GAZA, AZI!

Tensiunea este în creştere alarmantă în Orientul Mijlociu, ca şi cum criza economică europeană numai de asta avea nevoie acum. Consiliul de Securitate a emis o rezoluţie împotriva Israelului şi a armelor sale nucleare care, evident, a fost caracterizată imediat de către oficialii de la Tell-Aviv, "o ipocrizie". Au dreptate: cîte rezoluţii ale CS au pus în dificultate Israelul din 1948? Nici măcar una! Într-un fel e firesc şi justificat din partea unui stat obligat să trăiască, de la înfiinţare, într-o permanentă stare de război, al cărui cel mai bun vecin este Marea Mediterană, ca să parafrazez o zicere despre România! Pe de altă parte, însă, oficialii militari israelieni au anunţat că trei submarine echipate cu rachete nucleare de croazieră vor patrula în Golful Persic, în apropierea apelor teritoriale ale Iranului, ca răspuns la racheta performantă construită de către Iran, Siria şi Hezbollah, care ar putea lovi ţinte de pe teritoriul Israelului.

Astăzi, trupe israeliene de comando au fost lansate din elicoptere la bordul unor nave, mare parte din ele, sub pavilion turcesc, care transportau ajutoare umanitare către Fîşia Gaza. La bordul navelor se aflau şi activişti pro-palestinieni, dar şi euro-deputaţi europeni şi jurnalişti, dintre care doi corespondenţi bulgari au fost arestaţi. Un oficial al armatei israeliene a confirmat faptul că trupele de comando au deschis focul asupra celor ce se aflau la bordul uneia dintre nave. Cel puţin 19 activişti au fost ucişi şi 50, răniţi. Totodată, 4 militari israelieni au fost răniţi. Oficialul a mai spus că nu au intenţionat să provoace victime, dar, deoarece navele au ieşit din apele internaţionale ale Ciprului în cursul zilei de duminică, şi s-au îndreptat spre Fîşia Gaza, încălcînd restricţiile impuse de blocada israeliană, au decis să le oprească. Prizonierii vor fi excortaţi pînă în portul israelian Ashdod, unde a fost organizată o tabără. Statul Evreu spune, prin vocea oficialilor săi, că acest convoi a fost organizat de un ONG Turc acuzat de apropiere faţă de Hamas. De altfel, un oficial al organizaţiei a fost arestat săptămîna trecută şi expulzat.

Guvernul turc a protestat vehement faţă de acest incident militar şi a numit această “invadare”, inacceptabilă. “Israelul va avea de suportat consecinteţele gestului său”, a spus ministrul turc de externe, adăugînd că "Statul Evreu poate fi acuzat de TERORISM DE STAT"! La rîndul său, Mark Regev, purtătorul de cuvînt al premierului Benjamin Netanyahu (care şi-a anulat, la rîndul său, vizita de mîine de la Washington) a afirmat că “Israelul nu a dorit confruntări violente...Le-am făcut de mai multe ori oferta de a aduce vasele cu ajutoare în portul Ashdod, de unde le-am garantat că toate ajutoarele umanitare vor fi transferate în Fîşia Gaza. Din nefericire, acest convoi nu a ascultat oferta noastră şi a ales confruntarea”. Iar în momentul debarcării pe vasele repective, asupra militarilor israelieni s-a deschis foc. Prin urmare, am ripostat”.

Interceptarea convoiului cu ajutoare umanitare pentru Fîşia Gaza, şi uciderea a cel puţin 19 persoane dintre cele aflate la bordul uneia dintre nave, a stîrnit de-a dreptul furia Turciei. Prin urmare, Turcia a anulat imediat trei exerciţii militare cu Israelul, în semn de protest, relatează Reuters, şi şi-a retras ambasadorul din Statul Evreu.

Premierul Tayyip Recep Erdogan şi-a întrerupt vizita oficială în America Latină pentru a reveni în Turcia, unde au loc proteste de stradă, la Istambul şi Ankara, pentru susţinerea palestinienilor, în timp ce ministrul de Externe, Ahmet Davutoglu, a afirmat: “Nimeni nu are dreptul să facă aşa ceva, nimeni nu este deasupra legilor”. Preşedintele Parlamentului European, Eji Buzek, a condamnat atacul Israelului asupra flotilei internaţionale cu ajutor internaţional. El a chemat UE să oblige Israelul să ridice blocada din Fîşia Gaza cu ajutorul „cvartetului" de mediatori internaţionali. Preşedintele Turciei, Abdullah Gul, a condamnat acţiunile Israelului şi a cerut convocarea urgentă a Consiliului de securitate al ONU. Secretarul general al Ligii Statelor Arabe, Amr Musa, a cerut de asemenea convocarea unei adunări de urgenţă. Secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, a declarat că este şocat de operaţiunea Israelului şi a cerut anchetarea incidentului. 

Şi Grecia şi-a anulat un exerciţiu militar comun, în Marea Mediterană, cu Israelul, în semn de protest faţă de măsurile violente luate de Statul Evreu faţă de convoiul de bărci ce transporta 10 tone de ajutoare umanitare pentru Fîşia Ghaza. Ghaza suferă enorm din cauza blocadei economice impuse de Israel. Consiliul de Securitate al ONU se va întruni, în regim de urgenţă, în această seară!

Pentru cei ce nu ştiu, Fîşia Gaza (arabă: قطاع غزة) este o mică regiune din Orientul Mijlociu, parte a Palestinei istorice în sudul coastei de est a Mării Mediterane, care conform înţelegerilor ce au urmat acordurilor de la Oslo, este (alături de o mare parte a Cisiordaniei) una din cele două componente teritoriale ale entităţii statale aflate sub administraţia de jure a Autorităţii Palestiniene. Numele ei provine de la Gaza, oraşul principal. Cuprinzînd un număr mare de localităţi urbane şi de tabere locuite de refugiaţi palestinieni, din 1948, şi de urmaşii lor. Este unul dintre teritoriile cu cea mai mare densitate  de populaţie din lume, 1.040.000 de locuitori pe o suprafaţă de 360 km² (41 km lungime, 6-12 km lăţime). Fîşia este controlată în prezent de mişcarea politica islamistă palestiniană Hamas, care a obţinut majoritatea la ultimele alegeri parlamentare de pe teritoriul Autorităţii Palestinene. Zona Gaza este situată în vestul coastei maritime mediteraneene şi cuprinde o parte a Palestinei istorice avînd graniţe cu Egiptul  pe o lungime de 11 kilometri în sud-vest şi cu Israelul în nord şi est, pe o lungime de 51 de kilometri. La vest se află ţărmul Mării Mediterane, are o climă temperată excesivă, cu veri secetoase şi ierni blînde. Relieful este destul de plat şi jos, de altfel cea mai mare altitudine este de 105 metri deasupra nivelului mării. Probleme naturale includ fenomenul de deşertificare, alături de degradarea terenului şi salinizarea apei potabile. Oraşul Gaza, după toate aparenţele, a fost fondat pe la anul 1500 î.Chr. Teritoriul Fîşiei Gaza a fost sub dominaţia Imperiului Otoman din 1517 pînă la momentul bătăliilor de la Gaza din 1917, cînd armatele britanice au alungat armata turcească. În urma rezultatelor Primului război mondial întregul teritoriu al Palestinei  s-a aflat între anii 1918—1948 sub mandat britanic. Hotarele Fîşiei Gaza au fost definite pentru prima oară în documentele armistiţiului dintre Egipt şi Israel, stabilit după războiul arabo-israelian din 1948, care a urmat încetării mandatului britanic de ocupaţie în Palestina. Fîşia Gaza a fost administrată de Egipt între anii 1948—1967, cînd a fost ocupată de Israel în iunie 1967, ca urmare a Războiului de şase zile. După cucerirea Fîşiei Gaza, Israelul a favorizat colonizări agricole israeliene în această zonă aridă folosind tehnici speciale de agricultură de deşert. În anul 1987, a izbucnit Intifada, revolta populaţiei contra ocupaţiei israeliene, în opt tabere de refugiaţi. În urma acordurilor de la Oslo, încheiate prin Declaraţia de principii de la Washington, de la 13 septembrie 1993, între Yasser Arafat, din partea palestiniană, şi Itzhak Rabin şi Shimon Peres, din partea israeliană, la 4 mai 1994, Itzhak Rabin şi Yasser Arafat au semnat la Cairo un acord privind punerea în practică a autonomiei interne în Gaza, fîşia aferentă şi Ierihon. Ca urmare a acordurilor de la Oslo, celor trei protagonişti, Yasser Arafat, Itzhak Rabin şi Shimon Peres, li s-a decernat Premiul Nobel pentru Pace, în anul 1994. Knessetul s-a pronunţat, în anul 2004, pentru evacuarea coloniştilor israelieni din aceste teritorii, care s-a încheiat în anul 2005. Spaţiului aerian şi accesul maritim au rămas sub control israelian. O parte din teritoriul zonei Gaza a intrat sub controlul Autorităţii Palestiniene conduse de Yasser Arafat, iar apoi de Mahmoud Abbas, liderii Organizaţiei de Eliberare a Palestinei, întorşi din exil după acordurile de la Oslo.

După sfîrşitul valului de atentate (multe din ele executate de sinucigaşi) din cadrul celei de-a doua Intifade („revoltă”) - Intifadat al Aksa - declanşate de mişcările înarmate palestinene contra populaţiei şi armatei Israelului între anii 2000-2004, în anul 2005, armata israeliană şi-a retras unilateral trupele din Gaza, şi a evacuat toate aşezările agricole evreieşti pe care Israelul le-a creat în anii de ocupaţie. Luptătorii arabi palestinieni, mai ales membri ai mişcărilor islamiste Hamas şi Jihad Islami, care s-au întărit în cursul ultimei Intifade, au continuat şi după retragerea israeliană să tragă mii de rachete - majoritatea artizanale Kassam, dar şi unele Grad (Katiuşe) -, focuri de armă şi obuze asupra localităţilor israeliene din vecinătate şi uneori asupra unor obiective militare israeliene. După victoria mişcării Hamas în alegerile parlamentare, au izbucnit în regiunea Gaza lupte între adepţii ei şi mişcarea Al Fatah, reticentă la ideea de a se retrage de la putere, soldate cu zeci de morţi şi răniţi. În cele din urmă, adepţii Hamasului au reuşit să preia cu forţa toate poziţiile deţinute în zona Gaza de organizaţiile legate de Al Fatah. Ei au instaurat în zonă un regim de conducere propriu în frunte cu liderul Hamasului, Ismail Haniyeh, care era prim-ministrul ales al Autorităţii Palestiniene, dar care fuseses demis de preşedintele Mahmud Abbas. În urma preluării controlului de către Hamas asupra zonei Gaza s-au intensificat atacurile cu rachete ale acestuia contra localităţilor israeliene vecine şi încercările repetate de răpire sau ucidere a unor cetăţeni sau soldaţi israelieni (în 2006 a fost răpit soldatul Gilad Shalit). Politica regimului Hamas a fost stabilită de conducerea interioară a sa ca şi de liderii Hamasului din străinătate (aflaţi în Siria), Khaled Mashal, Mussa Abu Marzuk şi alţii, sprijiniţi mai ales de Iran. În consecinţă, şi de asemenea în urma unor atacuri kamikaze repetate asupra punctelor de trecere dintre Israel şi Gaza, Israelul a impus o blocadă completă la aceste puncte de frontieră.

La capătul unei perioade de cîteva luni de reducere temporară a atacurilor cu rachete asupra teritoriului Israelului, perioadă a aşa numitului armistiţiu numit „tahadiye”, obţinut prin medierea Egiptului, şi în care regimul militant de la Gaza şi-a întărit, în ciuda blocadei, arsenalul de armament, conducerea Hamasului din Gaza şi Damasc a decis reluarea cu amploare a acestor tiruri. Pe 27 decembrie 2008, ca răspuns la intensificarea atacurilor cu rachete asupra Israelului, fîşia a fost atacată de forţele militare ale Israelului, cu scopul de a pune capăt tirurilor de rachete contra locuitorilor săi şi de a restabili capacitatea de disuasiune a Israelului în faţa militanţilor terorişti ai Hamas. În cursul acestei operaţii militare, au fost ucişi peste 1100 de palestinieni (inclusiv populaţie nebeligerantă, femei şi copii) şi 1 reprezentant al Naţiunilor Unite dintre cei aflaţi acolo pentru distribuirea ajutoarelor umanitare; numărul răniţilor este de peste 2300 de palestinieni. Au fost distruse peste 60 de clădiri, 8 moschei, Universitatea Islamică (unde se lucra la confecţionarea rachetelor artizanale) şi numeroase clădiri aparţinând atît civililor cît şi autorităţilor Hamas din Gaza, numeroase depozite de arme şi muniţii, etc.

În Fîşia Gaza trăiesc 1.5 milioane de oameni (estimat 1.500.202, în iulie 2008), dintre care majoritatea sînt descendenti ai refugiaţilor  care au fugit de pe teritoriile cuprinse în statul Israel conform hotărîrii de împărţire decisă de ONU  la 29 noiembrie 1947 şi a războiului israelo-arab din 1948-1949. Densitatea populaţiei este de 4.118 de persoane pe km² şi echivalează cu cea a oraşului Berlin (Germania). Populaţia este în creştere cu aproximativ 4% pe an. Cei mai mulţi sunt musulmani, există şi un număr mic (mai puţin de 1%) de creştini. Pe 6 martie 2008, mai multe ONG-uri pentru drepturile omului au prezentat un raport care a examinat situaţia populaţiei din Fîşia Gaza şi care a arătat că situaţia este gravă. Conform acestui raport, blocadele impuse de către armata israeliană asupra Fîşiei Gaza a avut un impact negativ asupra ocupării forţei de muncă, aducînd rata şomajului  la 40% în industrie, a suspendat peste 90% din activitatea industrială, precum şi în capacitatea economică a locuitorilor, care depind de 80% din ajutorul umanitar din străinătate. Declararea de "entitate ostilă" a Fîşiei Gaza de către Israel a însemnat tăierea parţială a furnizării de energie electrică, combustibil, bunuri şi apă.

Ca urmare a blocadei israeliene din Gaza şi a operaţiei militare declanşate de Israel împotriva palestinienilor din mişcarea Hamas de pe teritoriul zonei Gaza, cardinalul Renato Martino, preşedintele consilului pontifical pentru justiţie şi pace a Vaticanului şi observatorul permanent al Vaticanului la ONU, a făcut referire la Fîşia Gaza, ca la un gigant „lagăr de concentrare”. Fîşia Gaza are o reţea rutieră slab dezvoltată. De asemenea, are o singură linie feroviară care străbate întreaga fîşie de la nord la sud; cu toate acestea, este abandonată, în stare proastă, şi în prezent foarte puţin din ea a mai rămas. Linia a fost odată conectată la sistemul feroviar egiptean spre sud, precum şi, pînă în 1948 la sistemul feroviar din restul Palestinei mandatare şi Liban la nord.

Portul nu a fost niciodată finalizat după cea de-a doua intifadă. Există la Dahaniye un aeroport, Aeroportul Internaţional „Yasser Arafat”, care şi-a deschis porţile, la 24 noiembrie1998, ca parte a acordurilor stipulate în Memorandumul Wye River de la Oslo din 23 octombrie 1998. Aeroportul a fost închis în luna octombrie 2000 de către israelieni, în urma izbucnirii valului de atentate palestiniene, iar pista lui a fost distrusă de către Forţele de Apărare ale Israelului, în decembrie 2001. În Fîşia Gaza există o rudimentară linie de servicii de telefonie pe scară largă oferită de PalTel (Jawwal), sau de furnizorii israelieni, cum ar fi Cellcom. Gaza este deservită de patru furnizori de servicii de Internet, care acum concurează pentru clienţii ADSL şi dial-up . Cele mai multe gospodării din Gaza au un radio şi un televizor (70% +) şi aproximativ 20% au un calculator personal. Oamenii care trăiesc în Gaza au acces la programe prin satelit FTA, inclusiv cele TV de la Palestinian Broadcasting Corporation şi canalul TV Al Aksa al mişcării Hamas.

Un studiu efectuat de către Universitatea Johns Hopkins (SUA) şi Universitatea Al-Quds (în Ierusalim) pentru CARE International de la sfîrşitul lui 2002, a evidenţiat foarte ridicate niveluri de dietă deficitară în rîndul populaţiei palestiniene. Studiul a constatat că 17,5% dintre copiii cu vîrste cuprinse între 6-59 luni suferă de subnutriţie cronică. 53% din femeile de vîrstă reproductivă şi 44% dintre copii au fost găsiţii anemici. În urma retragerii israeliene din august şi septembrie 2005, sistemul sanitar din Gaza continuă să se confrunte cu grave probleme. După preluarea de Hamas a Fîşiei Gaza şi declararea regiunii ca "entitate ostilă" de către Israelieni, condiţiile sistemului de sănătate se confruntă cu noi probleme ridicate de continuarea ostilităţilor cu Israelul. OMS şi-a exprimat ingrijorarea cu privire la consecinţele fragmentării politicii interne, a acţiunilor militare, psihologice şi economice de izolare a populaţiei din Gaza. Palestinienii arabi care necesită îngrijiri medicale în spitalele israeliene trebuie să ceară un permis medical. În 2007, Israelul a acordat 7.176 permise şi a respins 1.627 cereri. Două femei, care au primit permise au fost arestate la trecerea dintre Gaza şi Israel pentru că plănuiau un atentat terorist şi distrugerea liniei feroviare ce ducea pînă la spitalul de destinaţie.

Avînd în vedere blocada Israeliană şi politica conducerii palestiniene locale de perpetuare a eforturilor militare contra Israelului, zona depinde din punct de vedere economic de ajutorul umanitar de la ONU, care ajunge prin Israel, dar care este adeseori împiedicat de ostilităţile şi obstacolele militare . În Gaza, conform tradiţiei, femeile au ca principală ocupaţie educarea copiilor, astfel temelia societăţii este educaţia copiilor. Bărbatul are dreptul să se căsătorească cu pînă la patru soţii, cu care poate face zeci de copii. El are ca principală responsabilitate sprijinirea soţiilor şi a copiilor săi. Datorită numărului mare de copii, ei participă substanţial la întreţinerea economică a familiei. Astfel, venitul familiei este cîştigat de către bărbaţi şi copiii mai mari, care lucrează în industria de servicii (36%), construcţii (33%), agricultură (20%) şi alte activităţi industriale (10% ). Aproximativ 40% din aceste locuri de muncă au rămas încă în Israel, dar de multe ori ostilităţile, atentatele şi mijloacele de securitate care le însoţesc, întrerup fluxul de lucrători în ţară. Acest lucru a cauzat dificultăţi enorme populaţiei palestiniene, faptul că 35% din produsul naţional brut (PNB) provine din salarii realizate în Israel, acest lucru afectează de asemenea populaţia şi statul palestinian. Proiectele promovate de către companiile internaţionale pentru a crea locuri de muncă locală şi de a îmbunătăţi calitatea vieţii în Gaza (inclusiv construirea de noi locuinţe şi pentru a crea un sistem de canalizare, tratament medical) nu au fost încă puse în aplicare din cauza perpetuării ostilităţilor şi a eforturilor militare. În acest moment, există mai multe parcuri industriale planificate la graniţa dintre Gaza şi Israel, dar aceste iniţiative nu vor furniza imediat locuri de muncă. Exporturile de citrice către Europa au crescut, dar din cauza penuriei de apă şi a terenurilor disponibile limitate, activitatea agricolă nu poate susţine singură populaţia. Se observă deja o degradare rapida a activităţii economice. Există o mulţime de companii care deja şi-au relocat activităţile în Egipt sau Iordania. Dispariţia activităţilor productive, limitarea migraţiei forţei de muncă şi consecinţele bombardamentelor vor creea probleme mari de ordin umanitar şi social atît pe termen scurt, cît şi mediu. De exemplu, în numai cîteva săptămîni de conflict, numărul estimat al disponibilizaţilor a depăşit 100.000, la o populaţie totală de 1.4 milioane!