MOLDOVA ÎN PLIN RĂZBOI RECE. IRAQUL A VOTAT. RECONCILIEREA ASCUTE SĂBIILE!
Preşedintele moldovean Mihai Ghimpu a propus decorarea tuturor participanţilor la Al Doilea Război Mondial, indiferent de partea cui au luptat, în ideea că, la 65 de ani de la terminarea războiului, moartea este numitorul comun al combatanţilor. Comuniştii au sărit isteric la el, în plină şedinţă a Parlamentului, ba chiar am crezut că o deputată face spume la gură şi are nevoie de Salvare şi de o respiraţie buşon la buşon din partea lui Muşuc sau Petrenco, să-şi revină! De unde se vede treaba că şi la 65 de ani de la terminarea războiului, societatea moldovenească rămîne încă divizată. În fascişti şi anti-fascişti, buni şi răi, ruşi şi români. O metodă eficientă de conducere cu mînă de fier! Este tot atîta intoleranţă ca între albi şi negri, sunniţi şi şiiţi, sau pasthuni şi hazari! În economia regională a Europei de Est, Moldova rămîne un focar de instabilitate cronică ŞI din cauza acestor intoleranţe. Mai la sud, într-un alt spaţiu regional, ce poate părea fără legătură, dar cu influenţe majore asupra relaţiilor între Noua Europă şi spaţiul CSI, Iraqul a votat, în ciuda ameninţărilor de tot felul. Încet, încet, iraqienii reintră în normalul unei vieţi care le-a adus, în trecut, faima de „nemţi ai Orientului Mijlociu”. Nu numai populaţia a fost atentă la rezultatele scrutinului şi la o posibilă şi foarte probabilă împăcare istorică între sunniţi şi şiiţi!
Rezultatele finale ale scrutinului de duminică vor fi anunţate pe 18 martie.
Alianţa pentru Statul de Drept a premierului Nouri al-Maliki domină regiunile şiite, iar Blocul Irakian condus de rivalul său, fostul premier, Iyad Allawi, pe cele sunnite, potrivit primelor estimări. Comisia Electorală Independentă a anunţat că prezenţa la vot a fost de 62%, o participare semnificativă în pofida atacurilor şi atentatelor soldate cu 38 de morţi şi 110 răniţi!
Cele 9 provincii şiite au 119 locuri în Legislativ, faţă de 70 cele cu majoritate sunnită. Bagdadul beneficiază de 68 de locuri, 41 revin celor trei provincii kurde şi 15 locuri „compensatorii" sînt rezervate minorităţilor religioase. Sistemul este unul proporţional cu 18 circumscripţii care corespund celor 18 provincii. Nici o listă nu poate obţine majoritatea absolută care să îi permită să guverneze singură, ceea ce face ca alianţele să fie obligatorii, iar democraţia pusă la grea încercare. De această dată, sunniţii au fost prezenţi masiv la vot, faţă de 2005, cînd au boicotat scrutinul legislativ.
Rezultatul scrutinului este aşteptat cu interes de toată lumea. Potrivit postului de televiziune Al-Jazeera, Iranul doreşte stabilizarea vecinului său pentru ca „duşmanul american” să se retragă de lîngă frontierele sale, conform programării, în luna august. Ultimul lucru de care Iranul are nevoie este un Iraq dezintegrat, în care violenţele interconfesionale să provoace valuri de emigranţi.
Nici Siria nu se simte bine cu trupele americane în coasta ei, şi priveşte cu rezervă evoluţia politică de la Baghdad. În plus, Iran, Siria şi Turcia sînt conştiente de faptul că orice revendicări ale kurzilor privind crearea unui stat independent reprezintă o ameninţare la adresa lor.
Totuşi, pacificarea Iraqului trebuie privită şi din alt unghi. Escaladarea tensiunilor nucleare în Iran transformă acest stat într-o potenţială şi probabilă ţintă militară urgentă. Ofensiva Aliaţilor în Kandahar şi îndepărtarea gherilelor talibane din acea provincie de sud a Afganistanului, nu înseamnă decît o apropiere de frontierele de nord-est ale Iranului. Pacificarea şi concilierea interconfesională din Iraq presupune deplasarea tehnicii militare americane dislocată în această ţară, despre retragerea căreia nici nu poate fi vorba, transportul ei la bazele din SUA costînd, acum, o avere cheltuită inutil! Disponibilitatea bruscă a Israelului de a negocia pacea cu Siria, aliatul Iranului, cu medierea Turciei, poate însemna decuplarea celor două forţe militare regionale, în contextul unui viitor atac asupra Iranului. Să nu uităm de concesiile făcute de SUA şi Franţa Rusiei pentru abandonarea lui Ahmadinejad! Pe de altă parte, re-pornirea economiei americane şi întărirea dolarului nu pot fi făcute fără un nou proiect belicos al Washingtonului.
Dacă iau în calcul toate aceste elemente, la care mai adaug perioada de negocieri pentru formarea guvernului, la Baghdad, vara toridă din regiune, ocupată cu preluarea controlului în Kandahar, alte aproximativ 72 de zile pentru ultimatumuri diplomatice, aş putea spune că în luna noiembrie 2010, Iranul va fi atacat! Într-un război, de această dată, cu miză planetară, la care vor fi parte, direct sau indirect, şi România, şi Moldova, şi Transnistria, şi scutul atît de hulit de comuniştii de la Chişinău! Rămîne să sper că nu am dreptate!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu