SPECTACOLUL ACTORILOR NON-STATALI

Vorbeam cu cineva, zilele trecute, că "revoluţiile" astea, spontane, din Nordul Africii seamănă ca două picături de apă cu cele organizate prin 1989, sau cu cele "portocalii". Dacă priviţi atent imaginile televizate nu puteţi să nu remarcaţi "grupuri tip" de revoluţionari, deplasări "haotice" de mase extrem de bine coordonate, lideri "spontani" care dau şi primesc indicaţii la telefon, în grupuri de 10-12 oameni etc. Mărturisesc că tare aş vrea să am informaţii "din interiorul" fenomenului. În lipsă de ele, mă mulţumesc şi cu cele provenite exclusiv din surse deschise, adică din surse publice, cu acces nereglementat, fie ele oficiale sau nu, jurnale de ştiri, rapoarte şi literatură de specialitate. Corect prelucrate, aceste informaţii pot fi valoroase. Potrivit specialiştilor, culegerea de informaţii din surese deschise este potrivită, în special, pentru combaterea ameninţărilor asimetrice deoarece: multe dintre operaţiunile acestora sînt pregătite în arii geografice care nu sînt acoperite de surse secrete şi sînt ieftine, legale şi etice! Privită prin această lentilă, imaginea revoluţiilor din Africa de Nord ar demonstra implicarea unor organizaţii non-guvernamentale în evenimentele de la începutul acestui an. Probarea acestei afirmaţii ar putea fi o explicaţie, e adevărat, deloc convingătoare, pentru anchilozata reacţie a Europei, în care politica externă comună rămîne o farsă, comparabilă cu teza de doctorat “Rolul societăţii civile în democratizarea instituţiilor guvernării locale”, a lui Saif al Islam, fiul Colonelului Gaddafi! "Complicitatea" cu ONG-urile pare o explicaţie comodă, dar Europa are o problemă structurală de credibilitate. Orientul Apropiat apare ca un loc al schimbărilor majore, al "marii treziri", şi brusc, toate problemele din Europa îşi pierd importanţa. Vă reamintesc că, în timp ce egiptenii protestau în stradă, în Albania cetăţenii făceau acelaşi lucru. La fel şi în Olanda! Şi în Albania au murit oameni! Mincinoşi, trişori, şi adeseori iresponsabili, anumiţi conducători europeni se află astăzi într-o poziţie inconfortabilă pentru a propovădui valorile UE pe lîngă manifestanţii din lumea arabă, denunţă ziarul german Frankfurter Rundschau. Uniunea Europeană a mizat prea mult timp pe despoţi corupţi. În cazul Libiei, ar fi trebuit să instituie de mult sancţiuni împotriva lui Gaddafi şi ar fi putut să se solidarizeze deschis cu demonstranţii. Acest lucru a fost însă împiedicat de Italia, care are nevoie de Libia ca furnizor de energie şi ca scut împotriva imigranţilor ilegali veniţi pe mare. Libia este un exportator important de petrol pentru Europa. Economia libiană depinde în mare măsură pe industria de hidrocarburi, care, potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI), a reprezentat peste 95% din veniturile din export în 2010. Potrivit Jurnalului de Petrol şi Gaze (OGJ), Libia deţine aproximativ 46.4 miliarde de barili din rezervele de petrol, cea mai mare cantitate din Africa, şi aproape la 55 de trilioane de metri cubi din rezervele de gaz natural. În 2010, producţia de petrol totală a fost de aproape 1,8 milioane de barili pe zi. Ba mai mult! "Gloanţe FN ucid în Libia", scrie Le Soir. Mii de cartuşe de calibru mic şi mijlociu cu inscripţia FNB 7.62 08 au fost găsite pe pistele aeroportului din Abraq, la El Beïda, al treilea cel mai mare oraş din ţară. "Nici o îndoială, scrie Le Soir : aceste gloanţe au fost fabricate de firma FN Herstal din Belgia, acuzată de mai multe ONG-uri de a fi vîndut puşti, mitraliere şi grenade Libiei! "Europa trebuie să facă faţă provocării de a sprijini tranziţia democratică în Africa de Nord, aşa cum a făcut după revoluţiile din Europa de Est în 1989," a spus Štefan Füle, comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, citat de Adevărul. "Ce s-a întâmplat în ultimele săptămîni va avea un impact puternic nu numai asupra regiunii, ci şi asupra restului lumii, în special Europa," a mai spus Füle, tardiv, în locul baronesei care se declară comisar pentru politică externă, dar care este, mai degrabă, doar purtătorul de cuvînt al celor 27!

Dincolo de contrele politice, analiştii lansează trei repere în timp: 1989, 1979, chiar şi 1848. Asta pentru că se observă 3 tipuri de analogii. Unii spun că în Orientul Apropiat se întîmplă aceleaşi lucruri ca în Europa de Est, în 1989. Am spus şi de ce am această impresie! Dar, o nouă democraţie se va instaura în Orientul Mijlociu, precum în Europa de Est, în 1989? Ca o boală contagioasă, tensiunea şi conflictele s-au amplificat. Protestele din Tunisia au degenerat şi au produs o adevarată Revoluţie. Există un curent puternic de îndepărtare a regimurilor totalitare, din Orientul Mijlociu şi din întreaga Africă. Protestele par că se îndreaptă împotriva puterii şi elitei care dirijează, în interes propriu, atît economia cît şi politica. Ar mai fi ceva: Regele Iordaniei, Abdallah al II-lea - un lider privit drept "om al americanilor"!, a schimbat şeful Guvernului, în timp ce preşedintele sirian Bashar al-Assad (în relaţii mai reci cu SUA, dar moştenitorul unui regim autoritar vechi de 40 de ani promite "reforme graduale", iar prezenţa celor două vase militare iraniene în Siria nu este deloc întîmplătoare! Un alt element "exploziv" este situaţia demografică: din cei 352.000.000 de cetăţeni ai statelor din Liga Arabă, peste 53% au sub 24 de ani şi majoritatea sînt şomeri, scrie publicaţia germană "Der Spiegel". Potrivit sursei citate, aproape trei din patru tineri nu au un loc de muncă din cauză că nu se fac angajări în domeniile pentru care s-au pregătit. În Egipt, de exemplu, rata şomajului în rîndurile celor cu vîrsta sub 30 de ani, care reprezintă 2/3 din populaţie, ajunge pînă la 90%!

De la căderea Zidului Berlinului, în 1989, 4 momente transformatoare au re-format peisajul global. Richard Falk, profesor emerit de Drept Internaţional la Universitatea Princeton şi Raportor special al ONU pentru drepturile omului în Palestina, scrie, pentru Al Jazeera, că aceste fracturi în ordinea mondială au avut efecte transformatoare pentru procesul de luare a deciziilor ce afectează pe toată lumea. Prima fractură a produs un deceniu de globalizare neoliberală, în care puterea statală a fost eclipsată, anii '90 reprezentînd prima dovadă a creşterii actorilor non-statali şi declinul geopoliticii centrate pe stat. A doua fractură a intervenit odată cu atacurile de la 11 septembrie 2001. Răspunsurile la atacurile de la 11 septembrie au implicat atît nerespectarea suveranităţii statelor, dar şi complicitatea multor state din Europa şi Orientul Mijlociu în violarea drepturilor omului. A treia fractură a constituit-o actuala criză economică globală care a început cu recesiunea din 2008 şi care a produs efecte pe plan mondial, în ceea ce priveşte şomajul, sărăcia, creşterea preţurilor. Cea de-a patra fractură în guvernarea globală este asociată cu criza nerezolvată din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord. Rezultatul acestei fracturi nu este încă cunoscut. Într-un interviu acordat ziarului Times (http://www.timesonline.co.uk) din 13 iunie 2004, Noam Chomsky spunea: „Termenul globalizare a fost însuşit de Putere, atribuindu-i sensul de integrare economică, în care primordiale sînt interesele investitorilor şi numai foarte rar ale oamenilor. A treia cale este o variantă a programelor corporaţiilor de integrare economică internaţională, cu o faţă umană. Mişcările populare care au aparut peste tot nu au fost create în opoziţie faţă de acest program; mai degrabă, putem spune ca au adoptat o altă cale. Nu poate sta la baza lor un singur concept, întrucît sînt vizate o mare gamă de probleme umane. Dar toate abordările se bazează pe concepţii similare despre justiţie şi libertate. Prin contrast, mişcările politice dominate de ideologii sînt superficiale şi neinteresante din punct de vedere intelectual, în afară de înţelegerea relaţiei lor cu Puterea centralizată. Comunitatea serviciilor speciale americane, cu colaborarea unor experţi din lumea universitară şi din lumea afacerilor, a produs recent o prognoză pentru următorii 15 ani. Se aşteaptă ca globalizarea (în sensul dat acestui termen de centrele de putere) să fie aprofundată, conducînd la instabilitate financiară şi o mai mare diviziune economică. Instabilitatea financiară presupune o şi mai mică creştere economică decît în ultimii 25 de ani de globalizare, care sînt caracterizaţi prin degradarea indicatorilor macro-economici şi sociali. Diviziunea economică presupune că globalizarea nu se va face în sens tehnic (de exemplu, globalizarea raportului între preţuri şi salarii), ci într-un sens ideologizat (concentrarea bogăţiei şi puterii). SUA vor militariza spaţiul extra-terestru, violînd flagrant tratatele internaţionale, pornind de la ipoteza că va creşte diferenţa dintre săraci şi bogaţi, ceea ce va face necesare noile forme ale forţei militare pentru a asigura interesele comerciale şi de investiţii ale SUA intr-o lume zguduită de dezordinile provocate de săraci”.

Astazi se aplică două metode pentru a promova, în lume, “schimbările de regim": Prima este aceea a invaziilor militare, de tipul celor din Afganistan şi Iraq, ţări aflate acum sub ocupaţie. A doua metodă este cea a “revoluţiilor”, metodă pusă la punct încă din anii ’80, prin care sînt identificate, finanţate, îndoctrinate şi mediatizate grupuri de presiune locale, cu care se încearcă răsturnarea “vechiului regim”. Distrugerea democraţiei şi puterii legii în stil revoluţionar este o problemă pentru Occident şi pentru ţările în care se încearcă crearea condiţiilor pentru izbucnirea revoluţiilor colorate (Iran, Cuba, Coreea de Nord, etc.). Portalul WikiLeaks scria: SUA au pompat sute de milioane în mişcarea democratică din Egipt! Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţionala (USAID) plănuia să aloce 66.5 milioane de dolari în 2008 şi 75 de milioane în 2009 programelor egiptene care promovau democraţia şi buna guvernare, arăta un document al ambasadei americane din Cairo publicat de WikiLeaks si preluat de The Daily Telegraph. Şi Egiptul era considerat un "stat prieten", pivot de stabilitate în Orientul Mijlociu. Vorba aia: fereşte-mă, Doamne, de prieteni...

În lucrarea sa, „Breaking the Real Axil of Devil: How to Oust the World ’s Last Dictators by 2025”, M. Palmer descrie 25 de condiţii prin realizarea cărora s-ar asigura schimbarea radicală a regimurilor nedemocratice (înlăturarea dictatorilor) într-un stat. Printre acestea menţionez:
- înfiinţarea unor ONG-uri locale (în domeniul apărării drepturilor omului, pacificatoare, de tineret, studenţeşti) cu persoane ce împărtăşesc valorile liberale şi viziuni pro-occidentale; - desfăşurarea de către mass-media occidentală a unei campanii de propagandă a legitimităţii grupurilor şi organizaţiilor în opoziţie regimului politic şi crearea imaginii lor drept adevăraţi reprezentanţi ai poporului; - „înaintarea” în ONU, Uniunea Europeană, OSCE, Consiliul Europei şi alte organizaţii internaţionale a unor rezoluţii, care condamnă „încălcarea drepturilor omului”, „constrîngerea libertăţii presei” de către guvernare etc. în statul în care urmează să fie organizată ulterior „revoluţia democratică”; - antrenarea (training) grupurilor de opoziţie şi din cadrul societăţii civile în scopul organizării şi desfăşurării unor acţiuni stradale „neviolente”: manifestaţii, mitinguri, blocarea accesului la instituţiile publice ş. a.;

Palmer prezintă şi Strategiile de organizare, între care "Strategia Uncontrollable Urban Unrest", adică, organizarea unor dezordini în masă care nu pot fi controlate de către forţele de ordine. Miza acestei strategii este numărul mare de participanţi la protestele paşnice, ca o forţă capabilă să paralizeze funcţionarea regimului politic. Scriam la începutul acestui text că Toate revoluţiile din Nordul Africii, la fel cu Revoluţiile Portocalii, se desfăşoară conform unor scenarii de bază: 1. Non-violenţa iniţială. Condiţia esenţială în pregătirea şi realizarea paşnică schimbării regimului politic. Mediatizarea publică a unor idei referitor la „neaplicarea violenţei” structurilor de forţă faţă de protestatari. 2. Nesupunerea civică. Asigurarea unei presiuni masive asupra organelor de decizie la diferite niveluri. Formele de presiuni: mitinguri, greve, greva foamei, blocarea liniilor de comunicaţii şi a căilor de transport, a instituţiilor publice, etc. în scopul paralizării activităţii organelor de stat. 3. Provocarea structurilor de forţă în aplicarea violenţei. Declarînd manifestaţia drept paşnică, organizatorii protestelor vor folosi practica învinuirii de aplicare a „violenţei nemotivate” de către organele de securitate faţă de propriul popor. Mediatizarea existenţei unui număr de răniţi şi morţi din rîndurile protestatarilor va avea un efect psihologic asupra conştiinţei de solidarizare în interiorul ţării şi în exterior, majorînd numărul adepţilor în lupta cu regimul. 4. Agresivitatea etnică. Elementul tipic al revoluţiilor colorate! 5. Crearea unor ştiri bombă.

Pierderea din relevanţă a statului naţional ca actor pe scena relaţiilor internaţionale este însoţită de pro­mo­varea acestuia ca ideal şi scop în sine de către entităţi ce luptă în continuare pentru afirmarea autonomiei naţionale şi recunoaştere statală. Kosovo şi Munte­negru în Balcani, Abhazia, Osetia de Sud şi Ajaria în Georgia, Transnistria în Republica Moldova, Sudanul de Sud şi, mai nou, Regiunea Estică a Libiei, sînt doar o parte din zonele care au rămas în afara globa­lizării politice, economice şi culturale ce s-a conturat ca fenomen după 1990. Într-un studiu publicat de presa militară de specialitate, Gl. mr. dr. Teodor Frunzeti scria că:"începînd cu ultima decadă a seco­lului XX, pe scena relaţiilor interna­ţionale s-a conturat o nouă categorie de actori transnaţionali, anume organiza­ţiile neguvernamentale (ex.: Freedom House - SUA, Médecins sans Frontieres - Franţa) şi organizaţiile neguver­na­mentale internaţionale (ex.: Amnesty International, Greenpeace, Human Rights Watch). Factorii care au condus şi continuă să contribuie la dezvoltarea acestei tendinţe sînt de ordin politico-diplomatic (reprezentarea ONG-urilor în cadrul ONU), academic (dezbateri privind conceptul de socie­tate civilă globală, ai cărei agenţi prin­cipali sînt ONG-urile) şi tehnic (Internet, sistemele de comunicaţii ce favorizează răspîn­direa rapidă a informaţiei). ONG-urile militează pentru scopuri bine determinate, urmărind să influenţeze indirect deciziile actorilor statali sau ale organizaţiilor interna­ţionale... Consolidarea puterii statale devine tot mai problematică, atît datorită eroziunii conceptului de suveranitate şi provocărilor din partea forţelor naţiona­liste cît şi pierderii monopolului violenţei şi capacităţii diferitelor forţe transnaţionale de a-şi procura arma­ment". Rolul societăţii civile este amplificat de reţelele de socializare. Pagina de Facebook denumită "We Are All Khaled Said" a apărut pentru a iniţia o campanie împotriva toturii şi a brutalităţii poliţiei tunisiene. Dar totul s-a schimbat după ce preşedintele Zine El Abidine Ben Ali a fost înlăturat de la putere. Atunci, pe pagina de Facebook a apărut un post care anunţa ziua în care protestele din Egipt vor începe - 25 ianuarie!

Unii specialişti consideră că ideologii revoluţiilor colorate sînt politologii americani, J. Sharp, M. Palmer şi politicienii, J. MacCain, J. Liberman care susţin ideea „revoluţiei democratice”, adică lupta împotriva regimurilor totalitare şi autoritare prin organizarea de către opoziţie a unor acţiuni de nesupunere politică a maselor populare în scopul răsturnării guvernului local autoritar şi instaurarea democraţiei. Protestele în masă care au condus la izbucnirea revoluţiilor colorate au mai multe elemente comune. Au fost bine organizate, avînd în centrul lor grupuri de tineri. Mişcările Kmara în Georgia şi Pora în Ucraina au jucat un rol important în politizarea şi mobilizarea generaţiei tinere, încurajînd-o să îşi susţină drepturile. Ambele organizaţii au fost inspirate de organizaţia sîrbă Otpor, al cărei pondere a fost crucială în înlăturarea de la putere în 2001 a guvernului lui Slobodan Miloşevici. Evenimentele care au rezultat în revoluţii colorate s-au desfăşurat gradual, protestele continuând timp de săptămîni. De fiecare dată manifestanţii erau susţinuţi de o „opoziţie civilizată” pentru a contribui la schimbarea regimului „nedemocratic” de stat. În final, revoluţiile colorate au fost finanţate din fundaţiile unor instituţii non-guvernamentale din Europa şi Asia, prin intermediul diverselor instituţii, fonduri şi ONG-uri. USAID şi National Endowment for Democracy (SUA) au oferit asistenţă financiară şi consultanţă mass-mediei de opoziţie în perioada electorală în Georgia, Ucraina, Kîrgîstan.

“National Endowment for Democracy” (NED) Este o fundaţie înfiinţată de Congresul American în 1983, cu suportul administraţiei preşedintelui Ronald Reagan, care se ocupă cu distribuţia banilor alocaţi din bugetul SUA organizaţiilor non-guvernamentale şi instituţiilor media din întreaga lume, pentru menţinerea la putere, în diverse state, a politicienilor convenabili politicii oficiale a Washingtonului. Pe octavianracu.wordpress. com se scrie că practic, tot ceea ce se întîmplă în societatea civilă din Kîrgîzstan este finanţat de aceste fundaţii din SUA sau de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID). NED a manipulat cu succes alegerile din Nicaragua în 1990 şi Mongolia în 1996 şi a ajutat la răsturnarea guvernele alese democratic în Bulgaria în 1990 şi Albania în 1991 şi 1992. Racu scrie că: "În anul 2009, oficial, NED a finanţat următoarele organizaţii non-guvernamentale din Republica Moldova: 1. Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT -$47,760 – pentru a organiza campanii de mobilizare şi educaţie electorală nepărtinitoare; 2. „IDIS Viitorul”, partener de ţară a Centrului Internaţional pentru Antreprenoriat Privat (Center for International Private Enterprise – CIPE) – $184,856 – pentru fortificarea abilităţilor de liderism ale unei coaliţii a asociaţiilor de business care va angaja guvernul să adopte o serie de reforme şi să lucreze cu mass-media pentru a acumula sprijinul opiniei publice pentru acestea; 3. Eco-TIRAS International Environmental Association of River Keepers $40,218 – pentru dezvoltarea sectorului trei din Transnistria (societatea civilă). 4. Centrul Independent de Jurnalism (IJC) – $9,220 – pentru monitorizarea reflectării campaniei electorale din iulie 2009 la 4 posturi de televiziune; 5. Centrul de Investigaţii Jurnalistice – $34,846 – pentru susţinerea reporterilor de investigaţii pentru elaborarea a 20 de reportaje de investigaţie; 6. Centrul de resurse CONTACT – $17,000 – pentru campanii de mobilizare şi de informare nepărtinitoare în campania electorală pentru alegerile din iulie 2009; 7. Institutul Naţional al Femeilor din Moldova “Egalitate” – $17,791 – pentru instruirea şi susţinerea tinerelor femei pentru implicare în activităţi civice şi politice; 8. Asociaţia Promo-Lex – $27,020 – pentru fortificarea societăţii civile şi promovarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. 8. Centrul Tînărului Jurnalist din Moldova – $20,177 – pentru mobilizarea tinerilor să participe la alegerile din aprilie 2009". Adică, toate cu activităţi îndreptate, mai mult sau mai puţin direct, împotriva partidului de guvernămînt, PCRM! Este semnificativ faptul că după evenimentele din 7-8 aprilie 2009, organele abilitate de la Chişinău l-au reţinut pe directorul reprezentanţei NDI în Republica Moldova, cetăţeanul american Alex Gregorjevs, iar Procuratura Generală a cerut expulzarea acestuia. Aşa cum am spus de nenumărate ori pe parcursul detaşării mele în Republica Moldova, autorităţile de la Chişinău au interzis accesul pe teritoriul Republicii a unor cetăţeni sîrbi, printre care şi unui oarecare Grujic Radivoje, angajat al Reprezentanţei Consiliului Europei la Chişinău, care avea calitatea de observator din partea NDI. Într-o scrisoare adresată lui Vladimir Voronin, Ion Morei, preşedintele Consiliului Suprem de Securitate, citat de blogul lui Racu, comunică următoarele: „scopul lui (al lui Grujic Radivoje – n. red.) este formarea opiniei negative în cercurile diplomatice acreditate la Chişinău, privind derularea campaniei electorale din partea partidului de guvernămînt şi rezultatele scrutinului din aprilie curent. El coordona activitatea altor compatrioţi, cum ar fi Aleksandar Bratkovici şi Danko Cosic, experţi politici din cadrul NDI/Moldova. Ultimii activau sub egida USAID şi contactau cu liderii de opoziţie şi ONG-urile autohtone. Străinul, prin intermediul lui Danko Cosic, colecta informaţii doar despre încălcările comise de PCRM, pentru a le pune la dispoziţia LADOM şi Promo lex, informaţii utilizate pentru destabilizarea situaţiei social-politice din ţară(„ Jurnal de Chişinău”, 06.07.2010)". E doar un exemplu!

Evident că în sec 21 liderii Nord-Africani nu sînt rupţi de realitate. Editorialistul José Ignacio Torreblanca scrie că Saif al Islam, fiul Colonelului Gaddafi, a susţinut în 2007, la Şcoala Economică din Londra, teza de doctorat cu titlul:“Rolul societăţii civile în democratizarea instituţiilor guvernării locale”. În lucrare, Saif redă opinia specialistului în probleme de justiţie, John Rawls, despre societăţile “bine organizate”, care chiar dacă nu sînt pe deplin democratice, sînt pacifiste, iar liderii lor se bucură de o oarecare legitimitate în faţa cetăţenilor şi respectă drepturile omului, şi regimurile “proscrise” sau societăţile “nedrepte” care violează în mod sistematic drepturile umane, şi care, în consecinţă, trebuie să fie supuse presiunii şi sancţiunii, negîndu-le ajutorul militar sau de orice alt tip şi suspendînd sau îngheţînd legăturile economice cu ele. Saif al Islam concluzionează, în pagina 236 a tezei sale (gîndindu-se la islamismul radical): “Această teză este de acord cu argumentul lui Rawls potrivit căruia statele proscrise nu trebuie lăsate să acţioneze după capul lor”. Şi continuă la pagina 237: “Izolarea şi eventuala transformare a statelor proscrise este de importanţă vitală pentru stabilitatea globală”. Evident că Al-Islam nu percepea regimul tatălui său ca unul proscris, deoarece, conform manualelor occidentale un astfel de regim ar fi trebuit să fie izolat, nu să vîndă petrol, să cumpere arme şi să plaseze miliarde de dolari în afaceri! Al-Islam este conştient că adevărata miză a revoltelor este divizarea ţării şi controlul rezervelor de ţiţei. El se adresează populaţiei libiene: "Veţi avea nevoie de viză ca să treceţi din Tripoli în Benghazi. Nu vă veţi mai vedea familiile vreme de 10 ani sau mai mult. În plus cine va conduce ţara? Cine va cheltui banii de pe petrol? Multele triburi se vor bate pe petrol pînă nu va mai exista nimic, vor arde tot şi aşa veţi rămîne fără mîncare. Pîinea se va scumpi de 100 de ori, copiii voştri vor rămîne fără educaţie, nu vor mai fi spitale, toate resursele noastre vor fi furate, investitorii vor fugi şi vom ajunge din nou la sărăcie cruntă. Va mai dura încă 40 de ani pînă ne vom decide cum să ne guvernăm ţara. Veţi emigra cu toţii din ţară".

Protestatarii libieni speră tot mai mult la sprijin extern. Primele măsuri au şi fost luate. Consiliul de Securitate al ONU a decis instituirea unui embargo asupra armelor, îngheţarea bunurilor şi interdicţii de călătorie pentru Gaddafi, membrii familiei sale şi apropiaţilor săi. Italia a suspendat un tratat din 2008 cu Libia care include o clauză de neagresiune, ceea ce i-ar permite să participe la viitoare operaţiuni de menţinere a păcii în Libia sau să acorde posibilitatea folosirii bazelor sale militare pentru orice intervenţie posibilă. Ofciali de la Casa Albă, Departamentul de Stat şi Pentagon au discutat cu omologii lor europeni şi din cadrul NATO despre cum ar putea impune restricţii de zbor deasupra Libiei, scrie „The New York Times". Un diplomat de la Naţiunile Unite a declarat că orice asemenea acţiune ar necesita noi dezbateri între cele 15 state ale Consiliului de Securitate, care este puţin probabil să acţioneze dacă nu există o intensificare semnificativă a violenţelor susţinute de stat în Libia, inclusiv folosirea avioanelor împotriva civililor. Secretarul american al Apărării, Robert Gates, afirmase, săptămîna trecută, că Franţa şi Italia dispun de capacitatea potenţială de a interveni mai rapid pentru a impune interdicţii de zbor în Libia. Armata americană îşi repoziţionează forţele navale şi aeriene în jurul Libiei. Un purtător de cuvînt al Pentagonului, David Lapan, a arătat că repoziţionarea este menită să asigure flexibilitatea forţelor "odată ce va fi luată o decizie". Generalul Petrescu ar spune că "decizia A FOST DEJA luată"!