Se vorbeşte tot mai intens, în ultimele luni, de România ca despre un stat eşuat. Evident, are multe dintre caracteristicile unei astfel de entităţi, dar drumul pînă acolo e lung, îndrăznesc să spun:exodul creierelor sclipitoare, servicii proaste şi declin economic sînt, cu siguranţă realităţi româneşti! Dar, cum arată o zi din "viaţa" unui stat eşuat? În Iraq, 33 de persoane au fost ucise şi alte 99 rănite, în urma atacurilor asupra pelerinilor şiiţi, au anunţat oficiali din domeniul securităţii, citaţi de AFP. Un atac sinucigaş s-a petrecut la Adhamiyah, un cartier sunnit, situat peste rîul Tigru din Kadhimiyah, o zonă numită dupa Musa Kadhim, al şaptelea dintre cei 12 imami veneraţi în Islamului şiit, a ucis 28 de persoane şi a rănit alte 63, a anunţat un oficial din ministerul de Interne. Cinci alţi pelerini au fost ucişi şi 36 răniţi în alte atacuri cu bombă, a spus poliţia. Ultimele atacuri au avut loc la doar o zi după ce alte bombardamente s-au soldat cu 9 morţi şi 43 de răniţi. Pelerinii şiiţi sînt ţinte ale atacurilor încă de vineri, în ciuda faptului că întregul oraş este foarte bine apărat, autorităţile se tem, însă, că ar putea avea loc şi alte atentate.
Analiza FP din acest an, foloseşte 90.000 de surse publice pentru a analiza 177 de ţări şi a le nota după 12 criterii ale decăderii statale - de la fluxurile de refugiaţi pînă la implozia economică, de la încălcarea drepturilor omului pînă la probleme de securitate. Africa şi-a adjudecat şapte din primele 10 poziţii şi aproape jumătate dintre cele mai slabe 60 de state. Asia are 30% din primele 60, iar Orientul Mijlociu are puţin peste o zecime. Fiecare stat slab este afectat de un set unic de probleme. Somalia de exemplu are cel mai prost scor(10) la criteriul refugiaţi. Aproape un sfert din populaţia ţării africane, circa 2 milioane de oameni, a fost alungată de conflicte în ultimii ani. O altă caracteristică a statului eşuat la care Somalia obţine cel mai mare punctaj negativ, la fel ca Afganistanul, este guvernul nelegitim. Organizaţiile islamiste şi clanurile somaleze se luptă pentru control în întreaga ţară, iar turbulenţele interne fac ca guvernul sprijinit de Occident să fie spectaculos de instabil. În fapt acesta controlează, împreună cu forţele de pace ale Uniunii Africane doar cîteva blocuri şi zone din Mogadishu. În celelalte părţi, controlul îl au miliţiile islamiste, lorzii de război locali sau o gamă de facţiuni ale clanurilor rivale. Pe acest fundal extrem de fluid, pirateria s-a dezvoltat ca o sursă incredibilă de venituri, ca o afacere de criză! În Afganistan, o insurgenţă talibană în expansiune, prezenţa trupelor internaţionale şi alegerile prezidenţiale incorecte au subminat legitimitatea guvernului. Pe de altă parte, forţele NATO nu sînt singurele care încearcă să contureze viitorul ţării: Pakistanul, India, Iranul, Rusia şi China îşi urmăresc şi ele diferitele interese în zonă. În Zimbabwe unul din cinci oameni au fugit din ţară în ultimul deceniu - mulţi dintre ei profesori, medici, ingineri, avocaţi şi jurnalişti. Dictatorii ţării, ca şi cei din Coreea de Nord, şi-au organizat economiile astfel încît profitul să fie canalizat în mîinile regimului - chiar în condiţiile în care pieţele lor naţionale sînt în stare de colaps absolut. În Congo şi Sudan, elite restrînse au profitat enorm de pe urma bogăţiei în resurse naturale, în timp ce majoritatea covîrşitoare a populaţiei rămîne într-o sărăcie fără speranţă. Şi Sudanul a "dezvoltat" un business de criză: Afacerea Darfur, cea mai mare catastrofă umanitară de la începutul acestui mileniu. Citesc cu surprindere într-un ziar local din Caraş-Severin că o domnişoară de la mine din oraş deţine o funcţie importantă într-un ONG multinaţional din Sudan, iar misiunea ei se încheie în Estul Africii anul viitor, după ce va monitoriza referendumul de independenţă al sudului creştin de nordul islamic, adică ruperea provinciei Darfur de Sudan! De ce e importantă această secesiune? Reiau ce există postat pe blogul meu de doi ani!
DARFUR. Scurtă istorie a crizei
În regiunea aridă şi săracă numita Darfur (“Pămîntul Fur”) din vestul Sudanului are loc ceea ce ONU numeşte cea mai mare catastrofă umanitară a prezentului. Guvernul Sudanului şi miliţiile arabe care îi sînt loiale au fost acuzaţi de crime de război împotriva populaţiei africane de culoare. Cel puţin 2 milioane de oameni şi-au părăsit casele iar cifra morţilor este estimată la 100.000. Estimările numărului victimelor sînt imprecise, variind de la 50.000 (Amnesty international) şi 70.000 (Organizaţia Mondială a Sănătăţii, ONU) la 300.000 (Marea Britanie) şi 340.000 (USA). Refugiaţii suferă de foame, sete şi lipsa medicamentelor. Copiii au început deja să moară de foame. Organizaţiile pentru drepturile omului, Colin Powell şi Congressul american au numit situaţia un genocid. Dar delegatia ONU care a analizat situaţia la faţa locului a numit acele acte, crime de război dar a considerat că nu reprezintă o încercare de genocid. Ambele părţi sînt nemulţumite de raport. Dacă ONU ar fi numit situaţia un genocid, ar fi avut obligaţia să intervină pentru a-l opri. În Darfur au existat tensiuni de mulţi ani între populaţiile arabe în general nomade şi fermierii din comunităţile Massaleet şi Zagawa, pentru pămînt şi drepturile de a folosi păşunile. Dar conflictul prezent a început în 2003, cînd un grup de rebeli a atacat obiective ale guvernului sudanez afirmînd că acesta neglijează regiunea şi îi discriminează pe negrii africani în favoarea arabilor. Sînt două grupuri principale de rebeli: Sudan Liberation Army (SLA) şi Justice Liberation Movement (JLM), ambele avînd legături cu politicianul Hassan al-Turabi din opoziţia sudaneză. Conflictul a escaladat la 25 aprilie 2003, cînd SLA a realizat un asalt foarte ambiţios asupa portului El Fashar, la o scară nemaiîntîlnită. Guvernul recunoaşte că a înarmat miliţii pentru a se apăra dar neagă orice legatură cu miliţia arabă numită Janjaweed, acuzată de încercări de epurare etnică a populaţiilor negroide. Preşedintele Omar Al-Bashir i-a numit pe membrii Janjaweed “hoţi şi gangsteri”.
Mass-media internaţionale insistă să prezinte criza ca pe un conflict între arabi şi negri, dar Greg Barrow de la World Food Programme (ONU) spune că realitatea este mai complexă. Şi are mare dreptate! Sudanul are importante zăcăminte de petrol, şi exportă petrol din 1999. Harta USAID arată concesionarea terenurilor petroliere unor mari companii petroliere, printre care remarcam TotalFina (Franţa) şi... China National Petroleum Corporation (CNPC), precum şi lipsa companiilor americane şi britanice! Crescent Intenational (UK) afirmă că rebelii din Darfur sînt echipaţi mai bine decît armata sudaneză şi sînt aprovizionaţi pe cale aeriană, deci beneficiază de ajutor extern. În 1996, Statele Unite au trimis echipament militar în valoare de $20 de milioane în Ethiopia, Eritrea şi Uganda pentru sprijinirea rebelilor sudanezi şi răsturnarea guvernului de la Khartoum. Pe de altă parte, Sudanul a acuzat în repetate rînduri Germania că i-a găzduit pe rebelii din Darfur şi Israelul că i-a înarmat. Acuzaţia a fost confirmată de Ministrul de Interne al Sudanului, care afirmă că rebelii învaţă în unele oraşe germane "să facă terorism". Israelul se implică în Darfur atît prin diplomaţii săi cît şi prin prezenţa activă pe teren, în Eritreea.
Un alt motiv pentru neîncrederea africanilor în britanici şi americani este că organizaţiile susţinute de ei, în principal FMI-ul “canibalic”, omoară anual mai mulţi africani decît Janjaweed!
În situaţii de criză, afacerile merg bine în statele eşuate din Africa! Sechestrarea navelor din largul coastei Somaliei este o înfloritoare afacere care rulează cifre impresionante. Numai anul trecut bandele de piraţi au primit 50 de milioane de euro pentru eliberarea a zeci de nave şi sute de membri ai echipajelor. Golful Aden, din Oceanul Indian, este un adevărat paradis al piraţilor, ale căror atacuri sînt tot mai greu de respins şi de anticipat. Mai mulţi marinari români au fost capturaţi de piraţii somalezi, în decursul ultimelor luni! Potrivit rezidenţilor din Puntland, regiunea din care provine majoritatea piraţilor somalezi, atacatorii de nave, au un nivel de viaţă extrem de ridicat, în contrast strident cu restul populaţiei muritoare de foame. "Au bani, au putere şi devin mai influenţi cu fiecare zi. Au cele mai frumoase femei din ţară, case imense, cele mai noi maşini şi cele mai sofisticate arme. Pirateria este, din multe puncte de vedere, o ocupaţie acceptabilă în ochii celorlaţi cetăţeni. Iar piraţii sînt la modă", spune Abdi Farah Juha, locuitor din capitala regionala Garowe. Potrivit analistului somalez Mohamed Mohamed bandele de pirati sînt extraordinar de bine organizate, avînd, de obicei, în componenţa lor, trei categorii de indivizi cu aptitudini excepţionale: foşti pescari (creierele acestor operaţiuni pentru că sînt buni cunoscători ai mărilor), foşti miliţieni (pentru forţa şi abilitatea cu care mînuiesc armele) şi experţi tehnici (care ştiu să opereze cu noile tehnologii şi echipamente ultraperformante). Piratii trăiesc pe "nave mamă" unde depozitează arme, alimente şi combustibil. Ei "asediază" navele folosind şalupe rapide şi sînt înarmaţi cu puşti automate AK-47 şi chiar lansatoare de rachete. De obicei, piraţii ăşi tratează foarte bine ostaticii pentru a primi rascumpărări cît mai mari. Pentru că atacurile din Golful Aden s-au înmulţit în ultima perioadă, iar pretenţiile piraţilor sînt din ce in ce mai mari, o serie de ţări precum China, India sau Arabia Saudită au trimis nave de război pentru a-şi apăra transporturile de petrol.
Piratii nu sînt singurii care fac bani de pe urma sechestrărilor de nave! Eliberarea echipajelor devine responsabilitatea unei mini industrii de avocaţi, negociatori şi echipe de securitate. Toţi aceştia au sediul la aproape 7000 de kilometri distanţă, la Londra, capitala afacerilor industriei maritime şi sînt suspectaţi de a oferi informaţii preţioase piraţilor referitoare la tipul de nave, traseul şi încărcătura acestora, în aşa fel încît piraţii atacă la fix!
Iraqul, Sudanul şi Somalia au fost doar trei exemple de state eşuate în care "industriile" sînt profitabile. În această perioadă de criză globală prelungită, principiul "peştele mare îl înghite pe cel mic" funcţionează din plin şi nu este pus la zid de comunitatea internaţională. Reţeta, din păcate, este mereu aceeaşi: un stat slab, cu politicieni corupţi, o societate civilă amorfă, populaţie sărăcită şi debusolată, resurse naturale şi datorii uriaşe la finanţele internaţionale! ACEASTĂ REŢETĂ NU A DAT GREŞ NICIODATĂ! Parcă descrierea de mai sus poartă numele de... România. Nu credeţi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu