NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

marți, 2 februarie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 2 (180)

Minunată zi de iarnă la Chişinău. Soare. Zăpada scîrţîia sub picioare pe fiecare trotuar, pe fiecare alee din parc. Aici nu s-a curăţat nimic! La Ministerul de Externe, stau pe hol şi aştept un permis de muncă. După un colţ, două femei de servici vorbeau de vizita lui Traian Băsescu în capitala Moldovei: „Ne dăăăă..., pi vai şî amar! Ni dă la Kabul! Că aşa o zîs, în loc di Cahul. Kabul! Adică, în Afganistan”! Nu vreau să cred că au dreptate!
Pe strada mare, în drum spre piaţî şi spre visul meu de start în Moldova – o oală de fasole cu ciolan!- zăresc o figură cunoscută: Mihai Ursu! Ultima dată ne-am întîlnit la Baghdad! Ba nu, lîngă Nassiriyah! Acum e manager news desk la JurnalTV! Nu mă întrebaţi ce e aia, dar aşa scria pe cartea lui de vizită! A rămas că bem o cafea zilele următoare. 180! Avem timp... berechet!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu