NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

marți, 16 martie 2010

FRUNZĂVERDE TREBUIE OBLIGAT SĂ ÎNCHEIE SUPREMAŢIA ROBOŢILOR!

La începuturile democraţiei noastre mioritice, cînd FSN-ul şi FDSN-ul a despărţit pentru prima dată apele, Partidul Democrat, pe atunci social-democrat, a adunat sub stema singurului trandafir, pe cei mai tineri, mai citiţi, mai vizionari politicieni ai momentului. Erau chiar o generaţie de politicieni, de făuritori de politică, la fel cum matematicienii sînt făuritori de matematică, sau muzicienii de muzică! Cu trecerea anilor, însă, echipa PD s-a umplut de politicanţi, un fel de muzicanţi după ureche, foarte buni şi docili executanţi ai „partiturii”, dar fără viziune, fără talent, fără caracter (deşi cele trei nu sînt legate între ele!)! Cei mai mulţi, vin în PD, execută corect notele – deşi după ureche! – umflă banul gros şi se cară! Poate la alt partid! Un fel de Minune a politicii. Nu e de mirare că în aceste condiţii de transformare, mulţi politicieni făuritori ai Partidului Democrat s-au retras din calea micilor sau marilor puşlamale, dornice doar de a fi pe micul sau marele ecran al politicii româneşti! Unul dintre aceştia e Sorin Frunzăverde, preşedintele democraţilor din Banatul de Munte, retras, precum haiducii, în Munţii Semenicului, privitor la filmul prost al politicii de Bucureşti! La vîrf, ultimul lider adevărat a fost Traian Băsescu, acest Darth Vader al Partidului Democrat. După plecare sa pe „Steaua Morţii”, la conducerea „tribului” au rămas servitorii de tinichea R2D2-Boc şi C3PO-Videanu, două creaturi învechite care nu pot depăşi programul şi limbajul BASIC. Din cînd în cînd, cei doi roboţei de serviciu mai sînt impulsionaţi de Chewbacca-Blaga, muşchii de servicu ai partidului, ale cărui cunoştinţe încap lejer într-o pungă de un leu, iar singura sa viziune despre viitor este dată de filmul „Războiul Stelelor”. Ascuns pe culoarele largi ale Ministerului Transporturilor, Han Solo mai face o contrabandă mică, departe de ochiul Forţei. Numai Prinţesa Leia de la turism se mai agită din cînd în cînd şi, culmea – în ciuda tuturor bîrfelor! – cu oareşcare logică şi viziune. Din păcate, Flutur-ele Cap-De-Mort fîlfîie, dezgustător şi omniprezent în această poveste devenită serial de televiziune de parcă ar fi muscă de rahat! Toate aceste personaje se însufleţesc o dată la 4 ani, în preajma congresului partidului. Îşi apără „rolurile” şi „personajele” cu violenţă chiar, de orice „nou venit” din teritoriu, sau nu, care nu agreează scenariul. Un astfel de personaj – care seamănă cu Frunzăverde în anii 90! – este Sever Voinescu: viziune, strategie, siguranţă, o bibliotecă de cărţi de tot felul în spate ca argument în discuţii. De la Arad, vine micuţul Falcă – aceeaşi generaţie cu Vali Rusu şi care chiar a luat-o în falcă la o discotecă în Reşiţa acum cîţiva ani!- crescut la „şcoala lui Frunzăverde”, cu aplicaţie etc mai mult decît la cursurile FF ale Naşului Darth Vader (ăla de respira greu; îl ştii!).

Cică acum, în bătălia pentru o funcţie de prim-vicepreşedinte Flutur Cap-de- Pmort (era să mă scape să scriu altceva!) nu se lasă pe Frunzăverde de la Caraş. Şi, aşa cum îl ştiu eu, Frunzăverde de la Caraş va da iar un pas înapoi privind ciudat la acest război al stelelor, o palidă reflexie a ceea ce se întîmplă la Bruxelles, Washington, Roma, Madrid etc! Probabil că va face din nou un pas înapoi! Din păcate, îi comunic pe acestă cale, CĂ NU MAI ESTE POSIBIL! Va trebui OBLIGAT, FORŢAT, să intre în bătălia la vîrf. Altfel, copia asta după Războiul Stelelor, riscă să se transforme într-o ţigănie de telenovelă românească, în care State va ajunge Number 1! Şi atunci, să nu se mire Sorin Frunzăverde dacă şi generaţia mea şi cea a Soranei îi va reproşa acest lucru! Decît un „Războiul Stelelor” prost, în care servitorii-roboţi să facă legea (ocupaţi doar să turuie explicaţii la ce ar fi vrut să spună stăpînul), mai bine un Terminator X bun, care să ne dea o speranţă că se încheie cu supremaţia roboţilor! Pe cai că filmăm!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu