OPERAŢIUNI MILITARE EXTERNE ÎN COMBATEREA TERORISMULUI

ARGUMENT

De mai bine de doi ani, îmi încep cursurile de tip HEST pentru corespondenţi speciali cu o ghicitoare. Întreb cursanţii, jurnalişti sau ofiţeri de relaţii publice, dacă ştiu ce este mic, negru, urît, fără speranţă şi bate la uşă? Răspunsul e unul singur: VIITORUL! Poate părea o exagerare jurnalistică, însă evoluţia politică, economică, socială, climaterică şi de acces la resurse, la nivel planetar nu ne relevă o altă variantă. Evident, există voci care protestează împotriva acestor evoluţii. Cea mai puternică dintre toate pare a fi vocea teroristă!

Autopromovat pe lista problemelor fundamentale ale actualităţii, terorismul a devenit o temă recurentă a studiilor sociologice, politologice şi de securitate. În ciuda numeroaselor abordări, complexul motivaţional, cauzal şi acţional înglobat de acest substantiv abstract continuă să genereze evenimente şi evoluţii pe cît de tragice pe atît de imprevizibile. Atacurile teroriste din 11 septembrie 2001, asupra teritoriului SUA, au constituit consacrarea terorismului ca nouă formă de război neconvenţional şi asimetric, este de părere conf.univ.dr. Neculai Stoina, în debutul lucrării „Evoluţia fenomenului terorist şi implicaţii asupra acţiunilor militare”. În aceste condiţii actele teroriste sînt de acum înainte considerate „acte de război“. Ca atare, statutul, percepţia şi modul de abordare a acestor acte s-au modificat considerabil. Dacă pînă în prezent terorismul era considerat ca o formă de conflict de intensitate scăzută, fiind situat la extremitatea inferioară a spectrului unui conflict armat care putea genera un război, de acum înainte, fenomenul terorist, în întregul său, este tratat drept „o nouă formă de război“, capabil să determine probleme şi să provoace consecinţe ca şi un război clasic. Războiul împotriva terorismului consacră o nouă generaţie de război, este de părere şi dr. Grigore ALEXANDRESCU. Confruntările militare desfăşurate în ultimii ani demonstrează că războiul se configurează pe două dimensiuni, care nu sînt complementare: a) violenţa şi caracterul deosebit de distrugător al acţiunilor teroriste, gherilei şi insurgenţei (ripostele fiind pe măsură sau chiar disproporţionate); b) caracterul temporizator şi constructiv al acţiunilor desfăşurate de forţe militare, şi nu numai, în procesul de gestionare a crizelor şi conflictelor. Pe măsură ce cresc volumul şi valoarea acţiunilor de cooperare civil-militare, se reduce amploarea brutalităţii şi se diminuează caracterul distructiv al acţiunilor de luptă - componenta cea mai violentă a războiului.

Pentru a putea diminua caracterul distructiv al războaielor viitoare este necesară cunoaşterea acestora. În acest context, atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, dar şi campaniile militare din Afganistan şi Iraq, au propulsat, în cadrul agendei dreptului internaţional, dezbaterea referitoare la legile conflictului armat şi acţiunea armată în combaterea terorismului internaţional , pe deoparte, şi oferirea de soluţii practice de acţiune faţă de acest nou tip de război, din partea strategilor militari . Implicarea factorului militar (hardpower) este necesară şi esenţială, deşi aceasta reprezintă o ultimă soluţie , dar împreună cu operaţiunile militare altele decît războiul, în vederea detensionării şi înlăturării parţiale a cauzelor generatoare de instabilitate şi terorism. De aceea, potrivit dr. Gheorghe Văduva , „forţele care participă la operaţiunile împotriva terorismului sînt, sau ar putea fi, următoarele: structuri de informaţii, unităţi ale armatei, îndeosebi forţe speciale dar şi unităţi de aviaţie, de infanterie, de cercetare, de vînători de munte, de nave, de război psihologic sau de război electronic, unităţi ale jandarmeriei, poliţia, structuri militare speciale de protecţie şi pază, alte structuri de forţă (brigăzi şi detaşamente antiteroriste, structuri de protecţie, de pază şi ordine etc), instituţii private şi ONG-uri etc”. Din punctul meu de vedere, foarte interesantă această enumerare. Pentru că, juridic vorbind, un conflict armat intervine între doi actori statali, sau se poate vorbi de un război civil atunci cînd unul dintre beligeranţi are statutul de „mişcare de eliberare naţionlă” şi, în consecinţă este considerat combatant. Însă, pînă în momentul de faţă nici unei grupări teroriste nu i-a fost atribuit statutul de combatant . În aceste condiţii, într-un viitor nu foarte îndepărtat, ONU, statele independente sau organizaţiile şi corporaţiile internaţionale pot angaja actori non-statali, în speţă companii militare private, să poarte războaie cu actorii non-statali, în speţă grupările teroriste, autoare deja, sau viitoare ameninţări la adresa păcii, stabilităţii şi intereselor internaţionale legitime ale actorilor statali. Cum spuneam la început, războaiele din Afganistan şi Iraq au perfecţionat deja această posibilitate, după ce companiile militare private au fost implicate în războaie de nişă în Europa, Africa sau America Latină. Există chiar la nivelul ONU o propunere de înlocuire a căştilor albastre cu militari privaţi care: ar costa mai puţin, s-ar mobiliza mai repede, s-ar putea deplasa şi instala mai repede,ar fi mai motivaţi. Din punctul meu de vedere, în lunga istorie militară a omenirii, armatele naţionale sînt doar o pauză de respiro, o mică paranteză, în tradiţia folosirii mercenarilor!
Evident, operaţiunile militare, indiferent cît de motivate ar fi, provoacă oroare şi contestaţii vehemente. Totuşi, în ultimul timp, ele par singura soluţie de moment pentru a stopa inundarea spaţiilor tihnite, cu violenţa primară. E ca atunci cînd un instalator acţionează asupra unei spărturi în conducta de evacuare a dejecţiilor sub presiune: rapid şi eficient, pentru a evita umplerea apartamentului cu conţinutul accidentului! Pentru evitarea „catastrofei” apelăm la cei mai buni specialişti în instalaţii şi ţevi şi cele mai bune metode! În cazul nostru, între cele mai bune metode se află şi operaţiunea militară externă.


1. Definirea terorismului. Cauze.
Terorismul este o ameninţare foarte gravă. Gravitatea ei constă în abilitatea reţelelor şi organizaţiilor teroriste de a surprinde, prin dificultatea evaluării terorismului, prin valul de incertitudini şi de angoase care însoţesc acest fenomen. Fenomenul terorist este şi un rezultat al adîncirii faliilor strategice dintre civilizaţia democratică şi civilizaţiile nedemocratice, dintre civilizaţia în plină mişcare şi transformare şi civilizaţia încremenită în subdezvoltare, prejudecăţi şi lipsă de mijloace. Lumea civilizată a creat un opus al său, care se dezvoltă chiar în interiorul ei, în sens negativ-distructiv, ca un fel de cancer care-i cuprinde aproape toate structurile şi funcţiunile, manifestîndu-se sub forma anomiei sociale, creşterii criminalităţii şi inadaptării, proliferării economiei subterane şi terorismului identitar şi patologic. Cu cît aceste falii se adîncesc mai mult, cu atît pericolele, ameninţările la adresa societăţii moderne, precum şi vulnerabilităţile ei se înmulţesc. În economia globală tot mai strîns integrată, aceste mici conflicte declanşează efecte secundare în ţările înconjurătoare (şi chiar şi în cele mai îndepărtate). Astfel, un scenariu cu multe războaie mici îi determină pe planificatorii militari ai multor armate să privească din nou spre ceea ce ei numesc „operaţiuni speciale“ sau „forţe speciale“ războinicii de nişă ai zilei de mîine. Culturile împart valorile şi motivează indivizii să acţioneze într-un mod ce pare iraţional pentru observatorii externi. Alinarea vieţii este o caracteristică culturală care are un impact deosebit asupra terorismului. În societăţile în care indivizii se identifică unui grup, apare dorinţa de autosacrificare, rar întîlnită în altă parte. Un factor cultural major îl reprezintă percepţia celor din afară care ar putea ameninţa suveranitatea grupului etnic. Din punct de vedere al securităţii societale, Ionel Nicu Sava este de părere că terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat, în sensul în care organizaţii violente (cum ste Al-Qaida) îşi definesc identitatea şi luptă pentru idealuri politice suprastatale (noul Califat). Unele manifestări militante sau teroriste ţin de sentimentul de insecuritate şi, în consecinţă, de criza de identitate naţională, religioasă, etnică, culturală şi chiar individuală. Altele ţin de criza de sistem politic, destructurat violent şi rapid, în ultimul timp, de procesul de globalizare economică şi regionalizare. Potrivit lui Vasile Simileanu , secolul 21 va fi secolul fragmentării statelor naţionale, al transformării lor instituţionale şi structurale, al regionalizării şi etnicizării lor, al recunoaşterii particularismelor.
Aşadar, ce este terorismul? Putem spune că actul terorist în sine are ca scop descurajarea generală, iar rezultatul său urmăreşte să producă neapărat teroare. Pentru că nu există o definiţie unanim acceptată, am selectat cîteva definiţii aparţinînd unor ilustre personalităţi, citate şi de Vasile Simileanu în lucrarea pe care am citat-o deja : Departamentul Apărării al SUA: terorismul este „folosirea calculată a violenţei nelegală sau ameninţarea folosirii acesteia, în scopul inducerii sentimentului de teamă, cu intenţia de a fărţa sau intimida guvernele în vederea realizării scopurilor propuse care pot fi, în general, politice, religioase, sau economice”. Von Clausewitz: „... terorismul este o continuare politică a ducerii războiului cu alte mijloace”. Din punctul de vedere al prezentei lucrări, reţin definiţia lui Stephan Sloan, din 1986: Terorismul este „o formă de conflict de intensitate scăzută, fiind la celălalt capăt al spectrului unui conflict armat care se sfîrşeşte cu un război generalizat. (...) Terorismul a devenit din ce în ce mai mult o manifestare a schimbării naturii conflictelor armate sau o nouă formă de ducere a războiului, rezultată din revoluţia tehnologică ca acompaniază schimbările din arena politică internaţională”.

1.1. Factori de risc la adresa României

România nu este ferită de ameninţări teroriste. Cu o situaţie economică precară, o economie fragilă, afectată de schimbările pe plan mondial, ţintă a emigranţilor şi un stat perceput ca avînd o atitudine ostilă, chiar duşmănoasă faţă de cetăţean (România este ţara cu cele mai multe taxe şi impozite din lume!), cu vecinătate apropiată frămîntată de tensiuni şi minorităţi agresive, România şi societatea românească pot fi vulnerabile la acţiuni teroriste sau la apariţia unor formaţiuni de gherilă. Pe acest fundal, în ultimii ani, bombardamentul asupra României cu informaţie agresoare s-a intensificat. De asemenea, terorismul cultural a luat, în ţara noastră, o amloare fără precedent (expoziţia de „artă modernă” organizată de ICR din New York este un ultim exemplu!). Potrivit Donei Tudor agresarea mediatică, prin presă, radio şi televiziune, este concepută astfel încît să se declanşeze concomitent din interior şi din exterior şi să lase impresia că procesele dezorganizante se produc „natural”, de la sine şi nu sînt induse de centre de decizie agresoare . Astfel de acţiuni duc la ruperea capacităţii de protecţie naţională şi pot cuprinde: injectarea îndoielii cu privire la valorile culturii naţionale (exemplul ICR!), negarea valorilor culturale autohtone, proliferarea kitch-ului, culturii de împrumut şi a subproducţiilor culturale (acelaşi exemplu recent!), impunerea unui complex naţional de inferioritate culturală (o seamă de ONG-uri finanţate de Fundaţia pentru o Societate Deschisă), crearea unei confuzii naţionale în ierarhia valorică, denigrarea personalităţilor şi valorilor culturale naţionale, promovarea neîncrederii generale şi a lipsei de respect faţă de instituţiile naţionale fundamentale, spolierea patrimoniului naţional, crearea unui sentiment de culpabilitate naţională, alimentarea şi declanşarea unor tensiuni interetnice, inducerea unui sentiment de inutilitate, ridiculizarea valorilor naţionale, a imnului naţional, a patriotismului şi naţionalismului, exacerbarea valorilor locale şi regionale în detrimentul conştiinţei naţionale. În deschiderea celei de-a doua ediţii a Atelierului „Hostile Environment Safety Training”, desfăşurat în vara anului 2009 la Reşiţa, pentru instruirea şi perfecţionarea corespondenţilor speciali care acţionează în medii ostile, Organizatorul, B.I Group, a prezentat participanţilor o analiză referitoare la posibilele riscuri şi ameninţări la adresa României, ce pot genera acţiuni teroriste de natură internă.
Potrivit B.I. Group, la nivel naţional, ameninţările s-au schimbat, implicînd acum acţiuni ale unor actori non-statali, care duc la proliferarea unor fenomene precum crima organizată, traficul de droguri, terorismul, secesiunea etc. Conflictele interstatale, degradarea mediului înconjurător, masele mari de refugiaţi constituie, la rîndul lor, noi riscuri. Un alt fenomen ce poate constitui o ameninţare la adresa securităţii naţionale este intensificarea corupţiei. Corupţia provoacă, în primul rând, neîncredere în principalele instituţii ale statului, afectează relaţiile sociale, subminează fundamentele democratice ale societăţii şi credibilitatea statului pe plan internaţional. De asemenea, generează relaţii ce pot fi uşor exploatate de către crima organizată, terorism şi alte tipuri de infracţiuni care alterează coeziunea socială. Dimensiunile politică, economică, culturală, de mediu se adaugă celei militare, în cadrul securităţii naţionale, crescînd numărul actorilor implicaţi în sistemul naţional de securitate şi al mecanismelor de realizare a securităţii. Protejarea suveranităţii statului, a integrităţii sale teritoriale şi a independenţei nu poate fi realizată fără protecţia individului, a cetăţeanului şi a drepturilor sale. Pentru că securitatea naţională poate fi ameninţată în cazul în care instituţiile statului nu reuşesc să asigure protecţia cetăţeanului. Ne explicăm în acest caz de ce probleme precum şomajul, sărăcia sau lipsa unor resurse naturale (apa, de exemplu) devin de o importanţă majoră pentru securitatea unui stat.
În momentul de faţă, România se află între două zone cu potenţial ridicat de conflict: regiunea Balcanilor de Vest şi spaţiul ex-sovietic. România se află pe frontieră cu Provincia Autonomă Voivodina, din Serbia, un spaţiu cu potenţial volatil şi exploziv din ce în ce mai pronunţat şi la 200 km de Kosovo, entitate statală ne-recunoscută de România, dar recunoscut spaţiu de coagulare a crimei organizate transfrontaliere, cu o Ukraină ostilă şi o Republică Moldova în re-căutarea unei identităţi.
Dr.Douglas Menarchik, profesor la Centrul European pentru Studii de Securitate "George C. Marshall", sustinea in cadrul unui seminar organizat la Bucuresti (1996) ca "Romania si alte guverne regionale vor cheltui miliarde de dolari, in urmatoarele decenii, pentru a se pregati pentru un razboi improbabil, in timp ce vor fi ravasite de crima organizata, traficul de droguri, terorism si conflicte de mica intensitate".
Potrivit specialiştilor, globalizarea multiplică numărul, frecvenţa şi intensitatea riscurilor de securitate non-militară în cadrul sistemului internaţional care afectează şi ţara noastră . Întîlnim tot mai des, în ultima perioadă, expresia consacrată de ameninţări şi riscuri globale, în această catalogare se încadrează categorii diverse, precum:
- riscuri şi ameninţări generate de spectrul şi efectele încălzirii globale, de macroexpansiunea economică nesistematizată şi necontrolată ori de o viitoare penurie globală de resurse energetice;
- riscuri şi ameninţări generate de „terorismul cultural”;
- riscuri şi ameninţări generate de fenomenul migraţiei ilegale (care, în contextul reducerii distanţelor şi comprimării unor spaţii, datorită globalizării, tinde să confere unor fluxuri regionale o tendinţă cvasiglobală);
- riscuri şi ameninţări generate de activitţăi ale unor reţele transnaţionale de crimă organizată (care tinde, de asemenea, să depăşească proporţiile unor continente sau spaţii geografice restrînse);
- riscuri şi ameninţări generate de tendinţa de extindere la scară globală a unor reţele teroriste;
- riscuri şi ameninţări generate de o parte a societăţii civile puse în slujba anumitor interese economice, politice sau altor entităţi ostile;
- riscuri şi ameninţări generate de proliferarea armelor de distrugere în masă, îndeosebi cele bazate pe utilizarea tehnologiilor nucleare;
Riscurile de securitate non-militară îmbracă aspecte politice, sociale, economice, ecologice etc. Dimensiunea politică a riscurilor şi ameninţărilor rezidă în slăbiciunea unor guverne sau instituţii, care conduc la fenomenul „statului captiv", permeabil la recrudescenţa manifestărilor şi acţiunilor crimei organizate şi transfrontaliere ori ale grupurilor şi grupărilor teroriste. Riscurile de securitate pot fi naţionale, îndreptate asupra ordinii de drept (deseori cu caracter ideologic de intenţie sau de structură, gen partide etnice) şi non-naţionale, prin încercările unui stat „mamă”de a întări identităţile similare etno-culturale de pe teritoriul statelor vizate pentru a ieşi din contextul naţional, specific acestora. Ameninţările de ordin economic cuprind, prezenţa sărăciei endemice şi crizele generate de problema asigurării apei şi energiei, alături de unele posibile evoluţii negative pe piaţa mondială. Nesigurnţa generată de jocul pieţei este terenul fertil al unui pachet substanţial de ameninţări economice dintre care unele pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii naţionale a unor state. Accesul la resurse este vital. Epuizarea acestora de către naţiunile sărace, în contextul menţinerii creşterii demografice, va determina mari fluxuri migratoare. Apa potabilă este, după hidrocarburi, a doua resursă vitală a omenirii!
La nivelul societal, ameninţările identificate privesc nevoia de păstrare a identităţii unor comunităţi, minorităţi sau naţiuni. Riscurile se apropie de cele politice şi au sursa din interior. Conflictele de muncă, inter-confesionale sau inter-etnice sînt tot atîtea riscuri de securitate non-militară. La acest nivel, societatea civilă şi organizaţiile non-guvernamentale joacă un rol important, de cele mai multe ori NU în beneficiul statului gazdă. Voi da doar exemplul „mişcărilor studenţeşti” care susţin cauze diverse: de la incriminarea Chinei, eliberarea Tibetului la abolirea unor regimuri (Venezuela) sau schimbarea unor guverne şi susţinerea unor lideri politici. În Ucraina, organizaţia studenţească PORA a fost constituită după modelul organizaţiei studenţilor sîrbi, OTPOR, şi finanţată de Richard Miles, fost ambasador la Belgrad, Tblisi şi... Kiev, şi George Soros, prin intermediul lui "National Endowment for Democracy" (NED), a lui "Open Society", USAID etc. Înainte de a ajunge la putere în Georgia, lui Mihail Saakasvili i-a fost finanţată, de către ambasadorul Miles, o călătorie la Belgrad, în scop de "documentare" asupra modelului sîrb OTPOR. Apoi, în vara lui 2003, sîrbii din OTPOR i-au antrenat pe cei din PORA în vederea acţiunilor politice de la sfîrşitul anului. Conform presei din Marea Britanie, în Ucraina, "Open Society" (Soros), NED, USAID şi "Carnegie Endowment" au fost adînc implicate în "schimbarea de regim". Ziarele britanice au semnalat şi faptul ca exit-poll-urile, care l-au dat imediat cîştigător pe Iuscenko, erau elaborate de persoane pregătite în Statele Unite şi plătite de organizaţia "Freedom House". Cei 1000 de observatori antrenaţi de "Freedom House" l-au declarat pe Iuscenko cîştigător, potrivit sondajelor la ieşirea de la urne, cu un avans de 11% faţă de contracandidatul Ianukovici (susţinut de Moscova). Organizatia "Freedom House" este condusă de nimeni altul decît de amiralul James Woolsey, fost director al CIA. În proiectarea şi construcţia unei noi identităţi trebuie acordată atenţie problematicii referitoare la identitatea minorităţilor şi naţiunilor existente. Ca jurnalist, am spus-o de mai multe ori: România se află în al 20-lea an de război! Observînd ceea ce se întâmplă în viaţa politică, economică şi socială din ţară! Iniţial, am crezut că este vorba de clasicul război româno-român, dar există semne că sîntem şi ţinta agresiunii unor entităţi externe, de stat sau private, primul fiind doar stimulat de acesta din urmă! O întrebare rămîne nepusă (vorba colegului Ilie Pintea!) - această stare este generată de români, sau interese externe creează psihoza agresivităţii şi conflictului permanent? Referitor la agresiunea externă, chiar dacă pare greu de crezut, dar manualul nu minte!, există cîteva elemente care indică faptul că România este „ţintă” prin:
- distrugerea imaginii în cadrul UE prin: accentuarea fenomenului corupţiei, incapacitatea clasei politice de a adopta măsuri eficiente;
- crearea unor situaţii conflictuale la frontiere: vezi Republica Moldova, Ucraina şi Rusia;
- acţiunile incoerente în plan economic ale liderilor politici;
- îndatorarea excesivă a ţării;
Cum se realizează aceste lucruri? Potrivit http://militar.infomondo.ro/, în primul rînd, prin manipularea şi constrîngerea celor mai activi vectori ai vieţii economico-sociale: clasa politică şi mass media.
Dar, să le iau pe rînd! Clasa politică este, evident, dominată şi manipulată prin exploatarea propriilor racile. Acest lucru a fost oarecum facilitat de neputinţa societăţii civile de a elimina, anterior alegerilor, sau prin alegeri, persoanele cu vulnerabilităţi evidente. Fie din cauza amatorismului, fie datorită fraudelor electorale.
Dar, cum se manifestă aceste vulnerabilităţi la nivelul principalelor structuri ale statului?
Parlamentul: deşi marea masă a parlamentarilor români sînt persoane de bună credinţă, cei care invariabil ies la rampă fac parte din categoria celor cu probleme. Indiferent de partidul pe care, pe moment, „îl servesc”. Liderii aparţin unor grupuri de interese evidente, calităţile lor fiind reduse sau chiar lipsind cu desăvârşire.
Guvernul: caracteristica dominantă a membrilor guvernului este dată de faptul că, o parte semnificativă, fac parte din categoria “incompetenţi dovediţi” , sau aparţin categoriei “obedienţi politic” - fără coloană vertebrală .
Mass Media: „Jurnaliştii” actuali sînt „arondaţi” intereselor patronatului din presă, majoritatea formatorilor de opinie fac parte din categoria persoanelor susceptibile de a avea vulnerabilităţi. Vulnerabilităţle sînt date de: slaba pregătire profesională, obedienţa faţă de un baron local, de un sponsor, apartenenţa la fosta poliţie politică, interese economice, fie de apartenenţa la un grup politic. Cum, parte din patronatul din presă are grave probleme de moralitate şi chiar de legalitate, este clar că acesta va face jocul celui care i-o va impune!
Agresiunea se manifestă zilnic, cu o violenţă greu de definit şi la toate nivelele vieţii de zi cu zi: 1. Politic: manipularea clasei politice sau chiar conducerea acesteia pentru realizarea impresiei de scandal, incapacitate, duşmănie, crearea iluziei că actuala situaţie politică va fi schimbată cu ocazia alegerilor prezidenţiale. 2. Economic: adoptarea unor măsuri care contravin intereselor naţionale, contractarea unui împrumut extern împovărător care va afecta mai multe legislaturi, efectuarea de cheltuieli nejustificate în contrapondere cu altele care nu se efectuează, indecizie şi oscilaţii legislative; 3. Social: antagonizarea categoriilor sociale prin „asmuţirea” unora împotriva celorlalte, neacordarea unor drepturi salariale legale; 4. Instituţional: distrugerea unor instituţii fundamentale ale statului român: Armata, Justiţia, Poliţia şi Jandarmeria, Serviciile speciale, Curtea de Conturi, Curtea Constituţională prin: crearea impresiei că deţin salarii şi pensii de lux, infiltrarea politicienilor cu interese economice la nivelul Curţii de Conturi, existenţa în cadrul Curţii Constituţionale a unui număr semnificativ de judecători “cu probleme”, distrugerea bazei de selecţie a Armatei şi a nivelului de trai a membrilor acesteia;
5. Mediatic: crearea în permanenţă a aşa-ziselor „scandaluri de presă” în care mass media se lasă antrenată cu „dezinvoltură” în scopul distragerii opiniei publice de la adevăratele probleme ale naţiunii, tabloidizarea presei scrise, a radioului şi televiziunilor, crearea de falşi idoli eminamente idioţi, asaltul financiar asupra televiziunii şi radioului publice şi exacerbarea divertismentului sexual sau cu conotaţii sexuale pe posturile de televiziune; 6. Justiţie: crearea impresiei că aceasta este imposibil de reformat, că membri ei fac parte din categoria corupţilor; 7. Legislativ: adoptarea unor legi superficial întocmite, cu scopul inducerii în eroare a opiniei publice că „se lucrează”; 8. Sănătate: modificarea permanentă a cadrului legislativ din domeniu, perceperea unor taxe pe serviciile medicale anterior gratuite, subfinanţarea şi căpuşarea sistemului, plecarea specialiştilor în străinătate, dificultatea accederii la tratament, totul avînd consecinţa îmbolnăvirii naţiunii şi degradării fondului ei genetic; 9. Învăţămînt: distrugerea bazei de selecţie a corpului didactic prin pauperizarea acestei categorii, neacordarea drepturilor salariale legale, nereformarea sistemului de învăţămînt, distrugerea învăţămîntului superior şi cercetării, politizarea structurilor de conducere, schimbarea continuă a programei de învăţămînt şi bulversarea generaţiilor tinere, cu consecinţa apariţiei unei generaţii slab educate şi bulnerabile; 10. România ca membru al Uniunii Europene: neîndeplinirea sistematică a angajamentelor de reformare a justiţiei; lipsa de performanţă a europarlamentarilor români şi cooptarea pe listele de partid pe locuri eligibile a unor personalităţi cu expertiză limitată, obsucre sau compromise; 11. România ca membru al NATO: transformarea treptată a Armatei României, un aliat activ şi performant în cadrul Alianţei, într-o armată fără resurse şi implicit fără vizibilitate. Prin aceasta se distruge şi singurul vector de promovare a politici externe româneşti!; 13. Informativ: distrugerea sistematică a credibilităţii serviciilor speciale din România, subfinanţarea acestora, inducerea ideii că principalele ocupaţii ale acestora sînt poliţia politică, jocurile de culise şi afacerile murdare, ridiculizarea acestora (vezi cazul Leş, teroristul în şlapi!), inducerea ideii că acestea sînt incapabile şi ineficiente (spionul Floricel), desfiinţarea unor structuri de intervenţie (Acvila) pe motiv de fraudă, consum exagerat de fonduri etc; 14. Etnic: transcederea problemei „autonomiei teritoriale” a minorităţii maghiare la un alt nivel prin radicalizarea discursului liderilor acesteia ca urmare a necooptării la guvernare a UDMR .
Toate aceste observaţii, din surse deschise, converg spre concluzia că România se află în mijlocul unei agresiuni, mijloacele folosite fiind exact cele din manualele de specialitate, oferite de clasa politică românească aflată într-o formă sau alta sub controlul agresorului.
Agresorul, sau grupul de agresori, pot fi entităţi statale sau grupări economico-financiare transnaţionale, servicii speciale de stat sau private apărute mai ales după încheierea Războiului Rece prin concedierea specialiştilor pe probleme americane sau sovietice care, odată rămaşi fără loc de muncă şi-au continuat activitatea în mediul privat, în slujba unor interese economice private.
Toate aceste ameninţări, ce pot genera manifestări teroriste sînt prezente în spaţiul românesc. Ele sînt trecute cu vederea de către publicul larg, preocupat de spectacolul politic intens mediatizat de către mass-media cu acoperire naţională. Strategia de Securitate Naţională a Românei include terorismul între principalele ameninţări la adresa securităţii naţionale, combaterea factorilor de risc subsumaţi acesteia reprezentînd o preocupare majoră a executivului român. Faţă de evoluţia ameninţătoare a fenomenului terorist internaţional, Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr.153/2001 pentru aplicarea Rezoluţiei nr.1373/2001 a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite privind combaterea terorismului internaţional. Avînd în vedere caracterul global al ameninţării teroriste, care ingrijorează întreaga comunitate internaţională, România consideră că gestionarea eficientă a acestei problematici nu se poate face decît în context larg, prin conjugarea eforturilor tuturor statelor interesate şi printr-o cooperare loială între instituţiile de profil. Aşa cum amintea Ionel Nicu Sava , globalizarea generează fragmentarea, care este sursă de instabilitate şi insecuritate. Ideea că mai multă civilizaţie, exportată prin globalizare, înseamnă mai multă pace, este dificil de susţinut. Din 1945 pînă în 2000 lumea a cunoscut doar 26 de zile fără război! Între 1945 – 2005 s-au înregistrat 132 de războaie. Numai 7 dintre ele s-au încheiat cu întreruperea ostilităţilor, 18 prin împăcarea părţilor în urma negocierilor şi 38 cu medierea unei terţe părţi. Statele puternice sînt considerate exportatoare de securitate, iar statele slabe, furnizoare de insecuritate. Ceea ce au în comun aceste state slabe, este nivelul ridicat de riscuri interne, care, oricînd se pot transforma în riscuri la adresa guvernării. Una dintre aceste ameninţări o reprezintă grupurile sociale care au fost coagulate de existenţa unei ameninţări comune: pierderea locului de muncă, a locuinţei, sărăcia extremă, teama de pierdere a identităţii. Identităţile societale ţin de limbă, tradiţii, religie, cultură locală, mituri şi simboluri, motiv pentru care manifestă o puternică sensibilitate la ameninţările de orice fel. Franţa, de exemplu, consideră necesar să se protejeze în faţa culturii Coca-Cola . Cultura fast-food este percepută de Italia ca o ameninţare. S.P. Huntington remarca încă din 2004 că „elitele se desnaţionalizează şi devin din ce în ce mai globale, în timp ce populaţia se renaţionalizează şi devine din ce în ce mai locală (Who Are We: The Challenges to Americas National Identity, Ed. Simon and Schuster, New York, 2004).
Firesc, globalizarea culturii corporatiste generează o localizare a culturii tradiţionale şi o resuscitare a vechilor identităţi. În aceste condiţii, persoanele se reorientează către familie sau grup, care-i poate oferi siguranţa identităţii şi a zilei de mîine, ca urmare a unui instinct de conservare care le avertizează asupra fenomenului reprezentat de suprastructurile simbolice globale. Teama de dispariţie conduce, inevitabil, la revoltă, îndreptată spre elitele globale sau spre statul-naţiune, perceput ca incapabil să asigure protecţia propriei identităţi sau valori, sau a stabilităţii economice (în condiţiile în care posibilitatea statului de a acţiona împotriva măsurilor luate de corporaţii pe teritoriul său devin din ce în ce mai reduse). Revoltele se pot radicaliza şi, de multe ori, se transformă în elemente de terorism, mai ales în asociere cu delincvenţa, crima organizată, corupţia, traficul de bunuri şi persoane, ce afectează, deopotrivă grupurile neo-tribale, dar şi capacitatea societăţilor de a derula relaţii sociale normale, pozitive. De la găştile de cartier, la gherila urbană sau grupările teroriste, nu e decît un pas! Asociate cu rate înalte ale divorţului, avortului, sărăciei, alcoolismului, aceste fenomene sînt expresia a ceea ce se numeşte anomie socială şi reprezintă o criză societală generalizată. Potrivit lui Ionel Nicu Sava , „din punct de vedere al securităţii societale, terorismul reprezintă o formă de război între societate şi stat”, statul-naţiune incapabil să apere organizaţia de efectele globalizării. Cauzele terorismului sînt complexe. Petre Otu, în prefaţa cărţii lui Xavier Raufer, reţine, în primul rînd, sporirea considerabilă a inegalităţii în rîndul populaţiei şi societăţilor. „Practic, avem de-a face cu o inegalitate globală, de o parte acumulîndu-se bogăţie, de cealaltă parte sărăcia. (...) La aceasta se mai adaugă adîncirea divergenţelor etnice, religioase şi a conflictelor ideologice rămase nerezolvate şi care înveninează sistemul internaţional, proliferînd adesea în conflicte violente, inclusiv războaie civile. (...) Mai trebuie luate în calcul şi alte elemente: supraaglomerarea unor localităţi, crearea acelor megalopolisuri care determină explozia violenţei; răspîndirea cazurilor de incompatibilitate lingvistică, culturală şi de civilizaţie, cauzate de exodul în ţările bogate a unor valuri de emigranţi din ţările sărace”, ce formează grupuri şi comunităţi închise, inadaptate şi mereu în conflict cu majoritatea.
Oricît de neverosimil ar părea, „noul terorism” este preponderent de factură internă, studii recente sugerînd că terorismul internaţional reprezintă doar 10 la sută din ponderea atacurilor teroriste . Pe plan intern, terorismul are foarte multe cauze care rezidă în principiu din:
- inegalitatea socială; polarizarea bogăţiei şi a sărăciei;
- aroganţa puterii;
- lupta pentru putere şi supremaţie;
- ura celui slab faţă de cel puternic, izvorîtă din negarea ordinii existente pe care cel slab o consideră nedreaptă;
- proliferarea disperării;
- exercitarea de către cel puternic a unor presiuni şi acţiuni pe care cel slab le consideră a fi teroriste;
- incompatibilităţi grave în perceperea sistemelor de valori;
- existenţa unor tensiuni, convingeri şi prejudecăţi care cer un alt proiect de aşezare a lumii;
- hotărîrea de a distruge, nu pentru a construi, ci pentru a spulbera şi pentru a instaura frica.


2. Războiul global împotriva terorismului

11 septembrie 2001 a însemnat o regîndire a atitudinii faţă de fenomenul terorist. În plan politic, s-a configurat o nouă strategie globală de luptă împotriva terorismului, cu o puternică componentă militară multinaţională. Acestă nouă strategie trebuia să ofere soluţii în ceea ce priveşte forţele, mijloacele şi acţiunile de ripostă. În acest cadru, armata, împreună cu alte forţe participante la războiul împotriva terorismului, desfăşoară operaţii împotriva terorismului. Aceste operaţii sînt de un tip special şi nu se aseamănă decît în mică măsură cu operaţiile ofensive sau de apărare din războiul obişnuit şi nici măcar cu operaţiile speciale. Operaţiunile împotriva terorismului se cer concepute în aşa fel încît să răspundă prompt exigenţelor noului tip de confruntare. Ele pot avea nivel strategic sau operativ şi pot fi desfăşurate de structuri militare aliate, de coaliţii sau de grupări de forţe naţionale. De asemenea, ele pot fi operaţii militare, operaţii militaro-civile, internaţionale, regionale sau naţionale.
Dacă în perioada Războiului Rece ameninţarea unei invazii militare reprezenta principalul element avut în vedere în elaborarea strategiilor militare, în prezent, politica de apărare şi securitate naţională a unui stat este motivată, în special de descurajarea apariţiei unor conflicte etnice sau de confruntarea cu organizaţii teroriste internaţionale sau autohtone. În acest context, forţele care participă la operaţiile împotriva terorismului sînt sau ar putea fi:
- structurile de informaţii;
- armata;
- jandarmeria;
- poliţia;
- structurile militare speciale de protecţie şi pază;
- alte structuri de forţă (brigăzi şi detaşamente antiteroriste, structuri de protecţie, de pază şi ordine ş.a.);
- companii private şi ONG-uri ş.a.
Aceste structuri pot primi misiuni diferite, potrivit unor planuri prestabilite şi situaţiilor concrete. Cele mai dificile misiuni revin structurilor de informaţii. Ele au obligaţia să ţină mereu sub supraveghere fenomenul terorist şi să ofere suficiente date decidenţilor politici şi celor militari pentru a fi în măsură să ia cele mai corecte hotărîri. Armatele nu sînt forţe destinate războiului împotriva terorismului. Menirea lor este cu totul alta. Dar ele nu pot să nu fie întrebuinţate în acest tip de război.
Armatele pot participa la operaţiile speciale împotriva terorismului în calitate de forţe principale (care organizează şi conduc astfel de operaţii) sau în calitate de forţe de izbire, de distrugere a centrelor de greutate ale structurilor şi reţelelor teroriste. Această dublă ipostază presupune: În calitate de forţe principale care organizează, conduc şi desfăşoară operaţii de acest tip, armatele pot îndeplini, potrivit obiectivelor şi scopurilor fixate de decidentul politic, următoarele misiuni:
- detectarea, prin grila senzorilor de informaţie şi prin forţele speciale, a centrelor şi bazelor de antrenament ale organizaţiilor şi reţelelor teroriste;
- lovirea, prin mijloace militare, îndeosebi cu aviaţia şi forţele speciale, a centrelor vitale, a bazelor de antrenament, a depozitelor şi infrastructurilor teroriste din zonele de falie şi de oriunde s-ar afla ele, pe măsură ce acestea sînt descoperite şi identificate şi se obţine acceptul ţării sau ţărilor în care se află acestea, de cele mai multe ori în cooperare cu forţele armate ale ţărilor respective; Dacă nu se obţine acest accept, rezultă că ţările respective adăpostesc şi susţin reţele teroriste şi pot fi considerate ca inamice şi atacate prin mijloace militare (Afghanistan, Iraq), întrucît, la ora actuală, există un război terorist şi un război împotriva terorismului.
- declanşarea războiului (luptei armate) împotriva ţărilor şi regimurilor politice care practică, adăpostesc, finanţează şi susţin acţiunile teroriste;
- participarea la operaţii de căutare şi distrugere a reţelelor şi bazelor teroriste din zonele de falie;
- desfăşurarea unor operaţii speciale împotriva terorismului.
În calitate de forţe de izbire, de distrugere a centrelor de greutate ale structurilor şi reţelelor teroriste misiunile pot viza:
- lovirea centrelor de greutate ale reţelelor şi organizaţiilor teroriste;
- participarea cu forţe speciale la căutarea şi distrugerea grupărilor şi reţelelor teroriste.
După cum se poate observa, misiunile structurilor de forţă sînt direcţionate mai puţin spre apărarea teritoriului naţional şi mai mult în scopul participării la misiuni internaţionale, de menţinere a păcii sau combatere a terorismului. Ameninţarea care solicită intervenţia militară astăzi, este generată de către actori non-statali : grupări fundamentaliste transnaţionale, sindicate internaţionale ale crimei organizate, grupări teroriste, într-o căutare permanentă de baze logistice. Aceste mutaţii în strategia de securitate sînt condiţionate de necesitatea prevenirii unor conflicte generate de: dislocări de populaţie, valuri de refugiaţi, urgenţe umanitare, o exacerbare a violenţelor în conflictele de nişă. În categoria actorilor non-statali sînt incluse şi statele cu o slabă guvernare, statele eşuate, cu o guvernare slabă, tensiuni etnice, culturale sau religioase, cu economii deficitare, graniţe permisive şi care constituie un cadru favorabil emergenţei fenomenului terorist .
Terorismul nu diferă de alte forme de conflict în ceea ce priveşte implicarea populaţiei civile, însă încalcă regulile războiului acceptate internaţional. Apariţia termenului de „gherilă urbană” constituie veriga de legătură între grupările teroriste şi refuzul de a face distincţie între combatanţi şi ne-combatanţi! Acest termen este utilizat pentru a descrie o strategie a terorismului ca extensie sau substitut al războiului de gherilă, care urmăreşte controlul fizic asupra unui teritoriu. Nevoia de a domina un teritoriu constituie elementul cheie în strategia insurgenţilor de gherilă . Teritoriul aflat sub controlul trupelor de gherilă, furnizează rezervorul uman pentru recrutare, bază logistică, precum şi infrastructura necesară formării unei armate regulate. Strategia teroristă nu reclamă un control asupra teritoriului. Aceasta se bazează pe eliberarea unor zone pentru consolidarea şi continuarea luptei.

2.1. Combaterea terorismului

La fel ca şi terorismul, combaterea acestuia este mai uşor de descris decît de definit. Totuşi, pentru combaterea acestuia este nevoie de o concepţie clară şi fermă, fundamentată pe „cei patru stîlpi” ai combaterii terorismului: re-cunoaşterea amprentei fiecărei structuri teroriste, transpunerea în gîndirea teroriştilor, aprecierea pericolului şi prevenirea neprevăzutului.
În România, sistemul operaţional de combatere a terorismului constă în identificarea persoanelor care iniţiază, pregătesc, comit ori favorizează actele de terorism, în intervenţia antiteroristă (în cazul iminenţei producerii actelor teroriste), sau intervenţia contrateroristă (cînd actele teroriste s-au produs şi sînt în curs de desfăşurare), precum şi în participarea la operaţiuni de combatere a terorismului prin cooperare internaţională, aşa cum aminteam deja. Intervenţia antiteroristă şi contrateroristă se desfăşoară pe baza metodologiilor aprobate de către conducerea SRI, prin unităţile specializate ale SRI, independent sau în cooperare cu alte forţe abilitate, pe întregul teritoriu al ţării, asupra obiectivelor atacate sau ocupate de terorişti, în scopul capturării sau anihilării acestora, eliberării ostaticilor şi al restabilirii ordinii legale. Intervenţia contrateroristă trebuie aprobată de către CSAT şi, la solicitarea SRI, în funcţie de amploarea şi natura acţiunii teroriste, pot fi angrenate, în condiţiile legii, forţe cu misiuni specifice din cadrul MAI, MAN şi SPP precum şi din alte structuri din sistemul securităţii şi apărării naţionale. Organul specializat al sistemului operaţional de combatere a terorismului este în cadrul SRI: Centrul Naţional de Acţiune Antiteroristă, integrat funcţional, în mecanismul general de gestiune a crizelor, căruia CCOA îi asigură, în cazuri de criză teroristă sprijinul logistic şi operaţional pentru o funcţionare eficientă şi operativă.
La baza măsurilor antiteroriste stau: constituirea bazelor de date specializate, elaborarea de planuri generale, şi pe obiective, de protejare şi asigurare antiteroristă, controlul prin supraveghere şi analiza riscurilor şi vulnerabilităţilor, precum şi cooperarea tuturor instituţiilor cu atribuţiuni în domeniu. Pentru consolidarea mijloacelor adecvate de prevenire, descurajare şi combatere a acţiunilor de pregătire şi desfăşurare a unor eventuale atentate teroriste pe teritoriul României, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării – în calitate de coordonator strategic al Sistemului naţional de prevenire şi combaterea terorismului - a aprobat, în aprilie 2004, Sistemul naţional de alertă teroristă.
Acesta include cinci niveluri de alertă teroristă:
Alertă „verde” (nivel scăzut) - se instituie şi se menţine atît timp cît la nivel naţional este puţin probabilă organizarea unui atentat terorist.
Alertă „albastră” (nivel precaut) - se instituie cînd se evidenţiază existenţa unui risc de producere a unui atentat terorist, informaţiile disponibile şi evenimentele recente indicînd faptul că un eventual atac terorist ar fi în concordanţă cu intenţiile generale ale unei organizaţii teroriste, dar punerea lui în aplicare este limitată de circumstanţele actuale.
Alertă „galbenă” (nivel moderat) - se instituie cînd există riscul general de producere a unui atentat terorist, estimîndu-se că acesta este posibil, iar informaţiile disponibile şi evenimentele recente indică existenţa capacităţii de realizare a unui atentat şi a unor intenţii curente în aceste sens ale unei organizaţii teroriste.
Alertă portocalie (nivel ridicat) - se instituie cînd există riscul semnificativ de producere a unui atentat terorist, estimîndu-se că acesta este probabil, iar informaţiile disponibile şi evenimentele recente indică faptul că o organizaţie teroristă are capacităţi constituite de acţiune şi intenţia de a realiza un atentat.
Alertă roşie (nivel critic) - se instituie cînd există risc iminent de producere a unui atentat terorist, iar informaţiile disponibile şi evenimentele recente indică faptul că o organizaţie teroristă are capacităţi constituite de acţiune şi intenţia actuală de a realiza un atentat.
Din punctul meu de vedere, culegerea de informaţii reprezintă arma de bază în lupta antiteroristă. Fie că se realizează de către structuri specializate ale statului, sau entităţi private, activitatea de intelligence prin intermediul humint este linia întîi a luptei cu terorismul internaţional. În acest context, supravegherea suspecţilor, interceptarea comunicaţiilor şi culegerea de informaţii nu reprezintă încălcări ale drepturilor omului, cum greşit şi, uneori, nejustificat se exprimă mass-media. La nivel tactic, culegerea de informaţii este o activitate integrată a strategiei anti-teroriste . Informaţiile obţinute sînt folosite de către unităţile de intervenţie în scopul iniţierii de acţiuni de prevenire, descurajare sau ripostă. Culegerea de informaţii este importantă pentru stabilirea intenţiilor de acţiune, a modului de operare şi a infrastructurii unei grupări teroriste, dar şi a grupurilor de crimă organizată.
Intervenţia contrateroristă reprezintă ansamblul măsurilor ofensive realizate în scopul capturării sau anihilării teroriştilor, eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii legale, în cazul desfăşurării ori producerii unui atac terorist. Riposta, sau acţiunea contrateroristă are drept scop rezolvarea unui act terorist care nu a putut fi evitat prin măsurile antiteroriste şi se execută pe baza unui plan cadru. Potrivit dr. Constantin Onişor şi dr. Sorin Frunzăverde, acest plan trebuie să cuprindă : măsuri generale pentru gestionarea situaţiei de criză, concepţii de acţiune, conducerea acţiunilor structurilor de intervenţie rapidă specializate. În România, în cazul unui atac terorist, Serviciul Român de Informaţii, prin intermediul Brigăzii Antiteroriste din cadrul Inspectoratului pentru Prevenirea şi Combaterea Terorismului - execută intervenţia contrateroristă, independent sau în cooperare cu alte forţe abilitate, pe întreg teritoriul ţării, asupra obiectivelor atacate sau ocupate de terorişti, în scopul capturării sau anihilării acestora, eliberării ostaticilor şi restabilirii ordinii legale. În România, acţiunile antiteroriste şi riposta contrateroristă intră în sarcinile Brigăzii Antiteroriste.

2.2. Operaţiuni militare în combaterea terorismului

Terorismul a generat schimbări importante în toate domeniile. El apare, deopotrivă, ca factor perturbator şi ca ameninţare directă. Ca factor perturbator, terorismul obligă structurile militare să introducă noi măsuri, noi elemente în procesul de transformare a forţei, doctrinei şi strategiei, pentru că terorismul face parte din acele ameninţări asimetrice permanente. Situaţia internaţională nu permite, la ora actuală, ca obiectivele unei strategii viabile de securitate – bazată pe prevenire, aplicarea legii şi non-letalitate – să poată fi îndeplinite cu uşurinţă şi în totalitate. Multe zone rămîn incerte, atît prin capacitatea de a genera criza şi conflicte, cît şi prin dificultatea gestionării şi dezamorsării acestora. În aceste condiţii, operaţiunile militare multinaţionale de tip joint devin o permanenţă.
Menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, prin eliminarea surselor directe şi indirecte ale activităţilor teroriste, constituie o preocupare majoră a factorului militar. Inclusiv în România. Potrivit gen. Olimpiodor Antonescu, „Forţele multinaţionale pot fi implicate atît în operaţii pe timp de pace (numite şi operaţii militare altele decît războiul), cît şi în operaţii pe timp de război . Operaţiile militare altele decît războiul cuprind o gamă largă de acţiuni militare şi contribuie la îndeplinirea mai multor scopuri: sprijinirea obiectivelor naţionale; descurajarea războiului; revenirea la starea de pace; promovarea păcii şi stabilităţii şi sprijinirea autorităţilor civile. Forţele multinaţionale se folosesc pe timp de pace atît ca forţe combatante, cît şi necombatante în diferite tipuri de acţiuni: combaterea terorismului; controlul armamentelor; sprijinirea operaţiilor de combatere a drogurilor; asigurarea libertăţii de navigaţie şi survol; asistenţă umanitară; operaţii de salvare; operaţii în sprijinul păcii.
Armatele, împreună cu alte forţe participante la războiul împotriva terorismului, desfăşoară operaţii împotriva terorismului. Aceste operaţii sînt de un tip special şi nu se aseamănă decît în mică măsură cu operaţiile ofensive sau de apărare din războiul obişnuit şi nici măcar cu operaţiile speciale. Operaţiile speciale împotriva terorismului pot fi desfăşurate de structuri militare aliate, de coaliţii sau de grupări de forţe naţionale. De asemenea, ele pot fi operaţii militare, operaţii militaro-civile, internaţionale, regionale sau naţionale. Ele pot preceda un război de tip clasic, se pot desfăşura concomitent cu unele operaţii militare din teatre sau în situaţii post conflict . Acestea se caracterizează prin:
- amploare variabilă;
- mare intensitate sau intensitate adecvată;
- caracter interarme şi intercategorii de forţe armate, joint;
- caracter antiterorist, contraterorist, antiinfracţional, împotriva crimei organizate, reţelelor mafiote, traficante;
- caracter militar sau militar-civil;
- arie teritorială foarte mare;
- diversitate de acţiuni.
Forţele care participă la operaţiile împotriva terorismului sînt:
- structurile de informaţii;
- armata;
- jandarmeria;
- poliţia;
- structurile militare speciale de protecţie şi pază;
- alte structuri de forţă (brigăzi şi detaşamente antiteroriste, structuri de protecţie, de pază şi ordine ş.a.);
- instituţii private şi ONG-uri, companii militare private ş.a.
Cele mai dificile misiuni revin structurilor de informaţii. Ele au obligaţia să ţină mereu sub supraveghere fenomenul terorist şi să ofere suficiente date decidenţilor politici şi celor militari pentru a fi în măsură să ia cele mai corecte hotărîri. Armatele nu sînt forţe destinate războiului împotriva terorismului. Menirea lor este cu totul alta. Dar ele nu pot să nu fie întrebuinţate în acest tip de război. Totuşi, în afara forţelor speciale şi a senzorilor de informaţie, ele nu au, deocamdată, structuri capabile să acţioneze simetric cu reţelele şi grupările teroriste.
Armatele pot participa, însă, la operaţiile speciale împotriva terorismului în calitate de forţe principale (care organizează şi conduc astfel de operaţii), sau în calitate de forţe de izbire, de distrugere a centrelor de greutate ale structurilor şi reţelelor teroriste. Această dublă ipostază presupune:
- detectarea, prin grila senzorilor de informaţie şi prin forţele speciale, a centrelor şi bazelor de antrenament ale organizaţiilor şi reţelelor teroriste;
- lovirea, prin mijloace militare, îndeosebi cu aviaţia şi forţele speciale, a centrelor vitale, a bazelor de antrenament, a depozitelor şi infrastructurilor teroriste din zonele de falie şi de oriunde s-ar afla ele, pe măsură ce acestea sînt descoperite şi identificate şi se obţine acceptul ţării sau ţărilor în care se află acestea, de cele mai multe ori în cooperare cu forţele armate ale ţărilor respective. Dacă acest accept nu există, poate însemna că ţările respective adăpostesc şi susţin reţele teroriste şi pot fi considerate ca inamice şi atacate prin mijloace militare (Afghanistan, Iraq)!
- declanşarea războiului (luptei armate) împotriva ţărilor şi regimurilor politice care practică, adăpostesc, finanţează şi susţin acţiunile teroriste;
- participarea la operaţii de căutare şi distrugere a reţelelor şi bazelor teroriste din zonele de falie;
- desfăşurarea unor operaţii speciale împotriva terorismului.
- lovirea centrelor de greutate ale reţelelor şi organizaţiilor teroriste;
- participarea cu forţe speciale la căutarea şi distrugerea grupărilor şi reţelelor teroriste.
- sprijinirea logistică şi tehnic-informaţională a altor structuri specializate în combaterea terorismului.

3. Concluzii

Ameninţările teroriste rămîn de mare actualitate. În următorul deceniu, ele nu vor dispărea, ci, dimpotrivă, este posibil să se diversifice şi să se amplifice. Atacurile teroriste sînt şi vor fi şi în continuare atipice, în afara oricăror reguli ale păcii şi războiului. Ele vor viza tot ceea ce este vulnerabil – state, guverne, instituţii publice, organizaţii internaţionale, aglomerări urbane şi locuri publice, infrastructuri, reţele de comunicaţii, reţele Internet şi, mai ales, oameni. Combaterea terorismului începe prin acţiuni de intelligence (cu tot ce presupune aceasta, inclusiv ceea ce numim wet-affair!), munca informativă, culegerea de informaţii şi furnizarea de analize, ca prioritate absolută în războiul individual şi colectiv cu terorismul. Combaterea terorismului nu poate ieşi însă din legile şi obiceiurile războiului şi ale luptei armate şi, de aceea, dificultăţile unei astfel de confruntări vor fi totdeauna foarte mari.
România este supusă ameninţărilor de tip terorist din cel puţin trei perspective: ca membră a Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene, deci, ca parte a civilizaţiei de tip occidental împotriva căreia sunt orientate o parte dintre atacurile teroriste; ca ţară situată în vecinătatea faliei strategice musulmane, în zona Mării Negre şi în cea a Balcanilor, nu departe de zona caucaziană şi de cea a Orientului Apropiat; ca participantă directă la războiul declanşat împotriva terorismului, în cadrul coaliţiei antiteroriste, conduse de Statele Unite.
Acţiunile militare împotriva terorismului NU reprezintă cea mai bună soluţie de luptă cu acest flagel, însă NU există încă o metodă mai eficientă, care să includă non-letalitatea şi lipsa victimelor colaterale! Conflictele armate nu rezolvă problemele pentru care s-au declanşat, ci dimpotrivă, accentuează şi mai mult tensiunile, vulnerabilităţile sociale, economice şi psihologice, produc pierderi de vieţi omeneşti şi distrugeri materiale imense, greu de recuperat în decurs de o generaţie, frustrările care alimentează spirala violenţei şi terorismului extremist pentru încă o generaţie! De aceea, în paralel cu politicile şi strategiile militare de combatere a terorismului, este necesară o strategie globală comună şi coerentă pentru eradicarea problemelor majore cu care se confruntă omenirea: foamete, lipsa apei, bolile, migraţia, schimbările climatice etc. Cum în viitorii 20 de ani este puţin probabil ca această strategie să dea roade, operaţiunile militare internaţionale în combaterea terorismului rămîn singurele metode de acţiune concretă, directă şi imediată!

BIBLIOGRAFIE:

1.Alexandrescu Grigore, VĂDUVA Gheorghe şi DINU Mihai-Ştefan, STUDII DE SECURITATE ŞI APĂRARE, Volumul 3, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005;
2.Antonescu Olimpiodor, „Jandarmii în operaţii de menţinere a păcii”, ed. Universităţii Bucureşti, 2007;
3. Balint Mario şi Cornea Raico, „Primul război al mileniului”, ed. Augusta, 2001;
4. Balint Mario, „Kandahar”, ed. Mirton, 2002 ;
5. Balint Mario, „Frontline”, ed. Intergraf, 2006
6. Balint Mario, „24 de ore în Ţara Rafidayn”, ed. Banatului Montan, 2007;
7. Barna Cristian, „Jihad în Europa”, Ed. TOP FORM, Bucureşti, 2008;
8. Brisard Jean-Charles,”Zarqawi, noua faţă a Al-Qaida”, Ed. Aquila, 2005;
9. Delumeau, Jean: „RELIGIILE LUMII”, Ed. Humanitas, 1996;
10. Dobriţoiu Radu, „AFGANISTAN – un pămînt uitat de timp”, Ed. Enciclopedică, 2002;
11. Galeano Eduardo,„Venele deschise ale Americii Latine”,Ed. Politică, Bucureşti, 1983
12. Jaber Hala, „HEZBOLLAH”, Ed. Samizdat, 1997;
13. Marret Jean-Luc: „TEHNICILE TERORISMULUI”, Ed. Corint, 2002;
14. dr.Onişor Constantin şi dr. Frunzăverde Sorin, „Arta strategică a securităţii şi integrării europene”, ed. A92, 2002;
15. Sava Ionel Nicu, „Studii de securitate”, Ed. Centrul Român de studii regionale, 2005;
16. Soros George, „Supremaţia americană: un balon de săpun”, Ed. Antet, Bucureşti, 2004;
17. Simileanu Vasile, „Asimetria fenomenului terorist”, Ed. TOP FORM, Bucureşti, 2003;
18. Tudor Dona, „Manipularea opiniei publice în conflicte armate”, Ed. Dacia, 2001;
19. Dr. Văduva Gheorghe, „Modalităţi de pregătire şi ducere a operaţiilor de către Armata României pentru îndeplinirea misiunilor specifice, în condiţiile acţiunii elementelor teroriste”, Ed. UNAP, Bucureşti, 2005;
20. „Asimetriile prezentului. Contraterorism vs. Terorism”, Ed. Academiei Naţionale de Informaţii, Bucureşti, 2007, director de proiect, prof. Univ. Dr. Constantin Romanoschi;