NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

sâmbătă, 3 iulie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 153(29)

TATULICI ŞI O ANUMITĂ PARTE A PRESEI



Dracu ştie! Încep să cred că Băsescu are dreptate şi că o anumită parte a presei este chiar o ameninţare la securitatea naţională. Mă refer la televiziunile de ştiri şi la fătucile nevoite să inventeze terminologii şi situaţii disperate care să-l facă pe Emil Boc să se sinucidă, în direct, la Dan Diaconescu OTV! Fătucile, "bazate" şi pline de "caracter" nu sînt de vină, pentru că singurul neuron disponibil alerga să prindă celebritatea lui Bănel Nicoliţă! De vină sînt cei ce se află în spatele butoanelor, sau caraghioslîcurile de "realizatori-moderatori" care habar nu au despre ce vorbesc şi nici nu au răbdare să afle, trîntind în nasul specialiştilor invitaţi texte de genul: "telespectatorii nu vrea să afle asta..."! Foarte tare! Ba da, telespectatorul, ca şi ascultătorul de radio, doreşte să fle ce se poate întîmpla cu el şi avuţia lui. Şi tu, ca serviciu public, EŞTI OBLIGAT să-i oferi aceste informaţii! Că e vorba de inundaţii sau de catastrofe economice...

Nenorocirile cauzate de inundaţiile din acest an au mai demonstrat încă o dată ce diferenţă uriaşă există între Mihai Tatulici şi "stativele de microfon" de pe ambele maluri ale Prutului. Dacă ar fi scris astăzi "Vin rîmele", ed. Tinerama, 1993, probabil, Tatulici ar fi avut cîteva personaje din propria televiziune. De pildă, realizatoarea lui peşte care a răbufnit, într-una din zile, fiindu-i imposibil să convingă un meteorolog că vinovat pentru apa mare din bazinul superior al Prutului este Guvernul Boc: "auzi, acum apa vine din Ukraina!", a răbufnit creatura! Culmea e că aceeaşi nedumerire o avea şi o "producătoare" de ştiri de la radioul public, cîteva zile mai tîrziu! Mari probleme cu geografia... ca şi cu economia! Sigur, nu trebuie să fie fiecare prezentator Mugur Isărescu, dar măcar să aibă bunul simţ şi să asculte răspunsul la întrebările idioate pe care le formulează. În 2009, într-una dintre prezentările făcute de un şef al unui serviciu special din SUA către comisia de specialitate din Congres, concluzia era următoarea: nu asistăm la o prăbuşire economică, ci la o recesiune prelungită al cărei final e greu de anticipat, care va avea vîrfuri şi căderi, şi că va fi o convalescenţă grea. Pe de altă parte însă, efectele sociale sînt de luat în considerare! Se împletesc cu pericolele teroriste, de care toată lumea ştie şi care se află în topul priorităţilor informative, prin simptomatologie şi prin consecinţe indirecte. Una dintre consecinţele în plan social imediat e radicalizarea. Ies la suprafaţă mecanisme de auto-organizare a mentalului colectiv pe care toată lumea le-a crezut îngropate după anii 50. Ies la suprafaţă formule politice colectoare ale frustrărilor profunde ale unei comunităţi, care se dirijează cu un bun joc retoric: identificarea inamicului etnic, identificarea inamicului politic, economic. Această simplificare grotească a prezentului imediat o regăsesc în discursul emisiunilor de televiziune care ar trebui să mă informeze şi să-mi creeze posibilitatea de a face singur judecăţi de valoare. Dar, sînt aceste purtătoare de microfon doar proaste prin selecţie, sau vinovat e un sistem de educaţie?

Reflecţia ar trebui să se adreseze educaţiei naţionale, modului în care este generată cultura civică, felului în care se raportează individul la propria identitate. Există în mod real o degradare a nivelului educativ în România. Educaţia şi Sănătatea sînt elemente de coeziune care apar odată cu statul naţional, evoluează odată cu statul naţional şi preced de multe ori transformarea sistemului administrativ. Ne apropiem însă de un impas major. Gradul de cultură civică scade, invers proporţional cu gradul de comunicare interpersonală. Lumea iese din şcoală fără o minimă cunoaştere a supravieţuirii sociale şi ca atare, atunci încearcă să depăşească handicapul de adaptare, recurgînd la gesturi şi atitudini reprobabile. Fătucile, atunci cînd doar zîmbesc, ţinîndu-se de un microfon, pot să spun că sînt chiar o prezenţă plăcută, care mai destinde atmosfera tensionată de la, să zicem, Parlament. Dar cînd încep să pună întrebări şi să emită judecăţi de valoare, încep să mă gîndesc foarte serios care e vîrsta optimă pentru a fugii din presă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu