NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

luni, 8 februarie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 8(174) VAE VICTIS!


„În nemernicia mea... ca un cîine turbat... am muşcat mîna care m-a hrănit...” Dinică? Superb, Dinică în rolul trădătorului dac! Schelălăit, laş, disperat, ca un maidanez bucureştean asupra căruia planează spectrul eutanasierii! În aceşti parametrii am regăsit eu, vineri, declaraţiile fostului preşedinte moldovean, Vladimir Voronin, la şedinţa „activului de partid din teritoriu”, adică peste 1000 de oameni adunaţi la Chişinău ŞI pentru a demonstra forţa de monolit ce se vrea rebrenduită de Dodon! „Actuala guvernare este formată din criminali care nu au decît un singur scop: să-şi vîndă ţara, pămîntul şi poporul... Noi le spunem oponenţilor noştri unionişti. Chiar ei recunosc că sînt unionişti. Şi acest lucru devine tot mai evident. Dar eu cred că este prea frumos să-i numim aşa. Demult nu mai este un secret că guvernarea reprezintă un adevărat criminal. Un criminal fixat pe o singură idee: de a-şi vinde ţara, pămîntul şi poporul. Iar faptul că în oraşele noastre s-au reîntors hoţii şi bandiţii nu este cel mai grav. Foştilor contrabandişti le este indiferent de Constituţie", a spus Vladimir Voronin.
„Partidul Comuniștilor se arată îngrijorat de scutul anti-rachetă care va fi amplasat și în România, atrăgînd atenția că localizarea acestuia în vecinătatea R. Moldova transformă țara noastră, practic, într-o zonă de front"!
Potrivit comuniștilor, caracterul unionist al președintelui român Traian Băsescu, dar și a președintelui interimar al R. Moldova, Mihai Ghimpu, vor aduce mari pagube societății moldovenești, dar și un nou obstacol în soluționarea conflictului transnistrean.

Comuniștii cer conducerii Moldovei să protesteze împotriva deciziei României de a amplasa scutul anti-rachetă american pe teritoriul statului vecin. Totodată, PCRM „cere condamnarea politicii României de destabilizarea regională, crearea unei zone cu atmosferă de război rece". Dacă o spunea Hugo Ceavez era, parcă altceva!
Peste o mie de reprezentanţi ai PCRM din teritoriu au participat vineri la şedinţa activului de partid. Ei au discutat despre mobilizarea PCRM pentru eventualele alegeri anticipate. Comuniştii au mai votat o rezoluţie în care se spune că PCRM nu s-a temut niciodată de statutul de partid în opoziţie. Vorba galului Brennus: VAE VICTIS!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu