Există un moment în care vine scadenţa. Acel moment a venit! Astăzi, plătim factura greşelilor trecutului. Copiii noştri vor plăti, în viitor, pentru erorile guvernării din prezent. Statul social a ajuns, încet-încet, să aibă o notă de plată tot mai mare. Cheltuielile sociale au crescut, încasările bugetare au scăzut. În plus, statul social a suferit şi din cauza administrării defectuoase a activelor pe care le deţinea, adică a companiilor. Cu timpul, statul social a început sa coexiste cu statul clientelar. Investiţiile publice s-au redus, pentru că statul social a acaparat o parte tot mai mare din resurse. Mai mult, cheltuielile publice au început să fie dedicate cu prioritate clientelei de stat. Administraţiile locale au primit alocaţii bugetare în funcţie de culoarea şi afinitatea politică. La rîndul lor, primarii şi aleşii locali au cheltuit banii în funcţie de propria clientelă. Mai grav, criteriile de performanţă ale alocărilor bugetare nu au existat sau nu au fost luate în seamă. Existenţa statului clientelar nu mai are nevoie să fie dovedită în justiţie, deşi personajele sînt reale, vieţuiesc printre noi, în posturi cheie, în agricultură, de exemplu! Dar investiţii serioase în infrastructura agricolă, SINGURA RESURSĂ NAŢIONALĂ, nu există!
Pornesc de la o ştire care mi se pare mai mult decît stupefiantă. O ştiam, dar nu i-am acordat adevărata importanţă, dovadă că instinctele jurnalistice primare (basic instinctul!) în tinereţe se stîrnesc doar pe subiecte frivole, iar la bătrîneţe nu le mai înviorezi nici cu... pompieriţe: mai mult de jumătate din populaţia judeţului Caraş-Severin trăieşte, în momentul de faţă, din bani publici. Fie că sînt funcţionari publici, angajaţi în sistemul bugetar, şomeri, pensionari sau beneficiari ai unor ajutoare sociale, peste 220.000 de cărăşeni primesc, lună de lună, bani de la bugetul statului. Potrivit datelor oficiale, în Caraş-Severin sînt în jur de 12.000 de salariaţi la stat, peste 12.500 de şomeri, peste 80.000 de pensionari şi peste 114.000 de persoane care primesc ajutoare sociale, de la indemnizaţie de handicap pînă la ajutor pentru încălzire. Din venituri totale de peste 581 de milioane lei, aproape zece milioane sînt folosite pentru plata ajutorului social şi peste o sută de milioane pentru asistenţă socială. Banii de la bugetele locale nu sînt, însă, singurii care ajung la diverse ctegorii de populaţie sub formă de ajutor şi protecţie socială. Anul trecut, 120 de milioane de lei au fost alocate în Caraş-Severin de la bugetul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, sumă de treizeci de ori mai mare decît în anul 2000. Pentru cele peste 12.000 de persoane cu handicap neinstituţionalizate din Caraş-Severin, sumele alocate anul trecut de la bugetul statului se ridică la 33 milioane lei. În Caraş-Severin, din 320.000 de locuitori, 114.000 primesc diferite forme de ajutor social. Aceste probleme vor fi rezolvate, pentru că nu se poate să continuăm în acelaşi ritm, a declarat prefectul de Caraş-Severin, Octavian Ţunea reporterului ARGUMENT-CS.RO, Anca Dobre. Ce mă uimeşte, însă, este lipsa de reacţie a societăţii din judeţ la ce se întîmplă, în comparaţie cu celelalte judeţe. Caraş-Severinul, un judeţ amorţit, din toate punctele de vedere! Aceasta este imaginea clară a STATULUI IDIOT, ce nu are nici o legătură cu STATUL SOCIAL, MINIMAL, NEOLIBERAL sau de altă natură, aflat în criza profundă a capitalismului identitar, care generează prea mult şoc şi prea puţină terapie. Să le iau... bătrîneşte!
Atunci cînd o ţară este în derută, nu te poţi aştepta ca ea să se regăsească, în mod corect, de una singură. Statul este organizaţia care deţine monopolul asupra unor servicii pe un teritoriu delimitat de frontiere. Acum, se sparge modelul statului social, falimentar din România! Foarte bine, dar despre care stat social e vorba? A lua un stat extrem de corupt, ineficient şi haotic drept stat social mi se pare o confuzie destul de mare. Faptul că statul cheltuie enorm cu rezultate penibile nu face din el un stat social. Acum, statul virează, chipurile, la dreapta. Sînt, evident, măsuri disperate, fără model. Eu cred că sînt necesare, din păcate, la nivelul de performanţă şi de luciditate al guvernului Boc. Un stat social e un stat egalitar, în timp ce în România ideea de egalitate e ceva de pe altă planetă. E un stat debusolat care a rupt vechea ordine comunistă, dar care nu a reuşit să pună ceva coerent şi funcţional în loc. Dacă asculţi reprezentanţii PDL toţi vor spune că Keynes sfătuia guvernele să cheltuiască în continuare pentru a ieşi din recesiune, oferind stimulente economice prin efectuarea unor construcţii publice. La Boc, acest mesaj s-a tradus prin patinoare şi săli de sport! Din punctul meu de vedere, apărătorii ACTUALULUI STAT, în rîndurile cărora eu nu mă mai regăsesc, ar trebui îmbinate politici care să evite excluziunea socială şi să încurajeze emanciparea (mai ales prin educaţie, care acum văd că face tocmai pe dos) cu politici care să stimuleze economia, să încurajeze autonomia individuală şi să recompenseze meritul. Scenariul tensiunilor violente de stradă, început în Grecia, se va perpetua în toată Europa, odată ce măsurile de strîngere a curelei îşi vor face efectul. Sentimentul anti-imigrare din ţările bogate tinde să devină mai puternic şi mai discriminatoriu, iar Carta Drepturilor Fundamentale va fi o poveste de adormit copiii. Vremurile cînd imigranţii făceau munca de jos şi plăteau taxe la buget pentru ca populaţia indigenă să trăiască în puf, încep să apună. Salvarea statelor naţionale nu poate fi decît întoarcerea populaţiei la munca patriotică!
La noi, conceptul de stat minimal a fost prezentat ca o sperietoare, un fel de stat care lasă infractorii să se plimbe liberi şi oligarhii să fure. Statul minimal, dimpotrivă, este un stat puternic pentru că se limitează doar la funcţiile lui esenţiale şi încearcă să le îndeplinească cît mai bine. Statul minimal oferă un mediu stabil, un mediu în care legile nu se schimbă de pe o zi pe alta, în care statul întelege să nu se amestece în economie şi asigură doar stabilitatea legistalivă, stabilitatea administrativă şi fiscală. Trebuie să fim conştienţi că sistemul capitalist nu are nevoie de democraţie, democraţia însă are nevoie de capitalism! În acest model se pot aşeza şi opiniile lui John Williamson. Acest finanţist mondial spunea că: "cele mai grele timpuri dau naştere celor mai bune oportunităţi pentru cei care înţeleg nevoia reformelor economice fundamentale"! OK, doar că reformele lui Boc NU EXISTĂ! Dar, va trebui să ne întrebăm dacă există posibilitatea rezonabilă de A CREA DELIBERAT O CRIZĂ ÎN SCOPUL ÎNLĂTURĂRII OBSTACOLELOR POLITICE PUSE ÎN CALEA REFORMEI. Vă sună cunoscut? Trăim aceste momente în România acum? Însă, problema noastră: Boc e reforma, sau e în calea reformei (conform expresiei vulgare: stai ca un boc în calea...reformei!)! Vă reamintesc că s-a sugerat uneori meritul creării, în Brazilia, a unei crize de hiper-inflaţie pentru a speria lumea atît de tare, încît să accepte unele schimbări. Şi Canada, în 1995, a trecut printr-o "criză folositoare"! Toate aceste modele au fost inspirate de preşedintele Roosvelt, care oferă poporului american New-Deal-ul pentru a răspunde, şi politic, disperării cauzate de Marea CRiză, şi pentru a submina puternica mişcare socială americană. La alegerile prezidenţiale din 1932, UN MILION DE AMERICANI AU VOTAT CANDIDAŢII SOCIALIŞTI ŞI COMUNIŞTI! Roosvelt a fost credibil. Boc NU!
În România neoliberalismul a avut ca teoreticieni pe Ştefan Zeletin, Vintilă Brătianu şi pe Mihail Manoilescu. Principiile de bază ale acestui curent erau: dezvoltarea industriei, proces de care depindeau modernizarea sociatăţii şi consolidarea independenţei naţionale; susţinerea intereselor burgheziei naţionale; libertatea pătrunderii capitalului străin prin promovarea politicii prin noi înşine; şi un regim parlamentar bazat pe votul universal. În domeniul sistemelor sociale, neoliberalii moderni sînt pentru soluţii organizate privat în locul sistemelor de stat considerate a fi birocratice. Prin aceasta trebuie realizată o administrare eficientă a mijloacelor cetăţenilor. Strategia pay-as-you-go este criticată, pe motiv că nu ar avea o bază solidă. Asta înseamnă că sistemele de asigurare socială vor fi reconstruite: statul de realocare va fi demontat, iar sistemele economiei de piaţă vor fi construite. Performanţele statului se vor concentra apoi eficient asupra celor care au, într-adevar, nevoie de ajutor social, deci asupra acelora care nu sînt în stare să-şi asigure traiul zilnic. Milton Friedman a sugerat aplicarea unei taxe pe venit negative. Conform acesteia, autoritatea financiară ar plăti fiecărui plătitor al cărui venit s-ar afla sub un minim fix, diferenţa de taxe obligatorii, fără să facă alte cercetări.
Dar, întrebarea care se pune tot mai des, şi la care subscriu, este: trebuie să existe stat ? NU! Printre susţinătorii acestei doctrine se numără Stirner, Proudhon, Bakunin, toţi trei oferind propriile temeiuri pentru care o dezordine rezultată din lipsa unei autorităţi politice este preferabilă unei puteri instituţionalizate. Ca doctrină, anarhismul a apărut ca reacţie împotriva teoriei statului minimal, acesta fiind perceput de anarhişti ca o entitate care nu se îngrijeşte de nevoile propriilor cetăţeni. Principalele direcţii dinspre care au fost atacate teoriile care susţin statul pot fi exprimate prin două idei: orice stat este tiranic, el împiedică libera exprimare socială a individului sau, din contră, statul este pasiv faţă de nevoile individului. Proudhon consideră statul o întreprindere care are ca obiect de activitate jefuirea cetăţenilor de o parte din munca lor. Pentru îndeplinirea acestui scop aceasta se foloseşte de: taxă şi impozit. La rîndul său, Bakunin încearcă să demonteze ideia că dacă acţiunea statului poate părea ca avînd scopul urmăririi unui bine public, acest bine public se transformă în ceva rău, deoarece este impus şi, deci, contravine libertăţii individului. Statul este o putere organizată asupra unei populaţii, pe un anumit teritoriu! Ce s-ar întîmpla dacă, într-o zi, statul ar dispărea? Dar astfel de situaţii au existat! A existat o vreme în care nu a existat stat. De ce nu ar veni o vreme cînd nu va mai exista stat? În toate discuţiile care se poartă în jurul crizei, în centru este statul! Revoltător! De ce statul? Şi de ce nu individul? La ce te-ar obliga o dispariţie a statului? La o reflecţie pe cont propriu a situaţiei în care te afli. Individualismul a împins lumea înainte mai mult decît asocierea dintre indivizi care a făcut din rasa umană o forţă formidabilă. Există crize, există situaţii în care salvarea este individuală! ACUM EXISTĂ O ASTFEL DE SITUAŢIE!
Noua ordine post anarhică oferă multiple modele alternative. În România, Statul clientelar a cheltuit cu nonşalanţă resurse, astfel încît pentru investiţiile publice nu au mai rămas decît 6% - 7% din produsul intern brut şi mai mult de 9% pentru salarii. Statul clientelar a mărit aparatul bugetar, a crescut salariile şi a angajat pe criterii ce ţin tot de clientelă şi nu de competenţă. Se taie totul fără justificări şi fără discernămînt. Într-o ţară cu 1,5 milioane de oameni aflaţi sub pragul săraciei, programul dur de austeritate va adînci în sărăcie mai mulţi oameni, ba chiar îi va avea pe conştiinţă pe cei mai defavorizaţi. Şi, astfel, statul social, după ce s-a împletit armonios cu statul clientelar, se transformă în stat criminal! Statul pieţei, A Treia Forţă, care îmbină iresponsabilitatea birocraţiei etatiste cu venalitatea pieţelor monopoliste poate fi înlocuit de un „stat al proprietarilor“ şi o economie care îmbină răspunderea cetăţenească şi eficienţa pieţelor remoralizate. Soluţia constă în renunţarea la modelele actuale neviabile, pe de-o parte, iar, pe de altă parte, în restaurarea sănătaţii economice şi spirtuale a României pe baze complet diferite. Cu cît trecem mai hotărât la aplicarea practicilor economice alternative, cu atît vom reveni mai rapid acasă, la firescul lui „prin noi înşine“, cu atît mai multe şanse vom avea să evităm catastrofa ce este acum iminentă. Raspunsul la situatia-limită în care ne aflăm ar putea fi găsit, poate, mai rapid dacă ne-am imagina o zi fără stat. O zi în care nu mai există nici o speranţă pentru vreun ajutor. Singur! Exista un moment în care vine scadenţa. Acel moment a venit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu