Anul acesta, programul "de Chişinău" m-a împiedicat să organizez ediţia a treia a cursului HEST. Poate, cine ştie, în toamnă, în septembrie, voi reuşi acest lucru, evident, dacă "criza" va "dona" nişte fonduri. Pentru că, fie şi organizate "pe de-a moaca" aceste cursuri costă al dracului de mult, iar materialele folosite au rămas la fel de scumpe, în ciuda re-aşezării preţurilor. E bine de ştiut că, spre deosebire de cursurile de corespondenţi de război organizate de Ministerul Apărării Naţionale cu succes şi... posibilităţi logistice, cursurile organizate la Reşiţa vizează situaţiile de urgenţă (inundaţii, cutremure etc) şi revoltele sociale (mitinguri, greve, revolte etc). Este "o nişă" la modă şi utilă pentru orice reprezentant al mass-media, dar şi pentru ofiţerii de relaţii publice ai instituţiilor ce au legătură, la un moment dat, cu un astfel de fenomen, purtători de cuvînt al unor companii, lucrători sociali, ong-işti etc! Cele două formate de curs, la care se adaugă şi "vacanţă în siguranţă" - destinat elevilor şi studenţilor - sînt proprietatea Asociaţiei "TuaregTeam" şi a companiei "BIGroup", dar cum un "draft" este util oricînd, voi îndrăzni cîteva recomandări pentru jurnaliştii care se vor afla la Chişinău în perioada august - decembrie 2010, perioadă în care vor avea loc un referendum pentru modificarea modului de alegere al preşedintelui ţării, respectiv în mod direct, de către popor, şi o nouă rundă de alegeri parlamentare anticipate şi alegeri prezidenţiale. O perioadă "electivă" nu foarte iubită de o anumită parte a spectrului politic din Moldova. De aceea, îmi îngădui cîteva sfaturi:
EVALUAREA RISCULUI
Înainte de a ajunge în orice situaţie de risc, sau zonă de conflict, jurnalistul trebuie să facă o evaluare a potenţialelor pericole. Evaluarea trebuie să fie permanentă şi pregătirea ei trebuie să înceapă de acasă, înaintea deplasării într-o zonă ostilă. Este bine să vă antrenaţi să rămîneţi în permanenţă în stare de veghe, să evaluaţi potenţialele riscuri, schimbări importante, chiar pe drumul de întoarcere de la servici spre casă. Nu bravaţi şi nu vă comportaţi ca un macho! Nu riscaţi inutil! Riscurile sînt doar pentru filme. Dacă vă puneţi în pericol propria viaţă, cu siguranţă veţi pune în pericol şi vieţile celor din jur şi veţi compromite întreaga echipă sau întreaga operaţiune. Din acest motiv, riscurile trebuie identificate şi trebuie evaluat nivelul unor potenţiale distrugeri, sau probabilitatea apariţiei lor. În al doilea rînd, trebuie avute în vedere cîteva soluţii de ieşire din situaţia de pericol apărută. Procedura de evaluare cuprinde: a) identificarea misiunii (adică trebuie stabilit dinainte care sînt sarcinile ce trebuie îndeplinite în interes de serviciu în zona în care urmează să mergeţi şi de cîţi oameni este nevoie); b) numirea unui conducător al echipei, dacă lucraţi în echipă – aşa cum ar fi normal! - (acesta trebuie să aibă atît cunoştinţe practice, cît şi tehnice); c) identificarea pericolelor (trebuie identificate pericolele fiecărei misiuni care trebuie îndeplinită şi grupate pe categorii); d) identificarea riscului (trebuie determinat nivelul pierderilor sau pagubelor potenţiale, indiferent dacă este vorba de oameni sau de echipamente); e) analiza permanentă a riscului (echipa trebuie să organizeze zilnic schimburi de informaţii legate de securitate, de modificarea nivelului acesteia în ansamblu sau pe anumite tronsoane, trebuie să organizeze briefinguri şi discuţii ori de cîte ori este nevoie şi, evident, o raportare a incidentelor şi analiza acestora.) ATENŢIE ! În medii ostile sau periculoase, jurnaliştii trebuie să reacţioneze la evenimente în derulare. de aceea, este nevoie de o permanentă reevaluare a situaţiei, pentru a determina noile pericole, a le aprecia gradul de risc şi a putea reacţiona. Evitaţi partenerii care bravează şi care se expun inutil şi refuzaţi să faceţi parte dintr-o echipă al cărei conducător nu este interesat de măsurile de securitate personală. Nu uitaţi nici un minut că munca pe care o desfăşuraţi este similară cu a ofiţerilor de informaţii, iar într-un mediu ostil „omologul vostru combatant” este agentul de securitate privată! Voi vorbi şi despre asta!
Supravegherea
Cînd vă aflaţi în misiune şi locuiţi, o perioadă de timp, într-o zonă ostilă e bine să rămîneţi permanent într-o stare de alertă. Familiarizaţi-vă cu propriul cartier sau zonă de locuit şi luaţi notă de persoanele suspecte sau autovehiculele aflate în apropierea locuinţei şi de comportamentul acestora. Alertaţi-vă dacă aceste persoane fac fotografii. Comunicaţi prezenţa acestora familiei, prietenilor apropiaţi şi colegilor. Depuneţi şi o plîngere la poliţia locală. Încercaţi să vedeţi dacă sînteţi urmăriţi pe traseul pe care îl parcurgeţi în mod obişnuit, la semafoare, intersecţii aglomerate, pe străzi înguste sau poduri, dar şi în trafic. O atenţie sporită merită autoturismele care se află în spatele dumneavoastră pentru mai mult timp, sau motocicletele. Conduceţi cu geamurile şi uşile încuiate. Este bine ca automobilul cu care vă deplasaţi să fie permanent într-o stare tehnică bună şi conduceţi pe banda de viteză. În cazul în care sînteţi într-un taxi, fiţi atent la maşinile care vă urmăresc şi cereţi şoferului să vă ducă la cel mai apropiat post de poliţie. Evitaţi să mergeţi pe jos pe străzi pustii, sau la lăsarea întunericului pe străduţe şi alei. În cazul în care credeţi că sînteţi urmărit, apelaţi la cel mai apropiat poliţist sau secţie de poliţie.
Ameninţarea cu moartea
Notaţi-vă în permanenţă detalii despre modul în care aţi fost ameninţat, momentul, dacă acestea au fost repetate. Salvaţi ameninţările trimise prin SMS sau telefon încît să puteţi avea o dovadă în faţa autorităţilor. Cereţi protecţie poliţiei numai dacă este absolut necesar şi dacă puteţi avea încredere în autorităţi. Cel mai bine este să vă schimbaţi domiciliul. În acest fel, puteţi să furnizaţi cît mai multe detalii poliţiei. Nu trataţi superficial aceste ameninţări. Informaţi-vă şi superiorii, colegii, prietenii şi familia cu privire la incident. Creaţi vîlvă despre această ameninţare şi cereţi ajutorul asociaţiilor de presă şi a altor grupuri. Creaţi o ştire din acest caz şi difuzaţi-o în cît mai multe medii.
Păstraţi familia în siguranţă
Instruiţi membrii familiei să nu dea detalii la telefon persoanelor necunoscute. Antrenaţi-vă familia cum să reacţioneze în diferite situaţii, inclusiv în cea de atac armat. Uşile locuinţei să fie în permanenţă încuiate. Cereţi familiei să observe prezenţa unor autovehicule sau persoane suspecte. E bine să aveţi în apartament o încăpere sigură cu o uşă greu de forţat, aprovizionată cu apă şi hrană, lanternă, trusă de prim-ajutor şi un telefon. Păstraţi o a doua legătură de chei în afara locuinţei, într-un loc sigur. Puteţi cere ajutorul vecinilor în supravegherea locuinţei şi a membrilor familiei.
Dacă se trage asupra voastră
Staţi într-un loc ferit şi nu utiliza obiecte luminoase, lanterne, sau ţigări aprinse. Dacă aveţi echipament lucios, catarame, ceasuri etc, acoperiţi-le cu pămînt sau noroi pentru a diminua reflecţia. Nu vă adăpostiţi într-o poziţie de tragere recentă. Dacă vă aflaţi într-o clădire, adăpostiţi-vă într-o cameră care nu are pereţi exteriori, în baie, dacă sînteţi la hotel. NU fiţi foarte curios. Chiar dacă vă aflaţi în spatele unui zid, rămîneţi în poziţia culcat. Într-un moment de acalmie, evaluaţi situaţia şi căutaţi cea mai scurtă cale de retragere. Retragerea trebuie făcută cu multă grijă, fără să fiţi văzut, ascuns de obstacole sau vegetaţie. Dacă echipamentul de reporter vă incomodează, abandonaţi-l!
Punct de control
Fii politicos întotdeauna şi evită discuţiile în contradictoriu. Legitimaţi-vă, dar rămîneţi cu uşile şi geamurile închise şi motorul maşinii pornit. Ai grijă ce vorbeşti. Cineva îţi poate înţelege limba. Nu faceţi mişcări bruşte în timpul controlului. Păztrează-ţi mîinile libere şi o vedere cît mai largă. Rămîi calm şi prietenos şi evită o atitudine arogantă, de teamă sau una de supunere. Nu înregistra fără permisiune. Dacă echipajul de control este nervos, oferă dulciuri sau ţigări. Încercaţi, dacă se poate, să nu arătaţi legitimaţia originală sau scrisoarea de acreditare. Vă pot fi confiscate. Faceţi copii xerox! Ai nevoie să cîntăreşti bine valoarea unor astfel de documente şi pericolele la care te expun. Un permis de liberă trecere eliberat de către un comandant rebel ar putea duce la detenţie ta de către forţele guvernamentale. Cînd arătaţi legitimaţia lăsaţi să se vadă şi fotografii cu familia. Veţi avea un „aspect” mai uman! Lăsaţi să se înţeleagă că se ştie de dumneavostră şi că sînteţi aşteptaţi înapoi. Faceţi-i să înţeleagă că nu sînteţi o ameninţare. Rămîneţi în aertă, dar nu priviţi în ochi soldaţii care par a fi nepăsători. În 1992 am fost trimis de Radio Timişoara să acopăr conflictul din Transnistria. Primul check-point de pe podul de la Bender „l-am penetrat” cu ţigări „Snagov”, cu filtru, şi o pungă de insigne cu ACR!
contactul cu vagabonzii
Poate părea hazliu, dar vagabonzii şi cerşetorii îţi pot pune viaţa în pericol. Însă, un astfel de om poate fi şi o momeală, sau un „supraveghetor” bine camuflat. În general, un vagabond îl identifici după haine şi după comportament: dorinţa de supravieţuire, are nevoie de bani, hrană, îmbrăcăminte pentru a se apăra de frig, încălţăminte, sau mici obiecte valoroase pe care le-ar putea vinde. Vagabonzii se pot întîlni în case părăsite, pe sub poduri, în maşini abandonate, adăposturi improvizate.
În caz de răpire
Luarea de ostatici se practică rar, dar este un eveniment dramatic şi traumatic. Majoritatea răpirilor sunt pe termen scurt, ele durînd numai cîteva ore şi mulţi dintre aceştia supravieţuiesc experienţei. Aproximativ 80% din ostatici sunt eliberaţi nevătămaţi. De ce sînt luaţi ostatici? Pentru că: Sînt percepuţi ca un posibil schimb politic. Sînt percepuţi ca un posibil schimb economic.
Din răzbunare. Ca o poliţă de asigurare. Au fost confundaţi. Pentru a reduce riscurile: Evită rutina şi comportamentul previzibil. Estimează riscurile înainte de a merge într-o misiune neobişnuită. Încuie portierele vehiculului. Fii conştient în situaţii riscante în timpul călătoriei. Gîndeşte-te să stabileşti întîlniri. Informează-ţi colegii despre mişcările şi planurile tale.
Pentru a supravieţui unei astfel de experienţe este necesar să vă păstraţi vigilenţa mentală şi să adoptaţi o atitudine pozitivă. Nu vă împotriviţi răpitorilor. Purtaţi o conversaţie mentală cu cineva apropiat pentru a putea depăşi momentele dificile. Folosiţi orice metodă de relaxare. Imaginaţi-vă întoarcerea acasă! Încercaţi să vă analizaţi starea şi să căutaţi elementele pozitive. Nu credeţi în promisiunile de eliberare rapidă făcute de răpitori.
Ce ar trebui să facă echipa de acasă?
Informaţi-vă zilnic superiorii asupra programului, traseului şi întîlnirilor. Daţi detalii despre persoane. Dacă aveţi un birou în zona ostilă, notaţi-vă misiunile periculoase şi lăsaţi-le la vedere. Documentele, casetele şi înregistrările sensibile trebuie păstrate în afara biroului, într-un loc sigur. Cît de mult posibil evitaţi interviurile sensibile la telefon.
Alte „generalităţi” utile!
Înainte de a porni în misiune, asigură-te că eşti apt fizic! Mulţi dintre noi (!) sînt reticenţi atunci cînd vine vorba despre efort fizic. Dar, gîndeşte-te că poţi sta departe de confortul hotelului pentru mai multe zile, iar ca să-ţi salvezi viaţa ar trebui să mergi o noapte întreagă pe jos! Sună bine? Nicidecum! Majoritatea jurnaliştilor ezită să refuze o misiune care pare oportună pentru cariera lor chiar şi atunci cînd este periculoasă. Orientează-te pe hartă. Dacă nu cunoşti bine zona asigură-te că ai abilitatea de a te orienta pe hartă.
Apoi, trebuie să dobîndeşti cît mai multe cunoştinţe despre locul în care vei merge: care este situaţia politică, cine sînt actorii, ce limbi vorbesc, care este atitudinea lor faţă de mass-media şi faţă de media ta, în special(!). În 1991, cînd am fost în războiul din Croaţia, jurnaliştii sîrbi care acopereau mediatic evenimentul, „m-au înfiat” efectiv. Faptul că veneam din România, o ţară cunoscută de ei, săracă, mi-a facilitat accesul gratuit la mijloace de transport, comunicaţii şi traduceri. Le mulţumesc şi astăzi pentru acest ajutor! Care sînt pericolele la care te expui. Unii jurnalişti occidentali adoptă un ton arogant atunci cînd sînt într-o misiune într-o ţară considerată mai înapoiată decît propriul standard de viaţă. Asta se poate întîmpla şi din necunoaştere, din teamă şi din dorinţa de a obţine cît mai repede o poveste. În acest fel, se expun automat pericolelor generate de resentimentele fireşti ale localnicilor. Dacă nu înţelegi un lucru, întreabă, fără ruşine, un jurnalist local! Ascultă ce are de spus despre sursele locale de pericol. Chiar şi atunci cînd călătoreşti în propria ţară interesează-te de obiceiurile locale, limbile vorbite şi mentalităţi. De obicei, redacţiile trimit corespondenţi „din scurt”. În aceste condiţii, misiunea nu poate fi pregătită cum se cuvine. Este important, în aceste situaţii, să aveţi suficienţi bani disponibili să cumpăraţi un „fixer”, un localnic care să vă îndrume şi care să se ocupe de traducere. Este bine dacă acesta poate fi un jurnalist local. Aflat în 1999 în războiul din fosta Yugoslavie, m-am lipit, cum se spune, de echipa din Pancevo a TVB, care avea acces în toate zonele bombardate de NATO. Totuşi, chiar dacă nu ştiţi limba ţării în care vă aflaţi, este bine să învăţaţi cîteva cuvinte cheie: formule de salut şi de politeţe etc. Cunoaşte-ţi drepturile! Cele 4 Convenţii de la Geneva şi protocoale adiţionale te pot apăra în situaţii limită, cînd eşti arestat sau cazi prizonier. În conflictele moderne aceste convenţii internaţionale sînt respectate tot mai puţin, cînd este vorba de războaie clasice, şi deloc atunci cînd vorbim de alt tip de conflict! E bine să le ştii, dar nu pune mare preţ pe ele. Speră la tot binele din lume, dar aşteaptă-te la ce e mai rău! Nu călătorii singur! Călătoreşte cu un coleg. Chiar dacă sînteţi „rivali” vă puteţi sprijini reciproc. E foarte important. Poartă cu tine o listă cu numere de telefon în caz de urgenţă, specificînd cine trebuie sunat atunci cînd eşti rănit. Banii şi documentele tale esenţiale ar trebui ascunse. Totuşi e nevoie de acces uşor la sume mici de bani. Poartă un portofel de rezervă cu sume modeste de bani şi cîteva cărţi de credit vechi, pe care să le dai în caz că eşti jefuit.
Poartă un fluier şi o brăţară sau plăcuţă militară de identificare care să indice grupa sangvină şi eventualele alergii. Asigurarea medicală şi protecţia socială. Ce se va întîmpla dacă ceva nu merge bine? Ce se va întîmpla cu tine? Cu familia ta? Este important să te asiguri că vei obţine un venit chiar dacă vei fi în incapacitate de muncă, sau familia ta va obţine despăgubiri dacă ceva rău de tot ţi se va întîmpla în timpul misiunii! Această siguranţă îţi oferă şi liniştea de a putea lucra în misiune. Din păcate, mass-media este reticentă în a oferii garanţii jurnaliştilor. De aceea se folosesc de free-lanceri sau jurnalişti locali pe care îi plătesc mult mai puţin şi nu le asigură garanţii financiare, echipamente de protecţie sau cursuri de specialitate. Portul de armă este deosebit de controversat. Convenţia de la Geneva nu vă apără în cazul în care purtaţi armă. Sînteţi consideraţi combatanţi. De aceea, toate cursurile din lume vă vor învăţa că arma, de orice fel este dăunătoare securităţii voastre. În ultimii ani, combatanţii non-militari din întreaga lume resping categoric convenţiile internaţionale pe care, probabil, nici nu le cunosc. Indiferent dacă purtaţi, sau nu, armă situaţia este cam aceeaşi. O armă vă poate salva, însă viaţa! S-a întîmplat în Baghdad, în 2005!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu