NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

vineri, 19 martie 2010

JURNAL DE CHIŞINĂU. ZIUA 47(135)




ÎNTOARCEREA ÎN TIMP SPRE TABULA RASA!

Gîndul întoarcerii în timp m-a chinuit toată noaptea. M-am trezit de dimineaţă, de foarte de dimineaţă, şi mirosul unui foc de cărbuni m-a izbit în nări prin fereastra deschisă. Afară, aerul ceţos ascunde, încă peisajul. E întuneric deplin. Doar un cîine latră a pustiu undeva, pe o altă stradă, printre blocurile cenuşii din Cartierul rus. Atmosfera asta matinală, nu ştiu precis ce anume, mi-a declanşat, pe interior, amintirea unor stări similare trăite în dimineţile mele de tînăr soldat, aruncat la Orţişoara la munci agricole. Zîmbesc, pentru că senzaţia de întoarcere în timp e mult mai puternică, chiar dacă centrala apartamentului în care stau porneşte regulat gazul rusesc, care înlocuieşte, în mintea mea, cocenii de porumb cu care făceam focul bucătăriei din cantina CAP-ului.

Amintirile astea vechi, şi irelevante, poate, mi-au fost stîrnite, poate din nou, de o informaţie auzită ieri la televizor. Cică trenurile româneşti şi-au propus să întîrzie anul acesta, doar 2 ani jumate, faţă de 4 ani jumate în 2009! Ieri, chiar am rîs în hohote gîndindu-mă la japonezi care pentru un total de aproape 3 secunde cumulate pe an îşi cer scuze călătorilor! La noi, se poate orice şi, oricum, nu vă aşteptaţi la scuze! Că explicaţiile sînt aceleaşi!

Şi Parlamentul Moldovei mi-a trezit, probabil, senzaţiile întoarcerii în timp. Ieri, un reprezentant al Guvernului a prezentat parlamentului un proiect de modificare a Legii funcţionarului public, prin care se cerea ca funcţionarul public care primaşte calificativul „nesatisfăcător” să nu mai fie retrogradat ci să fie dat afară, pur şi simplu! Mă gîndeam ieri, în sală, ce bine seamănă oamenii pe cele două maluri ale Prutului. Deşii au stat 50 de ani pe „planete diferite”, s-ar putea spune, forţînd un pic realitatea! Filat vrea să dea afară funcţionarii actuali, să-şi aducă proprii clienţi politici, o apucătură firească a celui care şi-a dorit puterea de dragul puterii şi nu pentru binele public! Moldovenii vor ca la Bucureşti, că au şie ei famelie mare, cumetrii mulţi, prieteni, obligaţii, amante etc. O paralizare a statului începe de la schimbarea colorată a funcţionarului public, din 4 în 4 ani, pe cicluri electorale, în loc ca acest funcţionar să fie lăsat să-şi construiască o carieră pe viaţă în slujba cetăţeanului şi nu în slujba politicului. Oricum, mă interesează puţin spre deloc lupta asta pentru ieşirea la liman, atîta timp cît sînt convins că viitorul nu sună bine deloc pentru noi, iar principala mea grijă este să-mi apăr propria familie! Dacă guvernanţii sau legiutorii de la Chişinău s-ar fi uitat ieri la televizor ar fi descoperit că schimbarea tuturor pe cicluri electorale, naşte monştrii care se întorc mereu în timp. Ca în România!

Şansa unei naţiuni de a progresa este învăţămîntul! Uită-te la India! Nu spun, şi în România – sau Moldova – ultimilor ani a apărut o generaţie super competentă, dar şi o inflaţie de titluri academice şi ştiinţifice. O domnişorică, mai mult blondă decît înaltă, masterand în apărare, doctorand (concomitent!) tot în apărare a fost numită pe un post de conducere în Ministerul Muncii şi gestionează un fond de peste 4 miliarde de euro! Pe competenţă, cum zice ministrul Şeitan, cel veşnic ameninţat cu remanierea. Deh, e şi bătrîn, nu e nici telegenic, nici vreun savant în materie, iar munca şi inteligenţa nu sar în ochi! Dar, ce spun eu „domnişorică”? Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, lansează în dezbatere publică o nouă lege a învăţămîntului, complet nouă, friedmaniană spunem eu cu alte ocazii!, care va permite, odată cu adoptarea ei, nu numai un alt tip de învăţămînt, dar şi mătrăşirea a 15.000 de profesori, cum îşi doreşte „cioplitorul din Cluj”, recte actualul premier! Axul principal, în jurul căruia este construită noua Lege, este obligativitatea a 10 ani de şcoală! Nu 12, ca pe vremea lui Ceauşescu! Adepţii acestei legi spun că au studiat mai multe sisteme de învăţămînt din lume. Conform unei statistici a Naţiunilor Unite, însă, media anilor de şcolarizare în cele mai dezvoltate 20 de ţări ale lumii, variază între 15 şi 17 ani! Noi, România sec. 21, propunem o lege prin care copiii noştri să nu-i mai ajungă NICIODATĂ din urmă pe ceilalţi din cele 20 de super-state, ci să se întoarcă în timp, la începutul sec. 20, cînd familiile începeau să se mute în masă la oraş, iar copiii erau bunuri de valoare! Părinţii îi puteau trimite în fabrici primitive încă de la vîrsta de 6 ani şi le puteau încasa veniturile, pentru că, la începuturile industrializării, fabricile nu aveau nevoie de o calificare mai mare decît cea necesară pentru muncile agricole. Nevoia de mai multă şcoală a apărut odată cu progresul şi cu creşterea complexităţii muncilor în fabrici, iar volumul educaţiei care trebuia oferită şi asimilată a crescut semnificativ! Poate doar speranţa că în următorii 20 de ani, produsul şcolii româneşti va revigora agricultura medievală a României îl face pe Funeriu să susţină o astfel de prostie! Că nu cred că e foarte electoral să spui că „în următorii 20 de ani, România va deveni rezervorul de muncitori necalificaţi al Europei Unite”!

Mai pune alături de această „reformă” în educaţie şi „reforma sistemului de sănătate”, care înseamnă exclusiv abandonarea pacientului în „braţele selecţiei naturale”! Mai adaugă şi scăderea ratei natalităţii şi încetinirea – sau anularea – creşterii speranţei de viaţă şi veţi vedea că Guvernul Boc a descoperit Reforma temporală! În maxim 20 de ani ne vom întoarce la origini, adică unii vom fi daci, alţii romani, alţii goţi, huni, iar alţii, majoritatea, nu vom mai fi deloc! În sfîrşit, o nouă Tabula Rasa pe harta Europei!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu