JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 31(151)

SÎNT BUJBEC! DIN BUJBEKISTAN.


M-am trezit bujbec. Adică, în traducere, dezorientat, nedumerit. Noaptea a fost agitată, tot soiul de fantome politice mi-au dat tîrcoale. Oracolul cu togă se chircea tot încercînd să zărească printre aburii de sulf încotro se îndreaptă Moldova, Cleptomina, adevărata fiică a Mamei Omida, regina magiei la alb, cea plătitoare de taxe şi impozite (apropo, 7 milioane m-a costat RCA-ul la Asirom pe juma de an!, de nu v-ar mai da mama voastră p...!), se orienta şi ea printre cărţi de 66 şi şeptică, dar nu vedea decît, eventual un 69, iar şamanii din bujbekistan încercau să-mi traducă din ruseşte că fiertura pe care aveau să o îngurgiteze pentru a intra în contact cu spiritul lui Ştefan cel Mare nu avea în compoziţie şi pizda ţigăncii şi, în consecinţă, există posibilitatea ca co ntactul să aibă loc doar cu Ozana! Cea frumos curgătoare şi limpede ca criistalul! Nu cu Oleg Cristal!
Vedeţi de ce e bine să fii jurnalist? Pentru prima dimineaţă în ultimele luni, mă bucur că m-am trezit jurnalist şi nu analist sau consultant, spre care tînjesc, evident, vîrsta înaintată alungîndu-mă vicleană de pe teren şi pleoştindu-mă în capul unei mese rotunde. De obicei! Păi, ca analist, puteam eu să debitez atîtea prostii în cîteva sute de semne şi să mă simt răzbunat? Nu, evident! Analiştii serioşi folosesc un limbaj academic, un discurs logic, bazat pe fapte, gesturi, declaraţii, nu pe un vis din miez de noapte. Chiar şi aşa, ca jurnalist (complexat, cum spun unii, pentru că scriu pe blog şi nu în vreo publicaţie electronică sau tipărită, dar şi blogul este un mijloc de comunicare...) care a încălcat normele tehnicii scrisului şi a făcut o introducere de o pagină (dacă ar vedea-o Buzzi ar tăia-o din start, ca din labele lui Imbri despre păduri!!!) îmi voi exprima cîteva nedumeriri. DE această dată, serios!

Luni a fost deschis biroul de mic trafic de frontieră de la Consulatul României la Chişinău. Vreo 400 de doritori, 60 de dosare depuse, extrem de multe nemulţumiri. Pretendenţii la un permis de mic trafic au nevoie de invitaţie (!) şi un document care să justifice necesitatea acestuia, tradus şi autentificat la un notar din România! Eventual din limba moldovenească în limba română! Permisul este eliberat pe o perioadă de 2 ani, este gratuit, şi permite, de fapt, accesul pe teritoriul Uniunii Europene, în deep 50 de km!, FĂRĂR VIZĂ ŞI FĂRĂ CA POSESORUL SĂ FACĂ DOVADA CĂ DEŢINE CEI 500 DE EURO!). Nasol, deocamdată există un singur consulat, pînă la deschiderea celor de la Bălţi şi Cahul, chiar şi cei de la Edineţ, de la mama dracului, tre să vină tot la Chişinău, vreo 6 ore cu autobuzul, pe nişte şosele care califică Moldova pentru locul 2 în clasamentul european în ceea ce priveşte accidentele de circulaţie. E adevărat, mi-e greu să înţeleg de ce profesorii, de exemplu, au nevoie de permis de mic trafic şi invitaţie pentru a participa la simpozioanele organizate de Asociaţia Internaţională de Artă a Pilimenilor. Eu am crescut într-o zonă de frontieră în care permisul de mic trafic te ajuta să ai acces uşor la blugi, vegeta, cipi-ripi, banane sau wikend! Dar, pe atunci, Uniunea Europeană se numea Uniunea Cărbunelui şi Oţelului!
Ok, să mă întorc la permisele româneşti şi la nemulţumirile provocate de acestea! Deşi situaţia e similară şi în polonia, pentru cetăţenii ukrainieni, cel mai vehement şi mai nemulţumit dintre toţi s-a dovedit a fi Constantin Tănase, directorul ziarului Timpul de la Chişinău, fiul actualului ministru PLDM Alexandru Tănase, care are un frate mutat la Timişoara şi căsătorit cu fosta soţie, Mira, a unui prieten din copilărie! Tănase senior, scrie în ziarul de ieri, că România a dat iar o ţeapă fraţilor basarabeni cu aceste permise de mic trafic, şi, de fapt, e doar praf în ochi, iar proiectul acestui acord de mic trafic a fost ideea PLDM-ului, care, vezi Doamne, a fost şuntat politic în acest fel de portocaliii de la Bucureşti care-l susţin, tacit, pe liberalul ţepos, un fel de „palma jandarmului român”. Că mesajul a fost: „fute-i pe români!”, am înţeles, pînă şi „independentul” ziar Timpul primeşte ordine de la partid că altfel, din vînzări, puţine şanse să-şi ia salariile, cît despre publicitate... De fapt, am observat, coincidenţă sau nu, de cîte ori se întîmplă ceva legat de România, unele televiziuni şi portaluri de ştiri sar ca arse de nerăbdare, mesajul ştirii fiind unul tendenţios la adresa noastră. Apoi, tre să apară pe sticlă primul ministru Vlad Filat şi să dreagă busuiocul, în calitate de demnitar şi...prieten al României cu care doreşte „o relaţie pragmatică şi consolidată”! Revenind la Tănase (vedeţi, dacă m-aş fi trezit analist – mi se mai întîmplă! – nu aş fi putut să fac atîtea paranteze), ce mi-a atras atenţia în textul reputatului gazetar a fost referirea la „un prieten, demnitar la UE” care i-a spus lui că românii, dacă ar vrea, ar putea să renunţe la unele documente, cum ar putea să renunţe şi la dovada depozitului de 500 de euro, stabilită de Bucureşti!, că, de fapt, UE nu cere mai mult de 50! De euro! Interesant. Brusc mi se aprind beculeţele şi nu pot să nu fac legătura cu interviul acordat de reprezentantul prelungit al UE în Moldova, Kalman Miszei, care, în calitate de diplomat, îşi dă cu părerea pe tot felul de lucruri, unele foarte de departe de competenţele sale. Îmi amintesc şi de faptul că la vizita anterioară a delegaţiei Comisiei de la Veneţia, aceasta a afirmat, în conferinţă de presă, că în opinia lor, în Moldova e o criză politică, nu una constituţională, deci, ei nu recomandă modificarea constituţiei, ci doar revizuirea punctului sensibil al alegerii preşedintelui... Cam mult pentru o comisie ale cărei atribuţiuni nu sînt legate decît de girarea respectării principiilor Dreptului internaţional şi al Legilor europene, şi, nicidecum, să emită opinii politice în contextul documentelor prezentate spre studiere (între noi fie vorba, dacă politicienii moldoveni îşi doresc intrarea în UE, atunci singura şansă este ca modificările aduse Constituţiei să fie radicale, clare şi exclusive în favoarea acestui spaţiu!)! Cine credeţi că a sprijinit punctul de vedere – INCALIFICABIL! – al Comisiei de la Veneţia? Aţi ghicit, acelaşi Kalman Miszei! Mai sînt şi alte gesturi, despre care nu voi scrie şi care nu au fost amnedate cu atîta sîrg de maestrul Constantin Tănase, deşi are băiat ministru de justiţie şi i-ar fi putut traduce cîte ceva din chestiile astea. Ce înţelegem noi de aiceeeaaa? Există două scenarii (ca în analiză!) de lucru:
1) Analizînd gesturile lui Miszei, pot spune că după ţeapa uriaşă pe care UE şi-a luat-o cu aderarea României, via NATO! -, Europa nu-şi doreşte în mod real aderarea Moldovei la spaţiul European, preferînd statutul de „punte” între est şi vest, adică un tranzit perpetuu cu tot ce implică acest statut. În această direcţie se pot citi gesturile şi jocurile pe care KM le face la Chişinău, ba mai mult, prin zvonurile pe care le răspîndeşte, în următorii 20 de ani, la Chişinău se va ştii că Moldova nu a intrat în UE din cauza României! Mă gîndesc şi la vizita cordială a lui Javier Solana în Moldova şi la „iubirea” între el şi Voronin. De fapt, dacă stau să privesc în urmă cu ochii larg închişi (!), Uniunea Europeană nu a făcut niciodată presiuni asupra lui Vladimir Voronin. Din contră. Le-a fost chiar simpatic şi-l apreciau pentru că garanta securitatea republicii şi acestui spaţiu, avea relaţii bune cu Rusia şi nu exista pericolul să se unească cu România.
2) Al doilea scenariu implică mimarea dorinţei din partea ambilor parteneri. Cam ca la bordel, unde ea (în cazul nostru Moldova) mimează orgasmul, iar el (în cazul de faţă UE) se preface îndrăgostit, singurul transfer real fiind cel de bani! Adică, în traducere, nici UE nu vrea Moldova, nici Moldova nu moare de dorinţa de a intra în UE. Pe ce mă bazez din partea UE, am explicat anterior. În ceea ce priveşte Alianţa pentru Integrare Europeană, eu sînt convins că aceasta doar mimează paşii spre o aderare adevărată la UE, în care nici ea nu crede! Conform Programului AIE, în politica externă priorităţile sînt reprezentate de parteneriatele strategice cu: SUA, Rusia, Ukraina şi România. Este bine, zic, dar UE nu-şi prea are locul în acest patrulater, mai ales că orgoliul europenilor rage rănit de forţa Americii, care după ce le-a forţat uşa cu noile membre NATO, acum vrea să le bage pe gît şi scutul, „fără consultări prealabile”! Aşa se explică şi iritarea lui Filat faţă de declaraţiile lui Marinuţă, mult mai deschis spre NATO decît şeful executivului. Aderarea la blocul militar pomenit nu s-ar putea face decît prin modificarea Constituţiei şi renunţarea la neutralitate, ori Filat nu este dispus la transformări majore şi radicale pe care nu le poate controla. Dar, odată aflată în NATO uşa UE s-ar deschide larg spre Moldova, lucru nedorit de nici o parte. Chiar să presupunem că Moldova va începe negocierile, acestea pot dura 20 de ani, şi puţin probabil ca AIE să se mai afle la putere. Liderii de dreapta de la Chişinău ştiu sigur că ei trăiesc în prezent, nu în viitor!
Singura şansă reală de aderare la UE imediat este unirea cu România, gest politic pe care nici măcar Acordul de la Helsinki, din 1975, nu l-ar interzice! Iar efectul ar fi unul de bombă atomică în regiune! Din fericire pentru vecini, UE şi Rusia, nici în Moldova şi nici în România nu există politicieni cu coaiele cît pasărea yu-yu care să hotărască acest gest, cu adevărat istoric, de mare lider! Abia atunci, România ar fi lider regional! Şi ar putea relua dialogul politic şi negocierile cu Rusia.

Ce ne-ar putea face UE? Nimic! De fapt, privită la modul realist, UE este un castel de cărţi de joc. Parteneriatele energetice bilaterale, fie că e vorba de Ukraina-Franţa sau Rusia-Germania, demonstrează că principalele ţări din Uniune, prin politica externă promovată, îşi întăresc întîi propria poziţie pentru a putea fi, apoi, o voce puternică, în interiorul acestui puzzle. România face invers! Evident! Numai la Bucureşti se vorbeşte cu precădere de interesul comun al Uniunii Europene, pentru ca acest interes comun să se răsfrîngă, apoi şi asupra Carpaţilor! Vezi cazul Nabucco de care ţine cu dinţii numai Băsescu, restul rezolvîndu-şi, între timp, problemele cu ruşii, fiecare pe cont propriu! E R O A R E ! Dar, măcinaţi de politica internă absolut catastrofală, nimeni nu mai aruncă măcar un ochi spre politica externă care acum nu mai face nici cît o porţie de ouă cu şuncă! Ministrul Baconschi pare total depăşit de situaţie. De fapt, al cîtelea ministru e? Cine mai ştie? România a schimbat miniştrii de externe în fiecare an, ajungînd tot la mila Domnului (Baconschi e fost ambasador la Vatican!)! O politică externă incoerentă, impredictibilă, cîrpită ne aduce deservicii în fiecare zi în acest spaţiu geo-politic în care nu avem nici măcar un prieten. În afară de Marea Neagră, evident! Acest lucru ţine de o guvernare proastă, anti-naţională, care va fi departe, în insulele din Bermude, probabil, atunci cînd România se va prăbuşi sub povara propriilor incompetenţe, greşeli şi mîrşăvii laşe! Istoria îi va udeca!, spune o vorbă. Cui îi pasă? La fel ca şi Filat, poporul român trăieşte în prezent! Pe ambele maluri ale Prutului.
P.S. M-am hotărît. Prefer să rămîn bujbek. Din Bujbekistan. Poate e mai bine decît român...