http://www.veziceasculti.ro/reporter-special-2010/2-pe-aici-candva-era-un-sat/
Pe aici, cîndva, era o echipă de reporteri. Ba chiar mai multe! Acum au rămas doar prieteniile. Şi amintirile. Extraordinarele amintiri care fac ca lumea să se mişte înainte şi să nu ne împiedicăm noi, acum, de o criză mică. Fie ea şi de nervi!
Măi, dragă..., măi, băiatule... măi... Ilie! Ai un talent unic de a mă înmuia de fiecare dată, cu faţa aia a ta ră-popită şi inima mare care bate, undeva, în stînga, cred, oricum nu se vede de barbă! Cum ziceam, ai talent! Şi tare m-is mîndru că am lucrat cu tine şi cu Cristina Moise, despre care am să vorbesc întotdeauna, la pachet, pentru că primul an nebun al „reporterului special”, a fost „special” şi datorită acestei formule!
Din păcate, podul tău aruncat aici, peste Prut, este unul din funii, peste o prăpastie, florile s-au ofilit demult, nu mai miros în adierea de inceput de vară, ci put, put de te trăznesc, de-ţi mută nasul şi îţi vine să fugi pînă în Kamciatka! Ăsta poate fi un lucru bun! Să ştii că putoarea asta pestilenţială nu poate ascunde duhoarea jegoasă cu care unii încearcă să pomădeze acest proiect! Se confiscă averile, tribunale, puşcării, consilii de administraţie, să ne interzică accesul la pix, la tastatură, la idei şi imaginaţie. Dar, o întrebare rămîne, totuşi, ne-pusă (vorba poetului!): „ce-i mînă pe ei în luptă”? Răspunsul e simplu: impotenţa, meschinăria, servilismul, cocoţarea păduchioasă în fruntea puterii, cu rîgîieli zgomotoase şi auto-suficiente, cu mădularul atîrnînd clopotitor, mîinile pitoase frecînd ritmic o burtă nefiresc de balonată, precum copiii din Biafra, pe corpul scheletic de păduche idiot!
Ştiu, eşti o persoană decentă, ai reuşit de fiecare dată să mă struneşti şi să nu apară pe blog reacţiile mele violente întruchipate în cuvinte ca: cur, pulă, căcaţi, jeguri, scursuri etc. Ştiu, ţi-a fost urît fără mine, fără ... sincronul ferfect din fiecare deplasare. Dar, mai ştiu că eşti cel mai bun şi... mă întorc eu acasă! Vom avea şi un sezon „Reporter special” se întoarce! Deocamdată, mai la firul ierbii, unde există adevăratele soluţii împotriva crizei, dar şi suficiente ciuperci nebune pentru a scăpa, la propriu, de figuranţii jalnici care ne urîţesc viaţa!
P.S. Salută-l pe Corneluş, pe tata (ce-i face piciorul?) şi, mai ales, pe mama, cu celebra ei ciorbiţă de Valea Jiului! La bună vedere!
Mario, mereu vorbesti despre mine? Am zis ca te sun, cam in fiecare zi, dar Daniel imi face un cadou... hei, nu e o prima de reporter special desi noi tot batem apropo, ci e un mars pe bicicleta. Si, ca la Romania de la firul ierbii, is multe de pus cap la cap. De parca n-ai sti!... Mama, cat de adevarat e ce ziceti voi doi, Ilie si tu, dar cate as adauga si eu de n-as fi femeie sub 35 de ani. Ne-a facut noi cate un pachet de iluzii dar se spulbera pachetul fiecaruia in fiecare miercuri de difuzare a reportajului. Nici nu stim cum sa definim sentimentul. Eu nu stiu. Suna asa de fain: reporter special. Ei si ce? Nu e nici o diferenta intre...Ce faci, Mario?
RăspundețiȘtergereMăi, dragă...măi, Cristină... Normal că am să vorbesc mereu de tine şi de Ilie. Voi sînteţi vinovaţi că nu m-am cărat dracului din meseria asta şi, de fiecare dată cînd am vrut să o fac, am ascultat cîte o capodoperă realizată de voi. Ştii tu, Cristină, ce bine mi-au picat? Lasă, că ne-o aduna noi de pe drumuri şi atunci, cînd vom fi trei, ca trei degete cu care-ţi faci cruce, şi atunci le vom arăta, din nou, că sîntem cei mai buni! Şi, chiar aşa... ce mai faci, Cristină?
RăspundețiȘtergere