NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

vineri, 12 martie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 40(142)

ROMÂNIA ÎN 5 CRIZE. Însemnări despre securistul Boc care căuta Criza la lînă în timp ce criza îl căuta pe el la ouă!

La chişinău, dreapta cu stînga politică mai au un pas şi se încaieră. La propriu! N-am să uit cît trăiesc prestaţia unei deputate PCRM, îmi scapă numele!, în plenul Parlamentului, cînd numai că nu a făcut spume la gură. O criză de isterie care ar fi avut o nevoie clară de SMURD! Motivul încăierării îl reprezintă modificarea Constituţiei. Ce drăguţ! Ca la noi! Numai că la Chişinău, treaba e serioasă, specialiştii identificînd vreo 63 de articole anacronice în actuala lege supremă, deşi, aici, unde cetăţeanul Alexandru Tănase, vicepreş la PLDM-ul lui Filat (care, bîrfeşte tîrgşorul, ar fi început sezonul achiziţiilor politice cu ministrul PDM al economiei Valeriu Lazăr!) şi fecior mare (ăl mic e bisnisman la Timişoara şi e însurat cu Mira, fosta nevastă a unui bun prieten reşiţean!) al ziaristului Constantin Tănase, un fel de obuzier de 122 mm al comunicării liberale, deţine şi mandatul de deputat, şi pe cel de ministru al justiţiei şi pe cel de membru al CSM şi, poate, reprezentant al Moldovei la CEDO, orice e posibil. Ca la Bucureşti, că sîngele apă nu se face şi nici vin de Cricova!, acolo unde alţii vor să modifice Constituţia dar se împiedică de funcţia babană a „fostului” din PSD. Cică preşedinta deputaţilor, miss Roberta, îl fugărea pe preşedintele senatorilor, zis şi „Prostănacul”, la propriu, şi nu se găseau pentru a stabili, de comun acord, data unei şedinţe comune pentru trîntirea Constituţiei. E ca în scheciul unui alt Constantin Tănase, mai plin de umor şi înţelepciune decît cei menţionaţi deja!, în care „ea îl căuta pe el la ouă, el o căuta pe ea la lînă”! Cam acelaşi este tabloul în care vajnicul premier român, Emil Boc, are o relaţie nepotrivită cu Criza.

Vorbind, acum, serios, în acest moment, România e măturată de cinci crize: criză economică mondială, criză economică autohtonă, criză politică, criză comunicaţională şi criză de nervi! Să le iau pe rînd!

Analiştii economici, ăia deştepţi, afirmă şi argumentează că Lumea este măturată acum de două tipuri de crize: una de sistem economic, care intervine după aproape 500 de ani de capitalism, iar alta de creştere şi acumulare, cu un vîrf între 1980 şi 2008. În limbaj pseudo-meteorologic, cele două fronturi ciclonice s-au întîlnit formînd o mega-furtună din care, vorba filosofului bulgar, dacă nu vom murii, atunci vom trăii! Cu siguranţă, altfel, spun specialiştii. Pentru că, ce se petrece acum, în atmosfera economiei mondiale, este, de fapt, Armaghedonul, sfîrşitul lumii pe care o cunoaştem şi pe care o puteam previziona. Se pare că, această mega-furtună va mai mătura planeta pînă în 2012 sau 2013, ca să aibă dreptate şi mayaşii!

Necazul face că, peste această mega-furtună globală, s-a suprapus criza autohtonă, „perfect previzibilă”, spun analiştii Băncii Naţionale, şi despre care ar fi informat decidenţii politici cu mult timp în urmă: România se află la finalul unui ciclu de creştere economică de 10 ani, care a început în 2000, iar în 2009-2010 este pe final, deci pe panta descendentă, firească! Foarte naşpa, aş spune eu – în calitate de „exponent al analiştilor de cartier, de periferie”(specie care motivează apariţia culturii de gang, a găştilor de cartier şi a triburilor urbane!)! Pentru că, din cînd în cînd, noi ăştia, pulimea, sîntem chemaţi să dăm cu ştampila pe numele unora care se erijează în reprezentanţii noştri. Adică, îi împrumutăm cu încredere şi ei? Ce fac? Nu-şi plătesc datoria? În alte condiţii „Banca de încredere” vine şi te execută. La propriu!

Aşa am aflat, deja, că a treia criză care mătură scumpa noastră patrie, este cea politică! Despre ea, ce să mai spun? Există acolo, o gaşcă de îmbuibaţi nesimţiţi, care au uitat cu ce se ocupă, de fapt şi nu fac altceva decît să-şi tragă preşul de sub picioare, reciproc, sau să se cadorisească cu avantaje de orice fel, că nu se ştie dacă mai prinde un loc în vîrf! Pînă şi SUA au observat mişcarea necontrolată, confuză, difuză şi opacă de pe scena politică. Un raport al unor investitori americani remarcă „o nelinişte politică prelungită în Ukraina şi România”. O intoxicaţie cu portocaliu, cu alte cuvinte, de care fratele fost, actual şi viitor sovietic, s-a vindecat! Care este soluţia? Dacă mă întrebaţi pe mine, eu v-aş spune că una singură: democraţia militară, ca în Turcia sau Israel!

Dar, poate că „aleşii noştri” sînt buni, frumoşi, cinstiţi, culţi, inteligenţi, curajoşi, adevăraţi eroi ai neamului, şi doar presa este un „cîine turbat”(ca să-l citez pe judecătorul moldovan Muruianu care a fost demis pentru acest apelativ) care-i muşcă pe nedrept! Mărturisesc că mi-am pus această problemă în clipa în care am văzut-o la televizor pe Andreea Wass Paul, consiliera premierului Boc, pe care presa a făcut-o muci atunci cînd micuţul cosaş a adus-o la Bucale din Dealul Clujului! Ascultînd-o, am avut surpriza să descopăr un economist cu viziune, un lider, care, zău, parcă e mai priceput decît miniştrii de finanţe ai Cabinetului. Întrebarea se pune: e doar proastă şi spoită?, sau e mai deşteaptă decît toţi dar handicapată că nu e „pizdoasă” în Partid? Aştept Provincia! Oricum, RealitateaTV, postul ăsta de ştiri pe care eu îl văd la Chişinău, poate fi catalogat rapid ca element terorist. Terorismul cultural provoacă anomie socială, spun specialiştii şi, credeţi-mă pe cuvînt, mă pricep la chestiile astea! Să fii rău, prost, ignorant, strident, agresiv şi fudul în acelaşi timp, nu e de ici de colo. În aceste condiţii, nu e nevoie de o „directivă” specială de a falsifica agenda de priorităţi a unei naţiuni. Ieri, postul cu pricina, făcea ştiri din presupuneri: s-a întîlnit, sau nu, Mircea Geoană cu senatorul Voicu – ca şi cum întîlnirile la restaurant au fost interzise, iar Geoană, considerat acum leprosul politicii româneşti, s-a întîlnit cu Carlos Şacalul!; vine, sau nu, şeful FMI, Strauss-Khan, la Bucureşti, şi dacă vine o fi de bine, sau de rău; îi execută statul silit pe cei din Prima Casă care nu şi-au achitat ratele la bancă, că a zis o sursă că s-ar putea, în viitor, să existe astfel de cazuri etc. Băi, fraţilor, am o întrebare: ce caută Hurezeanu şi Boda în ciorba aia de acolo?

O reclamă haioasă din Republica Moldova te face să te abonezi la televiziunea digitală, cu un personaj simpatic-foc care te întreabă: „Hei, televizorul tău arată prost”? Bună întrebare! Privind televiziunile româneşti, toate arată prost. România e în derivă şi, din păcate, nu e nimeni să o oprească, deşi are Guvern care, potrivit Constituţiei, ar trebui să asigure fiecărui cetăţean securitate, siguranţă, cu tot ce înglobează aceşti doi termeni. Actualul executiv de la Bucureşti, nu numai că nu face acest lucru, dar amanetează şi viitorul copilului meu, ceea ce este grav şi aici devine deja o chestie personală! Iată şi criza de nervi, a cincea, a fiecărui cetăţean apolitic! Criza aceasta s-a transformat în criză de rîs, în această dimineaţă, cînd am citit pe http://militar.infomondo.ro/opinii/boc-si-armata.html#more-2506 că EMIL BOC ESTE OFIŢER DE SECURITATE ÎN REZERVĂ! Ca TR-ist, a depus jurămîntul pe 27 octombrie 1985, într-o unitate de SECURITATE! Colegii spun despre el că era la fel: lanterna roşie a plutonului, mofturos şi guraliv, puturos, uşor pudic, dar mare specialist la sectoare, plantoane şi curăţatul cartofilor şi verzei! Micuţul rotofei a urît armata şi ordinea cazonă şi a rămas consecvent pînă în ziua de azi! A preferat să lucreze un an la CAP decît să meargă în armată, „unde te prosteşti şi uiţi”, după cum singur spune. Eu ştiu că înainte de 1989 te duceai bou şi veneai vacă, dar mai ştiu şi că cine nu a făcut armata nu e bărbat! Să fie, oare, dilema absconsă a micuţului securist? Să mori de rîs, nu alta, cînd observi că relaţia lui cu Criza este la fel cu cea descrisă de Tănase: el o căuta pe ea la lînă, ea îl căuta pe el la ouă! Care ouă? Sînt chinezeşti!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu