COLŢ ALB

Am să-mi aduc aminte cît trăiesc de bucuria de pe făţuca fiului meu atunci cînd a reuşit singur, pentru prima dată, să instaleze DVD-ul la televizor. Colţ Alb l-a însoţit pe Fiul Rîului de sute de ori, iar şi iar, aproape hipnotic. O poveste despre bucurie, devotament, ură, răzbunare, umilinţă, şi iar devotament. O poveste despre un cîine înainte de a fi tarnsformat într-o nouă specie de CANIS CITADINUS. Urît, vînat, bătut, hăituit, umilit şi, în final, ucis cu bestialitate. De către cine? Tocmai de noi, de oameni, creatorii sadici şi jegoşi, mizerabili şi abjecţi, ai noii specii – recunoscute de specialişti! – de cîini vagabonzi de oraş. Cel puţin 40.000 numai în Bucureşti! Milioane în întreaga ţară, zeci de milioane în lume! Cîte or fi vrăbiile de oraş, o altă nouă specie apărută pe planetă?

Cîinii ăştia, care trăiesc o viaţă de cîine din cauza omului, îi întîlneşti peste tot, muşcă cetăţenii etc. Sînt o nouă specie! Sălbatică! De oraş! Nu din vina lor! Din vina noastră! Iar noi, acum, în impotenţa noastră totală şi în răutatea generală care ne roade maţele, vrem să terminăm cu ei! SOLUŢIA FINALĂ! Asta au propus „oamenii politici”, o altă nouă specie, la fel de greu de suportat ca şi cîinii comunitari! Hai să facem un tîrg: eu sînt deacord cu uciderea sălbatică a 40.000 de cîini comunitari, dacă sînteţi şi voi deacord cu tratamentul similar a cel puţin 20.000 de „oameni politici” români! OK? Se pune?