JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 126(56)

     DESHUMAREA CEAUŞEŞTILOR, O SUPAPĂ DE EVECUARE-ADMISIE


Voi începe cu o paranteză. Doar Victor Graur poate să înţeleagă de ce ultimii 7 ani petrecuţi în Iraq şi Afganistan, locuri în care am slujit "buchia Cărţii", dar am făcut şi lucruri mai puţin ortodoxe, îmi revin mereu şi mereu în minte, şi mereu şi mereu după încheierea, cu bine, al unuia stfel de episod, simt nevoia să sun acasă şi să spun: "OK, vreau doar să ştiţi că sînt bine", cu cea mai firească voce din lume. Nu ştiu ce să spun, pentru că nu e nimic de spus. Mă simt de parcă aş fi o parte ascunsă a războiului, care îşi are propriile reguli, propriul limbaj, propria sub-cultură, propriile analize de gang, propriile bătălii secrete care, lăsate neterminate, te urmăresc pretutindeni, o lungă perioadă de timp. Sentimentul de "siguranţă" şi "acasă" pe care m-i l-au dat acele două locuri, în ultimii 7 ani, generează, poate, dorinţa de întoarcere, sentimentul din adîncul sufletului, că sînt parte din EL, sînt ca Ei, cei rămaşi acolo, într-o continuă căutare, un război fără pretext, fără planificare, fără ideologie, doar ca răs-plată a vieţii noastre de acum sau, poate, a unei vieţi anterioare, pe care noi nu deţinem controlul, care a dat peste cap scara de valori, de priorităţi şi care te face să pari un zevzec în ochii celor din jur, un "schimbat" în ochii "celor mai iubiţi dintre pămînteni", familia ta, şi nu ai altă şansă să te vindeci, decît să te întorci acolo, "acasă", printre ziduri de protecţie, garduri de sîrmă ghimpată, praf, soare şi nisip, carcase carbonizate şi mirosuri amestecate, acolo unde ONOAREA şi CAMARADERIA sînt două abstarcţiuni reale!

Lungă paranteza şi inutilă în vorbirea mea viitoare despre Ceauşescu! Şi nu chiar, pentru că acest sentiment propriu doream să-l leg de un mod de viaţă care te transformă şi te recompune ca om, iar cînd este sortit dispariţiei bruşte, din varii motive istorice, te lasă să trăieşti în aceeaşi lume, lost, singur şi neînţeles de cei din jur. Sigur, exagerînd puţin, textul de astăzi ar trebui să fie scris pe trei planuri, dacă ar fi serios, dar cum e doar o însemnare cu creta pe un perete virtual, doar pentru luare aminte, va fi suficient de superficial. Primul plan este cel al soţilor Ceauşescu, care au rămas în lumea lor, încremenită la nivelul anilor 70, ignorînd pericolul reprezentat de schimbările anului 1989! Al doilea plan ar trebui să fie cel reprezentat de drama urmaşilor familiei, fiul şi ginerele, care ţin cu cerbicie să afle dacă în cele două morminte din Ghencea se află părinţii lor, nu din considerente istorice şi politice, ci pur umane, naturale şi creştineşti. Al treilea plan ar trebui să fie constituit din şocul unor generaţii care au trăit în România înainte de 17 decembrie 1989 şi acum, după 20 de ani, retrăiesc acelaşi sentiment, generat de reducerile de posturi, tăieri din salarii, pensii mici, nedreptăţi flagrante ale unui stat care şi-a tratat cetăţenii, cel puţin în ultimii 110 ani, ca pe nişte servitori. Mă aştept să ni se ceară să stingem lumina şi să închidem apa caldă, fiecare teatru să se auto-finanţeze, actorii să lipească pungi ecologice, de hîrtie, pentru marile lanţuri de magazine, iar instituţiile care mai au un număr destul de mare de angajaţi, mai ales Ministerul de Interne, consiliile judeţene şi prefecturile,să înfiinţeze, pentru consumul propriu, Gospodării Agro-Zootehnice, celebrele GAZ-uri! Sigur, cei tineri se vor uita de două ori peste ultima frază care conţine tot atîtea amintiri din Epoca de Aur!

Deshumarea Ceauşeştilor reprezintă, acum, în opinia mea, o supapă de evacuare-admisie, a unui motor cu combustie internă, România, care s-a cam supra-încălzit! Poate fi de vină garnitura de chiulasă, care nu mai etanşează cum trebuie şi nu mai lasă să circule elementele de răcire pe verticală, sau poate fi chiar şi de la transmisie, e o problemă acolo, cu uzura unor dinţate, dar şi de la direcţie, că întreaga şandrama obosită refuză să mai meargă în direcţia în care şoferul beat o obligă să meargă. Aşa că, deshumarea soţilor Ceauşescu ACUM, cînd ai mari probleme cu întreaga şandrama, reprezintă doar schimbarea unei supape de evacuare, care să mai detensioneze situaţia, să genereze discuţii aprinse, pasiuni şi orgolii. Sper că "mecanicul" de bord ştie exact să înlocuiască SUPAPA DE EVACUARE! Pentru că dacă înlocuieşte supapa de admisie, soţii Ceauşescu pot suprapune peste revolta generată de crizele multiple din România, altele, istorice: comparaţia cu fostul regim, aşa cum încercam să explic mai sus, şi constatarea că în ultimii 30 de ani România s-a învîrtit în cerc şi a ajuns în acelaşi punct, fără să înainteze, precum Polonia, de exemplu, dar dacă în cele două morminte NU VOR FI EI, s-ar putea să fie şi mai rău, cu speranţa "mecanicului" de bord că ura populară se va deconta pe Ion Iliescu şi PSD! Justiţie după 20 de ani? De la cine? Sigur, execuţia cuplului prezidenţial a fost un gest feudal de schimbare a puterii în stat, dar România  A RĂMAS FEUDALĂ din anumite puncte de vedere, iar această încremenire în proiect nu va modifica foarte mult în relaţii cu familia Ceauşescu.

Mai trebuie spus că deshumarea soţilor Ceauşescu, ACUM, generează, deja multe discuţii şi analize, menite să distragă atenţia de la problema fundamentală: o informare serioasă asupra situaţiei economice din Europa - cu care noi sîntem PREA legaţi economic! -, dezbateri, analize şi prognoze SERIOASE care să ne ofere o proiecţie a României pe termen scurt, mediu şi lung, pe următorii 10 ani! Este firesc ca atunci cînd nu oferi cetăţeanului soluţii, oferă-i măcar informaţii pentru a putea ieşi singur din necaz. Dar, asta ţine de ONOARE, o stare preponderent masculină, despre care Emil Boc nu a auzit, cu siguranţă (cel mai lipsit de onoare personaj pe care l-am întîlnit!), iar eu, am sentimentul, că am lăsat-o undeva, împreună cu CAMARADERIA, printre dunele fierbinţi îmbrăcate în alama tuburilor - cartuş!