NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

miercuri, 2 iunie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 122(60)


                                                     NAGACEVSCHI ŞI ISRAELUL

Motto: "Războiul este inevitabil. Nu poţi să-l opreşti. Dar, poţi să-l amîni pînă la o dată care îţi convine"!

Pentru mine, ştirea zilei de ieri vine de la Chişinău! Aseară, deputatul liberal-democrat, Vitalie Nagacevschi, preşedinte al Comisiei Parlamentare pentru elucidarea evenimentelor din aprilie 2009, şi-a depus mandatul de deputat, fără explicaţii şi fără ca gestul său să fie anticipat. Pentru a comenta această informaţie, pe care am transmis-o imediat la Radio România Actualităţi, am să fac o scurtă introducere de context:

Am găsit pe Internet cea mai fascinantă definiţie a globalizării: Întrebare: Care este cea mai adevarată definiţie a globalizării? Răspuns: Moartea prinţesei Diana! Întrebare: Cum aşa ? Răspuns: O prinţesă engleză cu un amant egiptean, are un accident într-un tunel francez, într-o maşină germană cu motor olandez, condusă de un belgian, beat cu wiskey scoţian, urmarită fiind, îndeaproape, de paparazzi italieni pe motociclete japoneze! Prinţesa era tratată de un doctor american cu medicamente braziliene. Şi chestia asta, îţi este trimisă de un român care foloseşte tehnologia lu' Bill Gates, iar tu o citeşti pe o clona de IBM care foloseşte cipuri taiwaneze, cu monitor coreean, asamblate de muncitori din Bangladesh într-o fabrică din Singapore, transportată cu vapoare din India, şi descărcată de sicilieni în porturi, trasportată din nou în camioane conduse de şoferi mexicani şi, în final, vîndută ţie, de evrei! Asta înseamnă globalizare”!

Dincolo de înlănţuirea amuzantă, şi deloc improbabilă, gluma ascunde o realitate a secolului nostru: interdependenţa economică şi socială care, însă, modifică din temelii lumea „aşezată” a secolului XX! Într-un interviu acordat ziarului Times (http://www.timesonline.co.uk) din 13 iunie 2004, Noam Chomsky spunea: „Termenul globalizare a fost însuşit de Putere, atribuindu-i sensul de integrare economică, în care primordiale sînt interesele investitorilor şi numai foarte rar ale oamenilor. Comunitatea serviciilor speciale americane, cu colaborarea unor experţi din lumea universitară şi din lumea afacerilor, a produs recent o prognoză pentru următorii 15 ani. Se aşteaptă ca globalizarea (în sensul dat acestui termen de centrele de putere) să fie aprofundată, conducînd la instabilitate financiară şi o mai mare diviziune economică. Instabilitatea financiară presupune o şi mai mică creştere economică decît în ultimii 25 de ani de globalizare, care sînt caracterizaţi prin degradarea indicatorilor macro-economici şi sociali. Diviziunea economică presupune că globalizarea nu se va face în sens tehnic (de exemplu, globalizarea raportului între preţuri şi salarii), ci într-un sens ideologizat (concentrarea bogăţiei şi puterii). Cum se traduce acest lucru? Pentru investitori şi reprezentanţii centrelor de putere, printr-o acumulare lacomă şi violentă de tip "acum e momentul". Pentru cetăţeanul de rînd, printr-o acumulare de furie şi răbufniri împotriva sistemului, perceput brusc ca anti-democratic!

