NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

sâmbătă, 13 martie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 41(141)




OREZUL ŞI SAHIDUL

Cercetătorii japonezi au mai făcut o demonstraţie că lumea este construită pe dragoste şi armonie. În două încăperi identice au plasat două boluri cu orez fiert, identice. Timp de 30 de zile, două echipe de „specialişti” au vizitat zilnic orezul şi au interacţionat cu el. În prima cameră, spuneau zilnic orezului: „Eşti cel mai minunat orez din lume, te iubesc, orezule, orezul meu frumos etc”, în timp ce în a doua cameră orezul era certat zilnic, ameninţat şi înjurat cum ştiau intelectualii japonezi mai bine. După 30 de zile „de tratament”, s-a constatat că orezul lăudat era comestibil ca în prima zi, în timp ce orezul muştruluit nu era decît o mocirlă urît mirositoare!

Experimentul japonez are aplicaţii practice în toate sferele vieţii, mai ales în cele sociale. Armonia cuplurilor, armonia în educaţie, tratamentul medical cu aspirină şi o vorbă bună care face minuni, terapia sufletelor rătăcite prin rugăciune. Pînă şi în viaţa politică experimentul are aplicaţii, deşii pe termen foarte scurt!

În politică, teoria japoneză a armoniei produce efecte pe termen scurt, în timp ce teoria sahidului are efecte inverse. Să mă explic. Începe o campanie electorală. Nişte specialişti în relaţii publice şi manipulare în masă, creează mesaje electorale de genul: „Partidule, tu eşti cel mai frumos, cel mai deştept, cel mai cel”! Partidul cu pricina cîştigă alegerile şi o scurtă perioadă de timp rămîne cel mai cel partid, mai ales atîta timp cît 10.000 de specialişti, de exemplu, sînt cocoţaţi în funcţii „armonioase” şi baban plătite. După care, nu ştiu de ce, vraja se rupe şi partidul cu pricina începe să miroase ca un căcat! Şi se comportă ca atare! Specialiştii încă mai lucrează la o explicaţie. Aplicaţia este valabilă în România, cu efecte vizibile, de prin 1996! În Moldova lui Ştefan cel Mare, partidele AIE păţesc la fel. Venite la putere cu un slogan pro-european susţinut total de generaţia internet a Moldovei, liberal-democraţii de la Chişinău au cam oprit motoarele spre Europa fiind mai ocupaţi cu legislaţia care să le ofere putere şi o aterizare lină!

În acest punct, armonia japoneză se întîlneşte cu sahidul islamic. Sahid, înseamnă MARTIR şi este cel care se sacrifică pentru binele celor din jur. În Orientul Mijlociu, sahidul se aruncă în aer, sperînd că va ajunge direct în Rai unde va fi aşteptat de 40 de virgine! În România reală, sahidul are efect invers! Micuţul Boc este convins că este un sahid care se sacrifică pentru popor. Din păcate, cel sacrificat este tocmai POPORUL în folosul unei găşti care a venit la putere, aşa cum scriam şi cu altă ocazie, prin înşelăciune în dauna avutului privat, dar după cum au gîndit ei interacţiunea cu poporul, procurorii ar putea schimba încadrarea la tîlhărie! La fel s-a simţit şi Filat, marţi, cînd Mihai Ghimpu a anunţat referendum pentru o nouă constituţie şi evitarea alegerilor anticipate. Ca un martir. Eventual, răstignit pe crucea politicii europene. Numai că, Ghimpu a plecat în Lituania (a cărei independenţă, acum 20 de ani, Moldova a recunoscut-o prima!), Filat s-a trezit din pumni şi a întors martiriul în folosul său: 40 de virgine ar putea să mai găsească şi în Moldova, nu tre să ajungă în Rai, sau în cărţile de istorie, pentru asta. Important e să-şi conserve afacerile, care într-un stat european ar intra în vizorul organelor de anchetă DOAR pentru verificări!

Evident, cele două tipuri de abordări au O EXCEPŢIE CARE CONFIRMĂ REGULA! Timp de 20 de ani l-i s-a spus secuilor că tre să stea în banca lor şi ei au făcut primul pas spre autonomia Ţinutului Secuiesc! Participanţii la reuniunea de la sfîrşitul acestei săptămîni chiar au îmbrăcat haina de sahid şi vor intra în cărţile de istorie, sau în rapoartele serviciilor de informaţii, pentru speranţa ca poporul secuiesc să trăiască mai bine! Că de la Boc, nu se mai pot aştepta la nimic!

P.S. 1. Despre Presă şi „analişti veritabili”! Boc a fost atacat de sindicalişti cu un bulgăre de zăpadă. Lovitura a fost încasată de un SPP-ist, care va fi arătat cu degetul că va avea „pensie nesimţită”! Dacă nu era bulgăre şi era un glonţ? Dacă nu l-ar fi încasat ofiţerul, ci omul cu coasa? Nici un mare jurnalist nu a întrebat, retoric, fireşte, acest lucru!
P.S. 2. Aşişderea! Se dau exemple de măsuri anti-criză şi se strigă la Guvernul Boc, mai ceva ca la bolul cu orez! Nici un „analist veritabil” nu a amintit şi informaţia că noul preşedinte al Ukrainei, hulitul Ianukovici, şi-a redus salariul cu 50% şi a redus cheltuielile Administraţiei prezidenţiale cu 20%! În Ukraina, sacrificiile încep de sus în jos!
P.S. 3. Tot despre comentatorii „veritabili” şi priorităţile în informarea cetăţeanului. Ieri, Traian Băsescu a refuzat titlul onorific al Academiei Oamenilor de Ştiinţă, pentru implicarea sa în consolidarea instituţiei. A fost un gest firesc, de bun simţ! Mestecătorii de actualitate şi realitatetv, au făcut din acest gest firesc ştirea zilei! De ce a refuzat Băse? Ce-o fi la mijloc? Nu au spus, însă, nici un cuvinţel despre declaraţia preşedintelui aflat în Japonia la un forum al oamenilor de afaceri: „Dacă SUA vor ataca Iranul, vom fi alături de aliaţii noştri”! Mi se pare, de departe, cea mai interesantă declaraţie făcută de Preşedinte în ultimele zile, un preşedinte care a mai învăţat, se pare, să nu mai vorbească gura fără el! După ce le spunea militarilor, şi implicit românilor, că Guvernul Boc a eşuat pe calea reformelor şi va trebui să luăm alte 2 miliarde împrumut, dar să ne şi pregătim de convulsii sociale, ieri preşedintele pregătea societatea românească de un război inevitabil cu Iranul!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu