NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

miercuri, 17 martie 2010

GESTIONAREA EFICIENTĂ A RESURSELOR: SUPRAVIEŢUIREA ÎN CRIZĂ ŞI DUPĂ!




„Statul român este ineficient şi cheltuie nejustificat”, spune preşedintele Traian Băsescu, fără a spune, însă, că Guvernul este responsabilul principal al gestiunii resurselor financiare ale unei ţări. Gestionarea eficientă a capitalului şi asigurarea resurselor vitale în vederea repornirii „vieţii” reprezintă dovada de eficienţă a unui Guvern. Analiştii internaţionali, care „au constatat” cu puţin timp în urmă că tranziţia de predare a suveranităţii între statele Balcanilor şi Europei de Est către corporaţiile multinaţionale, s-a încheiat!, ne avertizează că actuala turbulenţă istorică pe care o traversăm are mai multe origini: financiare, economice, politice, geo-politice şi ea poate fi asemuită cu trecerea la epoca industrializării şi dispariţia Lumii agrare. Turbulenţa nu s-a încheiat, ba din contră, potrivit analiştilor, o adevărată „judecată de apoi” a contractorilor de credite va venii în 2012 şi, evident, după. În aceste condiţii, crearea de rezerve financiare individuale ar trebui să reprezinte o prioritate pentru fiecare cetăţean, dar şi pentru guvernul său, iar scăderea rezervelor valutare ale băncilor naţionale, utilizate pentru a nu bloca piaţa bancară, ar trebui să fie doar o măsură temporară, pentru situaţii de urgenţă.
Bătălia pentru resurse se dă aprig, în fiecare ţară, la nivelul fiecărei instituţii. În România, de exemplu, spolierea cetăţeanului de rînd, a firmelor, a capitalului autohton, în contradicţie cu orice studiu, analiză sau previziune internaţională, reprezintă cel mai clar exemplu de acţiune împotriva interesului naţional şi al cetăţeanului român, întreprinsă de Emil Boc, care în state mai autoritare decît România, ar fi fost executat de un pluton pentru mult mai puţin. Nimeni nu-şi poate imagina că premierul României e tîmpit! Atunci, e doar rău intenţionat sau se află în slujba unei puteri străine! Deci, tot la eşafod ar trebui să meargă!
În SUA, controlul resurselor în materie de intelligence stîrneşte o adevărată furtună la nivelul CIA, autoproclamată gestionara exclusivă a informaţiilor externe americane la nivel planetar. Această gestiune se face, însă pe un termen lung, cu costuri mari şi rezultate, nu întotdeauna dintre cele mai convingătoare. Vorba lui Băsescu! Iată că, micile firme de mercenari dau peste cap această imagine. Armata americană îşi bazează atacurile letale din Afganistan şi Pakistan pe informaţii provenite de la firmele de securitate private. Pentagonul ar fi încheiat un contract în valoare de milioane de dolari cu mai multe firme private, în scopul vînării talibanilor, a dezvăluit „New York Times”, preluat de „Adevărul”, în linia cea mai directă a propagandei democrate de la Washington. Operaţiunea, care s-a încheiat deja (cu succes! n.n.), ar fi folosit resursele şi pretextul unui program guvernamental de culegere de informaţii sociale şi culturale despre zonele respective, scrie „The New York Times". Operaţiunea, care a inclus numeroşi foşti oficiali din serviciile de informaţii şi din Operaţiunile Speciale, deci, specialişti nu amatori!, angajaţi acum în sectorul privat, i-a deranjat pe cei de la CIA, unde era considerată „o operaţiune semi-independentă de culegere de informaţii într-o zonă de război". Nervozitatea celor de la CIA este de înţeles: contractori privaţi, angajaţi de Pentagon cu 24 de milioane de dolari, au obţinut informaţii în timp record care au premis militarilor să neutralizeze elemente importante aflate la comanda forţelor talibane, cu care SUA se află în război, reamintesc! Deci, eficienţă, în contrapondere cu lălăiala plătită gras, din buzunarul contribuabilului american, a CIA! Se poate şi altfel! Articolul apărut în presa americană, preluat de cea românească, rămîne o crasă tentativă de manipulare. Autorul, sau autorii, uită să comunice, de exemplu, faptul că aproximativ 60% din forţele militare americane sînt PRIVATE! Iar contractorii privaţi se utilizează tot mai des în activităţi de anti sau contra terorism! Norocul nostru că Emil Boc nu trebuie să gestioneze şi astfel de probleme!

Un comentariu:

  1. Excelent punct de vedere. Bine documentat.

    Aici http://militar.infomondo.ro/actualitate/intelligence-ul-american-se-privatizeaza.html

    autorul a vazut avantajul culegerii de informatii folosind subcontractori "autorizati". Ideea care se induce e cat de fideli vor fi acesti subcontractori si pentru cine vor lucra!

    RăspundețiȘtergere