JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 118(64)

CĂŞTI ALBASTRE

În 29 mai, Ziua internaţională a trupelor ONU de menţinere a păcii, comemoram sacrificiul bărbaţilor şi femeilor care şi-au pierdut viaţa sub drapelul ONU.

Războiul arabo-israelian din 1948 a fost conflictul care a determinat apariţia trupelor ONU de menţinere a păcii, supranumite “căştile albastre”. Atunci, o mică armată internaţională a fost trimisă să calmeze tensiunile din Orientul Mijlociu, prin interpunerea propriu-zisă între statele beligerante. La 62 de ani distanţă, mai mult de 10.000 de militari poartă “căştile albastre“ ale Naţiunilor Unite şi sînt răspîndiţi peste tot pe glob, luînd parte în cele 16 misiuni care se află în curs de desfăşurare. La 62 de ani de la înfiinţare, societatea internaţională trece printr-un proces de transformare nemaivăzut, însăşi Naţiunile Unite, fosta Ligă a Naţiunilor condusă cîndva de românul Nicolae Titulescu, are "şansa" de a se întări sau a dispărea din istorie. Şi Căştile albastre, contingent de pace al ONU, ar putea fi înlocuite, cu o armată de 10.000 de oameni, contractori privaţi, motivaţi şi buni luptători, care ar putea acţiona mai rapid şi mai eficient în misiuni de impunere şi menţinere a păcii, dar, mai ales, MAI IEFTIN. Acesta este, însă, un alt subiect! Carta Naţiunilor Unite stipulează ca toate naţiunile membre au obligaţia să asiste cu trupe şi material necesar desfăşurării acestora, misiunile decise de Consiliul de Securitate. Din 1948, aproape 130 de naţiuni au participat cu personal militar şi poliţienesc la misiuni de menţinere a păcii. Numarul estimativ al celor care au servit sub drapelul ONU se ridică la peste un milion! În pofida numarului mare de contributori, greul misiunilor este susţinut de un grup de ţări în curs de dezvoltare, care obţin fonduri importante din acest gen de misiuni.  Primele zece naţiuni, ca număr de militari, care participau la misiuni în iunie 2004, sînt: Pakistan, Bangladesh, Nigeria, Ghana, India, Etiopia, Africa de Sud, Uruguai, Iordania şi Kenia. Aproximativ zece la sută din  personalul care participa la misiuni este din Uniunea Europeană, cea mai mare contribuţie la acest procent avîndu-l Polonia, cu 739 de oameni, din cei peste 4.500 cît sînt în total.Unul dintre motivele pentru care în misiuni participă mai ales militari din ţările în curs de dezvoltare este că aceştia par a avea o atitudine neutră în situaţii de conflict şi pentru o naţiune, impactul psihologic este mult mai mic decît cel pe care îl au SUA sau Rusia, spre exemplu. Teama inspirată de o forţă străina prezentă pe teritoriul unui stat suveran este diminuată dacă participanţii la misiune nu provin din ţări caracterizate ca fiind expansioniste sau imperialiste. Un alt motiv ar putea fi şi de ordin financiar, pentru că ONU rambursează 1.000 de dolari pe lună plus echipametul necesar pentru fiecare soldat participant la misiuni.

Bugetul misiunilor pentru un an, însumează aproximativ 2,8 miliarde de dolari, cu posibilitatea de mărire cu încă 2,38 miliarde, o suma destul de mică dacă este comparată cu cea cheltuită, de exemplu, în 2002 de statele lumii pentru achiziţionarea de armament; 794 miliarde de dolari, adică 2,5 % din produsul intern brut al lumii a fost folosit pentru înarmare. Costurile misiunilor diferă de la an la an, în funcţie de durată şi de număr. Statele Unite, deşi acoperă 27% din bugetul necesitat de operaţiile de menţinere a păcii, nu participă decît cu un numar limitat de militari şi forţe de poliţie, aproximativ 1% din total. Această neimplicare este criticată de celelalte state membre şi este atribuită “efectului Mogadiscio”, aparut după misiunea de pace din Somalia. 

Misiunile de menţinere a păcii au fost considerate ca fiind de risc mare. Se consideră că misiunile implică un grad ridicat de stress şi că participanţii se confruntă cu probleme psihice, în număr mai mare decît majoritatea populaţiei, o rată mare a suicidului, precum şi cu o posibilitate ridicată de utilizare de droguri.Fenomenul este studiat de specialiştii în sindrom post-traumatic.  Trupele de menţinere a păcii nu trebuiau să raspundă la foc cu foc. Trupele evaluau situaţia din teren şi raportau cu imparţialitate dacă s-a încheiat acordul de încetare a focului, dacă insurgenţii şi-au retras trupele şi dacă au fost îndeplinite şi alte elemente ale acordului de pace. Toate aceste eforturi ofereau răgazul necesar pentru ca diplomaţii să îndepărteze cauzele conflictului. Departamentul operaţiunilor ONU de menţinere a păcii a fost creat în 1992 pentru a sprijini cererea crescînda de operaţiuni complexe. În ansamblu, operaţiunile au fost încununate de succes. Unele operaţiuni nu s-au bucurat de sprijinul politic necesar în îndeplinirea mandatului. Eşecurile – cele mai dureroase fiind masacrul din Srebenita din 1995 (Bosnia şi Herţegovina) şi genocidul din Rwanda din 1994 – au determinat Naţiunile Unite să-şi examineze şi reconsidere propriile operaţiuni.

 În 1999 s-a decis ca reformarea misiunilor de menţinere a păcii este absolut necesară. Secretarul General al ONU, Kofi Kofi-Annan, a început o evaluare profundă a evenimentelor care au condus la eşecurile enunţate anterior. Misiunile de menţinere a păcii aveau nevoie de reguli de angajament clare, de o mai bună coordonare între Secretariatul ONU din New York şi agenţiile ONU în ceea ce priveşte planificarea şi detaşarea trupelor în teatrul de operaţiuni, precum şi de o cooperare mai bună între ONU şi organizaţiile regionale. ONU trebuia să-şi întărească preocupările de protejare a civililor în faţa conflictului. Pentru ca o misiune, indiferent de locaţie, să poată fi îndeplinită cu succes, este necesar ca o sumă de cerinţe, universal valabile, să fie atinse. Înainte de a recomanda tratamentul „operaţiune de menţinere a păcii”, comunitatea internaţională trebuie să pună corect diagnosticul unei probleme: trebuie să existe „pace” pentru ca aceasta să poată fi „menţinută”, toate părţile implicate să fie dornice să înceteze lupta şi să accepte rolul ONU în rezolvarea disputei. Membrii Consiliului de Securitate trebuie să cadă de acord asupra unui mandat clar şi realist, menţionînd şi rezultatul dorit. În plus, trupele trebuie desfasurate într-un interval precis.

Comunitatea internaţională trebuie să fie pregatită să ţină pasul cu noile cerinţe. Este esenţial ca ONU să fie o sursă de pace credibilă. Procesul de pace, însă, necesită timp. Principala problemă rămîne găsirea personalului pentru misiunile de menţinere a păcii. Misiunile ONU trebuie să asigure şi sprijin în domenii precum transport aerian tactic, spitale de campanie sau controlul mişcării operaţiunilor, resursele necesare fiind adesea furnizate de statele membre.

Un mediu instabil anulează eforturile de construire sau de menţinere a păcii. Misiunile necesită, adesea, un număr mare de trupe, în special în perioada de început, iar prezenţa lor poate fi un factor de stabilitate şi securitate pînă în momentul în care forţele locale de poliţie sînt pe deplin funcţionale. Siguranţa şi securitatea personalului ONU a devenit un subiect fierbinte în interiorul Organizaţiei, mai ales după atacul asupra sediului ONU din Bagdad din 19 august 2003.

Slaba finanţare, personalul insuficient şi lipsa regulilor stricte de angajament s-au dovedit a fi contraproductive în anihilarea facţiunilor armate implicate într-un război civil. În unele situaţii, forţele de menţinere a păcii au fost atacate şi au înregistrat victime. Din acest motiv a apărut discuţia foarte serioasă de înlocuire a actualului format militar onu cu unul PMC, mult mai motivat şi coerent, mai ales în această primă fază a operaţiunulor! „Căştile albastre au dreptul să riposteze atît pentru propria aparare, cît şi pentru a-i proteja pe cei pe care sînt mandataţi să-i apere”, a spus secretarul general ONU, subliniind că „noua doctrină” nu trebuie interpretată ca o metodă de a transforma ONU într-o maşinărie de război.

Pînă în prezent, în misiunile de meţinere a păcii ale ONU şi-au pierdut viaţa peste 2.000 de soldaţi din peste 100 de ţări. 30 % din victimele primilor 55 de ani de misiuni, au murit între 1993 şi 1995. Menţinerea păcii este o parte indispensabilă a mandatului ONU, acela de a crea o lume mai bună. Să îi oferim sprijinul de care are nevoie, pentru a reuşi!