Veţi zice că am înebunit! Ce are Nagacevschi cu globalizarea? Păi, are! Pentru că fenomenul induce modele de comportament, inclusiv în societăţile mici, cum este societatea din Moldova, interesele reprezentanţilor acestei societăţi trebuie atinse cu orice preţ, iar dacă acest lucru eşuează, rotiţa defectă este îndepărtată din mecanism!
Vitalie Nagacevschi, avocat, un om corect, a prezidat comisia parlamentară de anchetă asupra evenimentelor din 7 aprilie 2009, care, într-un fel sau altul, au adus la putere actuala AIE şi PLDM-ul condus de milionarul Vlad Filat, preşedintele de partid al lui Nagacevschi. AIE spera ca raportul comisiei să se exprime zdrobitor ÎMPOTRIVA PARTIDULUI COMUNIŞTILOR astfel încît liberalii să poată apela la concluziile acestui raport şi să zdrobească politic PCRM, cel mai mare şi cel mai important partid politic din Republica Moldova! Apoi, interzicerea istorică a comunismului şi a simbolurilor sale să fie o simplă formalitate! Liberalii sperau ca vechile crime staliniste să aibă o continuitate firească în evenimentele din 7 aprilie 2009, pentru a putea demonstra continuitatea de sînge între cele două regimuri. Cu tot respectul pentru cei bătuţi de poliţie, arestaţi şi iar bătuţi, după 7 aprilie, cred că au fost victime colaterale ale unui proces firesc care are loc în întreaga lume. Prezentarea, în afara Comisiei Nagacevschi, a unor imagini însoţite de cuvinte ca "masacrul din piaţă", mi se par cel puţin hilare, dacă nu amuzante! Credeţi-mă, pe cuvînt, că în ultimii 7 ani am văzut cu ochii mei care este definiţia cuvîntului MASACRU! La Falujah, la Baghdad, la Nassiriyah! Piaţa din Chişinău nu s-a spălat de sînge cu furtunul de pompieri şi nici femeile de servici de la Parlament, sau Preşedinţie nu au frecat cu peria cu detergent caldarîmul să dispară petele după care umblă, de obicei, fotografii sosiţi mai tîrziu la faţa locului! Cursul de "Reacţie la revolte de stradă", pe care îl predau jurnaliştilor în fiecare an, prezintă, ca material didactic, imagini cu bătăi violente între poliţie şi protestatari! Dar, asta e o paranteză. Cam lungă! Ce vreau să spun este, însă, că avocatul corect Nagacevschi NU a reuşit să învinuiască CLAR PCRM de acţiunile din 7 aprilie, aducînd deservicii propriului partid, liderului său, poate sponsorilor mişcării de protest de atunci! În aceste condiţii, Nagacevschi s-a dovedit un om de onoare şi A PLECAT! Sau a fost sfătuit să o facă, mai ales că demisia sa a survenit aseară, iar astăzi Filat e plecat la Astana, deci nu poate fi contactat, bla-bla-bla! Ce a urmărit Raportul Nagacevschi? Din punctul meu de vedere, în primul rînd, crearea unei sciziuni între PCRM şi electoratul acestuia şi, pe cale de consecinţă, în al doilea rînd, ruperea partidului şi consolidarea intereselor AIE! Cei doi paşi urmau să ducă, firesc, prin consolidarea AIE şi eliminarea spectrului alegerilor anticipate, la ce spuneam în debutul acestui material, cam prea stufos, recunosc!, la concentrarea bogăţiei şi a puterii, pentru următorii 8 ani, în mîinile liberal-democraţilor şi prin transformările de ordin politic şi societal împiedicarea comuniştilor de a mai constituii o forţă politică majoră în Moldova! Planul A a eşuat, Nagacevschi a dispărut, de ieri, din viaţa politică! Probabil, urmează planul B!

Acelaşi scenariu, de actualitate şi pe plan extern: flotila turcă, atacată de armata israeliană, a avut două scopuri, consideră analistul George Friedman, fondatorul Stratfor: primul, a fost să producă o sciziune între Israel şi guvernele occidentale, prin a deturna opinia publica într-o atitudine împotriva Israelului. Al doilea, de a crea o criza politică internă, între cei care cred că izolarea Fîşiei Gaza, pe care o impune Israelul, este periculoasă, şi cei care cred că orice poziţie mai conciliantă este periculoasă.  Pe de altă parte, Stratfor susţine că Hamas, Fatah şi Hezbollah nu au nici un interes pentru ridicarea blocadei, pentru că vor să menţină, în ochii opiniei publice, ideea că arabii şi susţinătorii lor sînt victime. Este absolut vital pentru Israel să reuşească, prin ancheta INTERNĂ, cerută de SUA, să portretizeze flotila drept un complot extremist, întrucît, imaginea creată Israelului îi afectează puternic interesele politice, în condiţiile în care este deja destul de izolat internaţional şi suferă presiuni puternice în relaţia sa cu Europa şi SUA, susţine Friedman, iar Israelul nu îşi permite izolarea. Din punctul meu de vedere, însă, cea mai mare lovitură dată de intervenţia violentă pe mare este dinamitarea relaţiei Israelului cu Turcia, un aliat istoric al Statului Evreu în lumea musulmană, cu o lungă cooperare militară şi economică, vitală Israelului (apa, de exemplu!).

Un comentariu:

  1. Buna ipoteza pe care ai lansat-o tu insa Vitalie pleaca ca reprezentant al RM la CEDO. Salariul acolo este mai mare.
    Globalizare ce vrei!

    RăspundețiȘtergere