REPORTAJUL DE PACE ŞI ISTORIA CARE TRECE PE LÎNGĂ NOI

Ieri, prietenul meu Mihai Ursu a lansat o temă de discuţie legată de reportajul despre pace care nu are priză la reporteri! Eu aş spune că nu are priză nici la editori şi producători! Un exemplu grăitor este proiectul „Reporter special” de la Radio România Actualităţi, primul proiect de reportaj multimedia-integrat realizat de mass-media din România, după ce, în anul 2000, Agenţia EUROIMAGES, la acea dată, singura agenţie de reportaj din România, a realizat un proiect asemănător: „Portrete de oameni din Banatul de Munte” (vezi presa vremii: Revista Flacăra, Cotidianul, Azi, Timpul etc). Nu are rost să spun mai multe despre REPORTER SPECIAL, că iar voi fi băgat în şedinţă! Ce vreau să spun este că deşi în anul 2002, Radio România s-a aflat PERMANENT alături de militarii români dislocaţi în teatrul de operaţiuni din Afganistan, ulterior în Iraq, astăzi, cînd Afganistanul a rămas singurul teatru important unde ÎNCĂ mor militari români („revoluţiile din Africa ÎNCĂ nu ne-au implicat militar!), Radio România IGNORĂ subiectul şi nu este capabil să semneze cu Ministerul Apărării memorandumul de colaborare! Dacă mă întrebaţi, cred că din punct de vedere politic ar fi deacord şi Preşedinţia şi Ministerul de Finanţe. Nu mai vorbesc de oficialii Ministerului Apărării, militarii români şi familiile acestora! Cred că doar lipsa de interes a Radioului Public împiedică o astfel de operaţiune de media! Dar, cum să ai timp să te gîndeşti la proiecte editoriale, indiferent dacă e vorba de Afganistan sau Reporter Special, cînd interesul de a fi permanent CONECTAT la „tensiunea” schimbărilor din funcţii este mai mare şi cea mai importantă…

Cineva, avea dreptate: odată, RADIO ROMÂNIA FĂCEA ISTORIE, acum, trece istoria pe lîngă el! Îmi pare tare rău…