NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

joi, 25 februarie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 25(157)

BILATERALE

Astăzi, la Kiev, Viktor Ianukovici va fi instalat oficial în funcţia de preşedinte al Ukrainei, după o dispută prelungită cu „prinţesa” mahalagioaică Iulia Timoşenko. Deşi s-a anunţat iniţial că Traian Băsescu va fi prezent la acest eveniment, la Kiev România va fi reprezentată de preşedinta Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. Bună şi ea! În acest context, preşedintele interimar al Moldovei, Mihai Ghimpu, care din lipsă de avion a plecat cu maşina spre Kiev aseară, pe la ora 21, va avea bucuria să se întîlnească cu fosta Miss România, în calitate de preşedinte al Parlamentului. Că tot îşi exprima ieri regretul, ca bărbat, că nu va putea să o strîngă în braţe pe Timoşenko.
La Budapesta, Ţările de la Vişegrad organizează o reuniune avînd ca subiect Dunărea. La summit este prezent şi premierul de Cluj Emil Boc. Acesta se va întîlni cu premierul moldovean Vlad Filat, intrat în Vişegrad datorită celor 400 de metri de acces la Dunăre şi a bunelor oficii ale deja veşnicului Kalman Miszei, reprezentantul UE la Chişinău, al cărui mandat s-a prelungit pînă cînd UE va fi capabilă să deschidă o reprezentanţă diplomatică veritabilă. Adică, niciodată!
Şi uite aşa, relaţiile între România şi Moldova sînt mediate cînd de unguri, cînd de ukrainieni, că doar Băsescu şi Baconschi s-au dat la fund!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu