JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 60(122)

1 APRILIE

De azi nu am să mai scriu despre Emil Boc. Doar e 1 aprilie! Are cine să scrie despre el! Am să fac o menţiune despre 7 aprilie, cu promisiunea că, într-o zi, mă voi apleca „mai atent” asupra subiectului. Acum, am să fac doar cîteva remarci superficiale. Toate televiziunile din Moldova se înghesuie să rememoreze evenimentul. Cu imagini inedite, unele de un dramatism ce aminteşte de Revoluţia din 1989. În foarte multe imagini apar tineri „ultraşi”, cu feţele mai mult sau mai puţin acoperite care sparg, incendiază, dar, mai important, domină scena la momentul respectiv. ProTV întreabă, retoric, cine sînt ei? Eu aş spune că nu sînt foarte greu de identificat şi dacă s-ar dori acest lucru „organele de anchetă” ar face-o! Cred că nu se doreşte pentru că în clipa aia s-ar afla adevărul despre 7 aprilie! Şi cînd Adevărul iese la lumină, dispar miturile şi legendele! Ce s-ar putea spune la o primă observaţie? Că 7 aprilie au fost un melanj de „revoluţie portocalie” şi provocare pentru discreditarea opoziţiei! Cele 3(trei) părţi s-au pregătit să acţioneze, fără a cunoaşte în detaliu „consistenţa” celeilalte, sau fără a şti una despre cealaltă. Ca şi la Bucureşti, „diferenţa” a făcut-o, probabil, acea parte „capitalistă” a SIS care s-a dezis de un clan mult prea izolat pe scena internaţională, fără acces la fonduri dar rapace. Ca şi la Bucureşti, 20 de ani mai devreme, capitaliştii informaţiilor au dat un semnal regimului că e timpul să plece. „Puii” sînt tot mai flămînzi! Tragedia generalului Voronin este că a intrat în panică. Cam asta i se întîmplă fiecărui lider provenit dintr-o structură regulată, a cărui forţă se întemeiază pe ordinul-lege şi pe executarea lui de către mase de manevră. Cînd aceste mase refuză să mai asculte, puterea unui astfel de lider e deja redusă la jumătate, iar cînd şi metoda de luptă se schimbă, haosul devine total, iar eşecul inevitabil! Voronin a plătit, din punct de vedere strategic şi tactic, păcatul infanteristului care luptă cu insurgenţa, exacerînd, desigur, termenii!

Despre implicarea celorlalte personaje în acest episod, nu am să vorbesc în această dimineaţă. Am să spun doar că, din punctul meu de vedere, mişcarea din 7 aprilie a adus în fruntea ţării unul dintre cei mai oneşti şi cinstiţi oameni politici pe care i-am cunoscut vreodată. Îl compar pe Preşedintele Mihai Ghimpu, cu Corneliu Coposu în anii de tristă amintire a Convenţiei Democrate. Luptători anti-comunişti în sîngele lor, aceşti oameni sînt, sau pot rămîne un simbol pentru contemporani. Cinstea, consecvenţa şi aura de luptător cu sistemul l-au propulsat pe Mihai Ghimpu în cea mai importantă funcţie în stat. Istoria, sau soarta, au vrut ca acest om să rămînă preşedinte mai mult de două zile! În acest moment, este nevoie ca Mihai Ghimpu să depăşească statutul de „interimar” şi să ia decizii istorice şi grele pentru Moldova, cu aceeaşi hotărîre cu care a luptat împotriva sistemului comunist mai mult de jumătate din viaţă. Din punctul meu de vedere, această decizie este FORŢAREA MÎINII UNIUNII EUROPENE!

Baletul european al Moldovei a fost jucat de toţi preşedinţii, în ultimii 20 de ani. Nici unul, însă, nu a avut prilejul de a supune tranşant viitorul generaţiilor viitoare în balanţa istoriei. Dacă premierul Filat s-a întors de la Bruxelles acoperit de glorie şi promisiuni, cu donaţii şi credtie care pot relansa speranţa în Moldova, este momentul ca preşedintele să ia hăţurile reprezentării în politica externă moldovenească. Fire alunecoasă şi negociatoare, premierul moldovean spune doar că aproape un miliard de dolari sînt bani din donaţii, granturi cum se spune aici!, adică fără să-i dai înapoi. Ce nu spune omul de afaceri din fruntea guvernului este că în afaceri NIMIC NU E GRATIS! Donaţiile de un miliard de dolari vor fi recuperate în trei-patru ani prin privatizări strategice care vor urma, cu siguranţă, şi în Moldova, aşa cum ele au fost făcute în toate ţările din Estul Europei. Născut, crescut şi trăit în minciună, poporul moldovean merită să ştie acum, la majorat, care îi sînt orizonturile. Iar preşedintele Ghimpu este dator să le arate adevărul. Chiar dacă acesta va durea. Integrarea europeană este dezideratul declarat al Alianţei aflată la guvernare. Este şi calea pe care, cel puţin declarativ, cei mai mulţi moldoveni vor să o apuce, iar „generaţia internet” – care, de altfel, e la un nivel care nu mai are nevoie de o ţară fizică! – şi-o doreşte din tot sufletul! Dar Europa doreşte Moldova? „Da”, cel puţin la nivel declarativ! „Să vedem”, în cazul în care această decizie ar provoca deranj mare la Moscova, şi „NU” categoric dacă îşi aduc aminte de Transnistria şi în scenă intră şi birocraţii care amintesc oamenilor politici că şi aşa Uniunea gîfîie sub povara membrilor deja existenţi! Voronin era un partener de dialog excelent pentru Bruxelles! Îşi declara dorinţa de a intra în UE, nu mişca un deget în acest sens iar Kalman avea grijă să-l laude pentru asta, avea o relaţie bună cu Moscova, toată lumea era mulţumită! Acum, cu un Filat provenit din capitalul privat, la butoane, chiar dacă a fost deja lansat orizontul de aşteptare, 15-20 de ani, UE va trebui să-şi ţină promisiunile. Ori, tocmai acest lucru trebuie testat de către preşedintele Ghimpu!

Cu reforme economice şi sociale demarate, cu o voinţă de schimbare dovedită şi apreciată, Moldovei trebuie să i se ofere şi altceva decît mărunţiş şi promisiuni: includerea în pachetul Balcanii de Vest şi implicarea directă a UE în rezolvarea diferendului transnistrean ar fi două gesturi ferme din partea UE care ar garanta succesul final al parcursului european moldovenesc! Traian Băsescu s-a exprimat primul în favoarea includerii Moldovei în pachetul Balcanilor de Vest, în detrimentul Parteneriatului Estic, lansat de Polonia şi menit doar să creeze stabilitate la frontiera estică a Uniunii. Balcanii de Vest sînt garanţia că frontiera UE se va muta pe actuala frontieră păzită de EUBAM! De aceea, vizita pe care preşedintele Mihai Ghimpu o întreprinde la Bucureşti, la sfîrşitul lunii aprilie, mi se pare de o importanţă deosebită! Împreună cu preşedintele Traian Băsescu ar trebui să mai lanseze încă o dată, răspicat, această propunere aproape imperativă! Mihai Ghimpu va trebui să o susţină zi de zi, ceas de ceas şi în interiorul şi în exteriorul Moldovei, iar autorităţile române implicate, să promoveze obsesiv această ideie şi să mai desfiinţeze cîte o fabrică de ţigări, clandestină, ori de cîte ori, cîte un personaj politic important vorbeşte pe limba lui despre Parteneriatul Estic în contradicţie cu Preşedintele Ghimpu!

Al doilea element îl reprezintă implicarea efectivă a UE în soluţionarea diferendului transnistrean! Acesta este, după părerea mea, o piesă proastă, jucată într-una, de 20 de ani, ba de politicieni amatori şi necopţi, ba de diletanţi, ba de analişti super-docţi, ba de negociatori abili şi sfidători! Însăşi geneza diferendului este hilară: bande de separatişti, „speriaţi de invadatorii români” pornesc un război local, „mic şi vesel”, cum se spune, cinic. Pacea se semnează, însă, juridic, de către Moldova şi Rusia, Rusie care nu a avut decît o implicare subterană şi semi-oficială în acest conflict, dar care îşi recunoaşte paternitatea prin acel document! În diversele documente elaborate în decursul anilor, toţi preşedinţii moldoveni au dat dovadă de servilism faţă de Moscova. Şi, poate că e firesc! Dacă veţi avea curiozitatea să citiţi colecţia de documente – inutile şi plictisitoare! – veţi ajunge la o concluzie surprinzătoare şi care va supăra foarte mulţi „democraţi”: Vladimir Voronin a fost singurul „bărbat de stat” moldovean în acest parcurs îngheţat, de 20 de ani, pînă acum! El a fost singurul care l-a refuzat şi l-a umilit, public, pe Vladimir Putin! Actualul „format de negociere 5 plus 2” reprezintă o caricatură. Spun asta pentru că Rusia şi interesele ei se regăsesc în: parte a negocierii (Transnistria), negociator, garant al stabilităţii regiunii şi factor principal de influenţă al OSCE (un organism european la fel de ineficient ca UE însăşi!). Ar mai fi Ukraina care are interese comune cu Rusia, UE şi SUA ca observatori! Deschiderea, în paralel, a altor paliere de negociere şi implicarea directă a UE, ar rezolva rapid acest diferend, care nu poate fi comparat nici cu Kosovo, nici cu Oseţia sau Abhazia. În primul rînd, pentru că „poporul transnistrean” NU EXISTĂ! Promit să scriu pe larg şi despre Transnistria, cu altă ocazie. Acum, doar trei direcţii, fundamentale în opinia mea!, în care ar trebui să acţioneze o potenţială implicare a UE în rezolvarea de finitivă a conflictului: recuperarea şi controlul armamentului mic şi mijlociu din regiune (program derulat de Aliaţi în Iraq!), înlocuirea pacificatorilor cu o forţă de poliţie europeană (program în derulare în Kosovo cu elemente în Afganistan) şi omogenizarea fiscală pe ambele maluri ale Nistrului, penru ca fondurile europene să poată fi absorbite uniform şi fără îndoieli, de către comunitatea locală! Pentru acestea, este nevoie de VOINŢĂ POLITICĂ la nivelul Uniunii Europene, de data aceasta! Este nevoie de un semnal clar că Moldova are şanse de integrare! Este nevoie de un semnal politic comun, mult mai greu de obţinut, decît o campanie de mărunţiş în saloanele înalţilor oficiali!

Şi ar mai fi ceva: Moldova va trebui să facă dovada că este hotărîtă să se transforme din consumator în furnizor de securitate pentru Uniounea Europeană! O politică naţională de securitate, integrată şi coerentă, pe termen lung, cu participarea în misiuni externe şi o diplomaţie militară activă vor demonstra voinţa de transformare radicală a Moldovei. Pentru aceasta este nevoie de bărbaţi de stat, care să ia hotărîri istorice! Eu cred că Mihai Ghimpu este un astfel de bărbat de stat pentru Moldova, care chiar dacă va fi hulit şi blamat astăzi pentru curajul său, istoria îi va da dreptate!