NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

luni, 15 februarie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 15(167)

FILAT ŞI BLAGA FAC PODUL!


Nu din picioare, ca Apolodor din Damasc, dar sper, unul trainic pe măsura deranjului şi oboselii de a circula mai bine de trei ore dus şi trei întors, cu maşina, pe frig şi zloată pînă la ceremonia cu pricina, pentru o amărîtă de relatare în direct la Jurnalul de Prînz a Radio România Actualităţi.
Legătura între cele două ţări se va face pe un pod peste Prut construit în 2005 în baza unui proiect PHARE, finanţat de Uniunea Europeană.
Podul Rădăuţi Prut - Lipcani a fost construit în 1937 şi aruncat în aer în 1944 de trupele germane. În anul 2000, Comisia Europeană, pornind de la existenţa Protocolului moldo-român din 1993, le-a alocat guvernelor de la Chişinău şi Bucureşti, prin programele TACIS şi PHARE, suma de 11 milioane de euro, dintre care opt milioane i-au revenit Republicii Moldova, pentru construcţia vămii, şi trei milioane României.
Construcţia podului s-a încheiat la sfîrşitul anului 2005, însă, pînă acum, podul peste Prut nu a fost utilizat niciodată.
Podul are o lungime de 246 de metri, o lăţime de 10,8 metri, dintre care 7,8 metri sînt destinaţi, ca parte carosabilă, celor doua benzi de trafic şi cîte 1, 5 metri celor două trotuare laterale, întrucît podul a fost prevăzut şi pentru trecerea pietonală. Podul este construit pentru clasa E de încărcătură, adică poate să reziste la o greutate de 80 de tone.
Partea moldoveană a încheiat toate lucrările de infrastructură legate de Vama Lipcani, care este una dintre cele mai moderne de pe frontiera cu România. Deschiderea podului a constituit unul din subiectele aflate pe agenda relaţiilor româno-moldave în ultimii doi ani, mai multă insistenţă în acest sens fiind din partea fostelor autorităţi comuniste de la Chişinău, care acuzau partea română de tergiversarea intenţionată a acestei acţiuni.

Guvernul României a aprobat, la 5 februarie, alocarea sumei de 585.000 de lei pentru deschiderea şi funcţionarea punctului de trecere a frontierei şi a biroului vamal de la Rădăuţi Prut-Lipcani.

La deschidere, din partea Republicii Moldova, va participa premierul Vlad Filat. Recent, Uniunea Scriitorilor din Moldova a sugerat ca podul să poarte numele poetului Grigore Vieru, dar încă nu a fost luată o decizie oficială în acest sens.

Vama va funcţiona provizoriu în opt construcţii modulare. Partea română a propus în cadrul unei întrevederi recente cu colegii din Republica Moldova ca noul PTF să fie inaugurat pe 15 februarie, iar programul de funcţionare, provizoriu, să fie între orele 8.00 şi 20.00
P.S. Priorităţi, ZERO. Subiecte bombă şi exclusive sînt tratate de kkt la ştirile RRA! Ministrul apărării, Marinuţă, a vorbit de scut, de modificarea constituţiei, de un batalion mixt româno-moldovenesc! Ştirile RRA habar nu au de importanţa acestor subiecte. Bomba noastră s-a fîsîit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu