NIKOLAEV SUPPORT

NIKOLAEV SUPPORT

marți, 23 martie 2010

ROMÂNIA ANTI-SISTEM!

De la „Legendele Olimpului”, la Cidul şi Roland, istoria ne-a obişnuit că eroii, fie ei pozitivi fie negativi, sînt oameni speciali! Ei se ocupau şi atunci şi în epoca modernă, de probleme esenţiale. Să transcriu acum cîteva figuri legendare, ar fi de prisos.

România modernă face istorie cu caricaturi în domeniu. „România este o ţară stabilă, membră a Uniunii Europene”! Bîză! Dacă te uiţi atent, România cred, la această oră, e cea mai instabilă „psihic”! „Autorităţile au fost luate pe sus de manifestanţii furioşi cărora le-a ajuns cuţitul la os”! Fals, în România de azi, profesorii, sindicaliştii bugetari etc mimează nişte supărări de operetă, mitinguri într-un singur act cu cîntece şi dansuri pe principiul „luptăm pînă la unu şi la unu şi cinci mergem la masă”! Iar personajele, personajele sînt absolut delicioase. Îl cunoaşteţi, cu siguranţă, pe John Rambo! El este un fost luptător în Vietnam în Forţele de Operaţii Speciale ale SUA. Aceste FOS sînt echivalentul fostelor trupe de securitate ale lui Ceauşescu. Păi, cine este proiecţia lui John Rambo în trupele de securitate? Aţi ghicit: Emil Boc! Şi seamănă, dacă vă amintiţi fotografia publicată pe acest site. Despre Toto Rina vă mai amintiţi? Mafiotul italian, el padrino di Cosa Nostra? Dur, stîncă, omul care a comandat zeci de asasinate. Staţi liniştiţi, avem şi noi mafiotul nostru. El este Cătălin Voicu! L-aţi văzut ce periculos se rostogoleşte el pe culoarele Senatului, sau pe trotuarul din faţa DNA? Cazul lui, super-mediatizat, seamănă cu bancul în care ardeleanul îşi duce calul la tîrg, nu să-l vîndă, ci să-l facă de kkt! Aş mai putea să vă dau şi exemplul primului ministru rus: Vladimir Putin. L-aţi văzut cumva să spună vreodată: „m-am sucit”! Nu cred. Sau să arunce vreo privire în plus interlocutorilor săi? Niciodată. Orice gest suplimentar făcut de premierul Rusiei este analizat pe toate feţele de o leaotă de specialişti. Ei se află şi în România, numai că nu reuşesc să pescuiască nici un gest de Doamne ajută din multitudinea de gesturi gimnastice şi gargara deja supărătoare ale premierului... Boc, aţi ghicit!

În sfîrşit, gesturile mai marilor lumii sînt analizate de jurnalişti a căror reputaţie sînt un brand media în sine: AMANPOUR este doar un exemplu. Avem şi noi, „amanpurele” noastre. La Realitatea TV, postul care te tîmpeşte, trioul Şincai-Zeicescu-Chiriac vorbesc într-una despre nimic acoperind cu emfază propria incompetenţă! Evident, „cele trei rodii” din CNN-ul nostru de mahala, îi urmăresc, pas cu pas, pe eroii zilei care vor scrie vor scrie istoria tragi-comică a României la început de secol 21!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu