Un subiect apropiat mie îşi face loc din nou în paginile ziarelor româneşti. Neutru, de data aceasta! El ar trebui să fie prezent mai des, poate şi pentru simplul fapt că în România există licenţiaţi peste 150.000 de contractori privaţi de securitate! Sau pentru că în ceea ce-l priveşte pe un contractor privat, personajul principal este INDIVIDUL şi nu statul, el simţindu-se excelent sub dictonul Legiunii străine: LEGIO PATRIA NOSTRA! Sau pentru că, aşa cum scriam în ultima mea carte, armatele naţionale sînt doar o pauză de respiro în istoria de mii de ani a mercenariatului! Pe plan internaţional se pune problema ca o forţă de reacţie rapidă constituită dintr-o brigadă de contractori privaţi de securitate să acţioneze sub mandat ONU ca trupe de impunere a păcii şi, de ce nu, de menţinere a păcii. O astfel de brigadă ar fi mai ieftină, mai uşor de mobilizat, de transportat şi de aprovizionat logistic şi, nu în ultimul rînd, mai motivată!
Tot mai mulţi mercenari, inclusiv români, ai unor firme militare private sînt angajaţi pe teatrele de operaţii afgan şi iraqian, depăşindu-i numeric pe soldaţii Coaliţiilor oficiale. Pentru job-ul zilnic, ei primesc sume considerabile. Privatizarea războaielor se dovedeşte a fi o activitate extrem de profitabilă, cifra de afaceri ajungînd la circa 170 de miliarde de euro pe an, scrie ziarul Adevărul. Securitate, supraveghere aeriană, logistică, antrenamente pentru militarii locali sînt doar cîteva dintre „îndatoririle de serviciu" pe care expaţii din companiile militare private (PMC) le duc la îndeplinire din momentul în care sînt angajaţi. Numărul acestora creşte de la an la an, la nivel mondial, aceste „armate particulare" numărînd peste un milion de persoane, potrivit sursei deja citate! În ciuda costurilor ridicate, SUA şi Marea Britanie îşi încredinţează unor astfel de companii părţi importante ale activităţilor din Afganistan şi Iraq, de cele mai multe ori cu succese mai mari decît trupele regulate. Să ne amintim doar de grupul privat care a colectat informaţii pentru Pentagon care au dus, în final, la anihilarea unor talibani în Pakistan, umilind, practic CIA! Un raport din decembrie 2009 al Biroului de Studii al Congresului american estimează la peste 104.000 numărul „privaţilor" care lucrau pentru Pentagon în Afganistan, în timp ce efectivele militare americane desfăşurate acolo atingeau pragul, la vremea respectivă, de 63.950. Suplimentarea cu 30.000 a numărului de soldaţi americani promisă pentru 2010 de preşedintele american Barack Obama va presupune şi angajarea altor 56.000 de „privaţi". Existenţa acestora mai oferă un avantaj guvernelor care apelează la serviciile lor: numărul morţilor din rîndul societăţilor militare private nu figurează în nici o „contabilitate" ori statistică oficială! Astfel, opinia publică, în general ostilă conflictelor duse în teatre de operaţii străine, poate rămîne „liniştită" în privinţa pierderilor oficiale de vieţi omeneşti, mai scrie Adevărul de duminică, 13 iunie 2010.
Prima firmă militară privată a apărut în 1989. Cu sediul în Angola, creată de foste comandouri sud-africane, Executive Outcomes propunea statelor africane ameninţate de rebeli, operaţiuni militare „la cheie" de contrainsurecţie. În anii '90, în SUA a apărut Military Professional Resources Inc. La început, aceasta şi-a vîndut serviciile ţărilor din fostul bloc sovietic, nevoite, înainte de a adera la NATO, să-şi reformeze armatele pentru a răspunde cerinţelor. În acea perioadă, misiunile încredinţate contractorilor privaţi ţineau mai mult de logistică. În perioada primului război din Golf, în 1991, raportul era de un civil „contractat" la 100 de militari americani. Dar, odată cu cu declanşarea conflictului din Iraq, în 2003, raportul a ajuns de 1 la 10. În acelaşi timp, serviciile oferite de PMC în Afganistan s-au diversificat, acoperind activităţi militare dificile, cum ar fi deminarea, supravegherea aeriană, lupta antidrog, instruirea forţelor guvernamentale afgane sau a armatei. Aceasta este antrenată în principal de DynCorp, care asigură, totodată, paza preşedintelui afgan Hamid Karzai. O altă societate militară privată este MPRI, specializată în consultanţă, ce are ca misiune elaborarea doctrinei militare a Armatei naţionale afgane şi instruirea ofiţerilor superiori. Un contract avantajos, de 200 de milioane de dolari. Cît priveşte antrenarea poliţiei afgane, de aceasta se ocupă Paravant, o filială a controversatei societăţi Blackwater. În fine, PMC asigură paza a numeroase instituţii civile internaţionale, fie că e vorba de ONU, organizaţii nonguvernamentale, sediile unor întreprinderi. Dar pe „piaţa" activităţilor de pază şi securitate, concurenţa afgană a început să aibă un cuvînt de spus prin intermediul firmelor locale din care fac parte foşti combatanţi. Cea mai cunoscută este Asia Security Group, care aparţine unui văr al preşedintelui Karzai.
Spre deosebire de militarii companiilor private, angajaţii „obişnuiţi" ai armatelor prezente pe teatrele de operaţii din Iraq sau Afganistan se mulţumesc cu sume semnificativ mai mici. Spre exemplu, soldaţii italieni care fac parte din trupele desfăşurate în Afganistan au un venit fix (1.200 de euro pe lună), la care se adaugă cîte 80 de euro pentru fiecare zi de misiune pe teren. Ceva mai „răsfăţaţi" sînt militarii francezi cărora la solda de 1.325 de euro pe lună li se adaugă diverse sporuri (de risc, de mobilitate, de distanţă faţă de casă). În funcţie de grad, sporul de distanţă variază între 2.000 şi 7.000 de euro pe lună. La fel, în funcţie de experienţă, şi sporul de risc poate fi între 150 şi 850 de euro lunar. În fine, soldaţii americani au o soldă de bază de 1.585 de dolari, la care se adaugă diverse sporuri, astfel că venitul poate ajunge la 3.400 de dolari (neimpozabili) pe lună.
Sigur, relaţia între venituri şi tipul de uniformă pe care alegi să o îmbraci este una esenţială. Nu mai puţin esenţială este relaţia pe care Statul şi Legea ar trebui să o aibă cu astfel de "uniforme private" şi în România. Cu o legislaţie anchilozată şi o viziune opacă, statul român se dovedeşte ostil colaborării cu astfel de companii. Cele mai mari 3 companii din România şi-au împărţit piaţa privată de securitate, mai ales cea financiar-bancară şi de transport valori. Există o reticienţă inexplicabilă a statului român de a colabora cu astfel de firme şi în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea terorismului, logistică, pază şi protecţie obiective de interes naţional, patrulare şi controlul frontierelor externe şi administrative interne, antrenarea serviciilor private sau voluntare de pompieri sau poliţiei comunitare, monitorizare trafic rutier, asigurarea ordinei publice, analize şi studii de securitate locală şi regională, cooperare internaţională etc. Motivaţia este una simplă: statul român este un stat slab care se teme că va putea fi doborît de astfel de companii! Statul român se dovedeşte, mai ales în ultimii 5 ani, că este unul împotriva curentului! Că îşi sacrifică indivizii în favoarea unui stat falimentar, bulimic, gol de conţinut, hemoragic şi căpuşat intens. Contractorii militari privaţi pot fi o alternativă viabilă de a instaura ordinea în comunităţi rurale, sau urbane, acolo unde organele de poliţie se dovedesc incapabile. Exemplele pot continua la nesfîrşit cu protecţia copiilor în şcoli, tabere, discoteci, excursii, controlul reţelelor de droguri, alcool, lupta împotriva contrabandei cu ţigări, etc. Asta în situaţia unui stat normal! Dar, mai este România un stat normal? Sau, mai este România stat? Mai avem nevoie de un astfel de stat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu