... pare să spună, uitîndu-se în oglindă de la înălţimea talonetelor, Nicolas Paul Stéphane Sarközy de Nagy-Bocsa, cel de-al 23-lea preşedinte al Franţei. Şi, statura îl ajută! Nu cea politică, evident! Dar, nu statura preşedintelui, nici originile huno-iudaice, nici mariajul cu Cecilia, a doua soţie(o ţigancă de origine "moldavă", cum scrie presa dela Paris!), sau legătura cu Corsica lui Napoleon, prin căsătoria cu Marie-Dominique Culioli, prima soţie, nu sînt importante în "afacerea libiană"! Presa loială preşedintelui dezminte că Sarko "are ciudă" pe Colonel pentru că acesta "l-a dat în gîtul lumii" cu banii ţigăneşti ai campaniei sale electorale. Deşi se neagă "vînarea" liderului de la Tripoli, scopul nemărturisit al războiului este îndepărtarea de la putere a lui Gaddafi. Iar acest lucru este imposibil fără intervenţia pe teren a infanteriei! Evident, Legiunea Străină (în care a slujit cu onoare tatăl actualului preşedinte francez), va fi cea care va pune prima bocancul pe pămînt Libian, mai ales că în sud, în Ciad, legionarii sînt la ei acasă! Cert este că, Parisul a făcut presiuni şi lobby în favoarea adoptării Rezoluţiei 1973 care autorizează folosirea „tuturor mijloacelor necesare" pentru a opri uciderea civililor în Libia. Parisul s-a opus în mod constant ca operaţiunile militare să fie coordonate de NATO, şi a dorit să facă din acţiunea anti-Ghaddafi, dacă nu o afacere a Uniunii Europene, cel puţin una a Franţei. În acest context, oricît "sictir" aş avea faţă de deciziile de politică externă ale României în ultimul timp, poziţia preşedintelui Traian Băsescu mi se pare incredibil de corectă şi echilibrată!Sarkozy are nevoie să conducă acest spectacol din mai multe motive, iar România nu trebuie să facă figuraţie GRATUIT, ca în Iraq sau Afganistan. În primul rînd, Sarko trebuie să restaureze prestigiul Franţei în lumea arabă, după ce Parisul a fost acuzat de o atitudine mult prea prietenoasă faţă de dictatorii tunisian, Bel Ali, şi egiptean, Mubarak. În al doilea rînd, pentru că intervenţia din Libia nu trebuie să semene, sub nici o formă, cu cea din Iraq şi preşedintele francez are nevoie să aducă un număr cît mai mare de state arabe alături de el pentru a-i conferi legitimitate. Ultima acţiune militară franceză în Africa de Nord a fost în Algeria şi numai o prezenţă arabă masivă poate îndepărta un posibil resentiment faţă de trecutul colonial francez în Nordul Africii.
Evident, conflictul libian nu are cum să semene cu cel din Iraq. Din mai multe motive plus cele amuzante. Dacă pentru Iraq americanii au manipulat mass-media într-un stil fără precedent, tehnic, de multe ori grosolan, fără talent, imaginaţi-vă că manipulările urmaşilor lui Malraux, Baudelaire sau Jean de La Fontaine vor reprezenta "capodopere" ale intoxicării de presă. Preluate - exclusiv pentru farmecul cuvintelor (sic!)! - de o presă mai mult sau mai puţin iniţiată. Cum a fost cazul de ieri: mă sună un confrate de la "presa mare" din Bucureşti să mă întrebe dacă se poate ca Muammar-ul să scoată 10.000 (zece mii!) de lunetişti, aşa cum dă o televiziune de ştiri! 10.000 înseamnă 4 brigăzi! Adică..., ce să mai vorbesc, imposibil! Că Ghaddafi va recurge, poate, la "războiul Toyota", la terorism, la atentatori sinucigaşi, e cu totul altceva. Dar 10.000 de lunetişti... Mă rog, povestea va deveni interesantă cînd vor intra infanteriştii pe teren. Şi vor trebui să o facă! Pînă atunci, Micul Napoleon va privi "de sus" situaţia din Nordul Africii.
P.S. - Sînt curios cum se vor dezvolta răscoalele din Yemen şi Bahrein. Unele surse spun că un orăşel sirian este încercuit de tancurile doctorului Bashar Al-Assad. Să fie următoarea ţintă Damascul? Dar Teheranul?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu