NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

vineri, 7 mai 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 96(86)




„STABILITATEA DE CIMITIR”

Recunosc, am greşit! Da, am greşit, ieri, cînd scriam despre premierul Emil Boc că este un bun model de absorbant, cu două aripioare, cu o fixare mai sigură. Ei bine, NU! Emil Boc este un absorbant bine ascuns, invizibil, un mic şi pricăjit OB pe care-l dai afară trăgîndu-l de aţă, la fel de eficient, însă, precum deja celebrele absorbante cu aripioare! Acum şi în varianta tanga! Scuzaţi comparaţia, dar e singura valabilă după ce ieri l-am văzut la televizor pe premierul-preşedinte-comandant suprem anunţînd măsurile economice dure, dar nici o stare de necesitate! Boc-OB nu s-a arătat la faţă, nici la spate!

În timp ce „deontologii responsabili” clamau stabilitatea ţării şi nevoia acesteia de continuitate, precum preşedintele-jucător Traian Băsescu, aseară, eminentul profesor Dan Dungaciu a folosit, nu demult, o expresie ce va rămîne probabil consacrată, cu referire, însă la Republica Moldova: STABILITATEA DE CIMITIR! Domnia Sa se referea la modificarea Constituţiei. Recunosc, mi-aş fi dorit să scriu astăzi despre premierul Vladimir Filat care ieri a împlinit 41 de ani şi a dat un interviu la Europa Liberă în care spune că-şi doreşte şi funcţia de preşedinte şi cea de premier, adică o republică prezidenţială, in acest spaţiu „zoo-grafic” din Europa fiind cea mai eficientă formulă de organizare statală. Bravo, Filat şi... La mulţi ani!, ca să nu spun – ca aici – Filat, eşti bravo!
Din păcate, nu pot să scriu despre Vlad Filat pentru că Boc nu e bravo! Şi nu sîntem bravo nici noi, cei care depindem de jongleriile lui neo-liberale! Pe lîngă faptul că micuţul nu mai are coiţe deloc şi stă ascuns în debaraua de la Guvern în loc să comunice cu presa şi să-şi asume, CA UN BĂRBAT!, scuipaturile în obraz pentru binele poporului său, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu – cel mai longeviv guvernator de bancă naţională din lume – îl face mincinos. Bursa de la Bucureşti a pierdut 10% în ultimele 10 zile. Privită din lateral, la această isterie naţională – care este UN ATENTAT GRAV LA SIGURANŢA NAŢIONALĂ! – nu mă deranjează măsurile neo-liberale ci LIPSA DE BĂRBĂŢIE a unui premier, CARE NU ÎNŢELEGE CE SE ÎNTÎMPLĂ, DE FAPT, şi pe care alţii îl bagă şi îl scot din „wet affair” atunci cînd au nevoie!

Repet! România este un stat ca o coajă de ou: nu mai are resurse în subsol, agricultură, finanţe, producţie de orice fel – PROPRII! NU MAI ARE NIMIC! Fie că le-a înstrăinat multi-naţionalelor globalizatoare, fie că le-a distrus din proprie iniţiativă sau la îndemnul bine-bvoitorilor! România NU MAI ARE şi NU MAI POATE să susţină o politică socială şi salarială FAVORABILĂ propriilor cetăţeni! România este cu 8 ani în urma „trendului planetar”, dar suferă de orbire cronică şi nu vede ce se întîmplă. Foarte serios vorbind, acum 8 ani, cînd trendul planetar a creat „organismele neo-liberale”, România abia păşea în Era Portocalie. Între timp, aceste organisme, au devenit „omul gras” în SUA, Iraq, Asia răvăşită de tsunami etc. „Capitalismul dezastrelor”, cum este el numit şi asociat gîndirii economice generată de Şcoala de la Chicago iniţiată de Friedmann, şi-a demonstrat capacităţile încă din anii 70, în America de Sud, în Argentina sau Chile-le lui Pinochet! SE CUNOŞTEA MECANISMUL! NU ESTE NOU! România a fost oarbă, însă, la aceste realităţi. Acum, după 8 ani de expansiune, curentul economiei sociale de piaţă a luat locul, firesc, ciclic, capitalismului dezastrelor. Aceste organisme grase şi neo-liberale ce să facă? Să se sinucidă? Exclus! Au migrat spre alte pieţe, mai puţin sau deloc pregătite, atacîndu-le violent! Este cazul României, căpuşată acum de acest tip de organisme. Pentru a scăpa de ele există EXCLUSIV două soluţii: MOARTEA STATULUI şi REVOLTA POPULARĂ!

Petru Dandea, vicele de la Cartel Alfa, îmi e prieten. Îmi amintesc cu plăcere serile în care dezbăteam mecanismele economiei de piaţă, nevoile, posibilităţile şi impotenţele României politice de a asigura, conform Constituţiei, binele poporului român. Aseară, l-am urmărit încă o dată. Tăierea salariilor bugetarilor cu 25%, a pensiilor şi ajutoarelor de şomaj cu 15% (o măsură friedmannistă 100%) înseamnă să scoţi din consum 5 miliarde de euro! Într-o ţară ca România, aflată deja pe un trend descendent al consumului datorat recesiunii, acest lucru poate fi fatal!

Eu, cred că e un moment de cumpănă pentru toţi cei care nu concep să scrie altceva la ei în buletine decît r o m â n! Ca să parafrazez trei expresii celebre, deja, aceşti nebuni care ne guvernează, nu doresc dispariţia statului ci vor să-l facă mic, mic (după chipul şi asemănarea lui boc) să poată să-l ia de gît şi să-l înece în cadă, într-o lipsă de reacţie populară dementă şi o stabilitate de cimitir! Dar, micuţul OBBOC nu pricepe asta! Tata, om bătrîn, plîngea aseară!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu