NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

joi, 29 aprilie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 88(94)



SÎNT MÎNDRU DE PREŞEDINTELE MEU MIHAI TRAIAN BĂSESCU GHIMPU!



Am urmărit, timp de două zile, vizita în România a preşedintelui Moldovei, Mihai Ghimpu, o vizită istorică pentru că de 20 de ani, un preşedinte de dincolo de Prut nu a mai rostit un discurs în plenul camerelor reunite. Emoţionant discursul, şi pentru mine, şi pentru preşedintele moldovean. A sostit cîteva propoziţii care, mie, mi-au dat fiori pe şira spinării: „Mă aflu astăzi, în faţa dumneavoastră, în PARLAMENTUL ŢĂRII!" Extraordinară dovadă de românism, de tărie de caracter şi de consecvenţă! Ghimpu a rostit această propoziţie ştiind bine că la Chişinău va fi tîrît în noroi pentru ea! Fără să exagerez, l-am simţit ca pe Iisus care întoarce şi celălalt obraz pentru a fi lovit! Şi vă asigur că aici, la Chişinău, sînt mulţi duşmani, dar şi proprii „apostoli” care aşteaptă cu nerăbdare să-l lovească, „într-o poziţie pragmatică consolidată”!

„Sînt onorat pentru faptul că deţin Cheia Bucureştiului, pentru că, pentru noi, Bucureştiul este capitala românilor”! O altă propoziţie, difuzată de ProTV Chişinău, care va face vîlvă aici, pe malul Bîcului. I se vor striga vorbe murdare, va fi făcut moş senil şi în toate felurile, însă, acest om a arătat tuturor că românul poate avea şi demnitate!
„Sîntem două state şi un singur popor şi avem un viitor comun. Cei 22 de milioane de oameni din această parte sînt parteneri pentru cele patru milioane de cetăţenui de dincolo de Prut. Dreptul la liberă circulaţie este cel mai important lucru, trebuie să puteţi circula liber atît în România, cît şi în Uniunea Europeană. Am modificat Legea cetăţeniei, deşi erau politicieni care spuneau că vom fi sancţionaţi de către Europa. Nimeni din UE nu ne-a atras însă atenţia", a spus Traian Băsescu, la Iaşi, în faţa unei săli pline de studenţi.

Discursurile celor doi oameni politici români m-au făcut să mă simt mîndru de ei. Să simt că am Preşedinte! Să îi respect! Aşa cum am văzut, ani la rînd, că americanii îşi respectă Preşedintele. Şi am înţeles de ce există o spaimă atît de mare de cei doi şi de o posibilă unire: picătura moldovenească vărsată în lacul românesc reprezintă MASA CRITICĂ de care poporul român are nevoie pentru a ieşi din conul de umilinţe şi batjocură în care se află de 20 de ani! Preşedintele meu, Traian Mihai Băsescu Ghimpu este Bărbat de Stat! Şi doar bărbaţii de stat sînt capabili să scrie istoria! Vă amintiţi, am mai spus-o! Restul, sînt condamnaţi să o trăiască! Dacă această masă critică mai necesită un sacrificiu, propun să îl facem. Pentru generaţiile viitoare! Prusacii spuneau că: „mai bine un sfîrşit cu groază, decît o groază fără de sfîrşit”!

P.S. Nu pot să nu remarc prestaţia televiziunilor româneşti în aceste două zile! Acum, sînt chiar revoltat! TVR-ul, a difuzat, în prima zi a vizitei, la Telejurnal, două ştiruţe, de la 20:24 (!), din care, în prima, 20 de secunde au ironizat-o pe Elena Udrea! RealitateaTV, a descoperit, plină de indignare şi mînie proletară, ştirea zilei (timp de două zile!), liceenele din Fălticeni care s-au dezbrăcat la şcoală! Pentru madam Chiriac, înţeleg! Invidie de femeie! Fetele chiar arătau bine, erau dotate pentru sportul ăsta, în comparaţie cu figura acră şi tîmpă de pe ecran (dar, mai ştii? Se zice că femeile urîte au...!). Dar, îmi imaginez moaca ataşaţilor de presă din ambasadele NATO de la Bucureşti care au văzut pe ecran bannerul cu NEWS ALERT! Au îngheţat, or fi crezut că s-a prăbuşit sistemul bancar românesc, Boc o fi făcut pe el... diverse. Dar, nu, au răsuflat uşuraţi cînd au văzut că e vorba de elevele din Fălticeni! Ce mizerie! Cine v-a învăţat meserie, băi, necalificaţilor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu